Dincolo de vãlul prejudecãtilor

În general, la nivelul tuturor societăţilor umane, femeile au constituit subiectul predilect al nenumăratelor prejudecăţi. Imaginea stereotipă a femeii musulmane – îmbrobodită, ignorantă şi sechestrată în casă de către soţ sau tată, exponenţi ai despotismului absolut – este asociată frecvent Islamului, conceput ca o religie anacronică şi primitivă, care continuă să oprime cu cruzime femeia într-un secol în care semenele ei şi au câştigat dreptul la independenţă şi libertatea de a-şi exhiba nuditatea în public. Cei care i-au negat însă femeii musulmane drepturile şi valoarea au fost oamenii cantonaţi în tradiţii (adesea preislamice), în diferite practici culturale, şi nu musulmanii veritabili care au rămas fideli spiritului şi normelor islamice autentice. 

Identitatea de esenţă dintre bărbat şi femeie este validată în Islam fără a se recurge la somatofobia practică medievală sau la de-sexualizarea raţiunii din filosofia raţionalistă. Islamul este prin excelenţă o religie a moderaţiei, a căii de mijloc; omul este deopotrivă aici trup şi suflet şi trebuie să respecte drepturile şi necesităţile fiecărei dimensiuni a fiinţei proprii. Permanenta elevare spirituală trebuie să se reflecte concret în actele noastre cotidiene; redempţiunea implică prezenţa duală a plinirii rugăciunii (imperativul sufletului) şi a daniei, facerii de bine (reglementarea etică a praxis-ului spiritual).

Astfel, egalitatea spirituală dintre sexe se transformă în echitate în contextul practic al exercitării disciplinei spirituale islamice şi a rolurilor conjunctural distincte ale celor doi reprezentanţi ai umanităţii, întrucât Islamul ţine cont de corporalitatea femeii, fără a pretinde o des-trupare forţată, factice.

O religie care nu doar recunoaşte, ci insistă asupra egalităţii spirituale dintre bărbat şi femeie, în contextul ideologic marcat de inexistenţa unui clivaj sacru-profan,etern-cotidian, religios-politic, nu poate decât să aprofundeze, detalieze şi promoveze egalitatea şi / sau echitatea în ce priveşte drepturile şi obligaţiile celor două sexe la nivelul existenţei mundane. O religie care declară că femeia şi bărbatul „participă” la aceeaşi substanţă spirituală nu-şi poate nega propriile axiome afirmând că femeile sunt intrinsec inferioare bărbaţilor. Un musulman autentic, care urmează exemplul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) – „Nimeni nu respectă femeile decât acela care este onorabil şi nimeni nu le dispreţuieşte decât acela care este demn de dispreţ” – nu poate să cadă pradă unei mentalităţi misogine şi să privească femeile drept agenţi debili ai lui Şeitan, demonizându-le conform paradigmei Evului Mediu occidental. 

Atitudinea cel puţin compătimitoare şi demersurile destul de autoritare de a defini „din exterior” şi de a „elibera” femeia musulmană de „fanatismul imbecilizant” al asumpţiilor islamice, divulgă, pe de o parte, o carenţă informaţională acută, iar, pe de altă parte, autosuficienţa insolentă a cugetătorului occidental care nu acceptă şi nu validează capacitatea de autodefinire şi libertatea construirii propriei identităţi a femeii musulmane.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: