Actiunile trebuie insotite de intentii

In numele lui Allah Cel Milostiv, Cel Indurator !

‘Umar ibn al-Khattab (Allah sa-l aiba in mila Sa !) relata ca l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui !) spunand : Faptele trebuie calauzite de intentii si pentru fiecare persoana (este pus deoparte) ceea ce isi doreste. Cel a carui pribegie este de dragul lui Allah si al Trimisului lui Allah (este, de fapt, pentru Allah si Trimisul Sau), iar cel care pribegeste pentru cele lumesti, de aceasta va avea parte; iar cel ce pribegeste de dragul unei femei, se insoara cu ea si astfel pribegia sa este pentru telul ce-l are in minte. (Convenit)

Importanta acestui hadis : 

• Acesta este primul hadis pe care Bukhari il mentioneaza in Sahih-ul sau si reprezinta unul dintre hadisurile centrale ale legislatiei islamice. Va prezentam in continuare ce anume au spus marii jurisprudenti despre el :

• Al-Shâfi’î a spus :

“Acest hadis contine o treime din stiinta. El se aplica la saptezeci de domenii diferite ale legislatiei islamice.”

• Ahmad b. Hanbal a spus :

“Principiile Islamului sunt acoperite de catre trei hadisuri : hadisul relatat de ‘Umar conform caruia faptele sunt insotite de intentii, hadisul relatat de ‘A’isha care stipuleaza ca acela care aduce inovatii [in religie], ele ii vor fi respinse si hadisul relatat de al-Nu’mân b. Bashîr care prevede ca tot ceea ce are temei legal este clar si tot ce nu se sprijina pe norma legala este clar.”

• Al-Hâkim relateaza, de asemenea, ca Ahmad a facut referire la acest hadis spunand ca actiunile sunt acompaniate de intentii. De asemenea, a mai citat hadisul conform caruia orice inventie [in religie] nu va fi acceptata si pe cel referitor la faptul ca acea creatie a oricaruia dintre noi este retinuta in uter pentru 40 de zile. Dupa ce a citat aceste trei hadisuri, a completat ca i-ar placea ca ele sa se situeze la inceputul fiecarui capitol, din moment ce ele constituie baza tuturor hadisurilor.

• Abu Dawud, compilatorul lui Sunan Abî Dawud, a spus :

“Am cercetat acest hadis impreuna cu lantul sau de transmitatori, dupa care am compilat 4.000 de hadisuri. Si la final am mers mai departe cu studiul, descoperind ca toate acestea se construiesc in jurul a patru : cel al lui al-Nu’mân b. Bashîr care prevede ca tot ceea ce are temei legal este clar si tot ce nu se sprijina pe norma legala este clar, hadisul relatat de ‘Umar conform caruia faptele sunt insotite de intentii, cel al lui Abu Hurayra conform caruia Allah este bun si iubeste doar ceea ce este bun si hadisul care spune ca unul dintre aspectele pozitive ale musulmanului drept-credincios este acela ca el sta deoparte de ceea ce nu-l priveste. Fiecare din aceste patru hadisuri reprezinta cate un sfert din stiinta.”

Emigrarea si povestea din spatele acestui hadis :

Dupa ce majoritatea musulmanilor s-au stabilit in Medina, devenise un fel de obligatie religioasa pentru toti drept-credinciosii care erau apti sa o faca, sa-si paraseasca pamantul natal si sa emigreze la Medina. La acea data, Medina era singurul oras musulman din lume si singurul loc de pe Pamant unde musulmanii aveau libertatea de a-si practica propria religie. Mai mult decat atat, in Medina ei puteau beneficia in mod nemijlocit de invataturile Mesagerului lui Allah (s.a.s.). Dupa cucerirea Mekkai, mutarea musulmanilor in Medina nu mai era o obligatie.

Aceasta migrare a reprezentat un maret act de adorare, demn de o mare recompensa din partea lui Allah Preainaltul. Este un sacrificiu major pentru o persoana sa-si paraseasca pamantul natal si propria familie, insa au facut-o din dragoste pentru Allah Preainaltul.

Se relateaza ca un barbat ceruse mana unei femei, pe numele sau Umm Qays. Ea, insa, a refuzat sa se casatoreasca cu el, cu exceptia cazului in care acesta va migra in Medina. Prin urmare, acesta s-a supus dorintei sale, a emigrat si s-a casatorit cu ea in Medina. Din acest moment, insa, devenise cunoscut sub numele “celui care a emigrat la [pentru] Umm Qays”.

Ibn Hajar al-‘ ‘Asqalânî, in al sau comentariu la Sahîh-ul lui al-Bukhârî, intitulat Fath al-Bârî sustine ca povestea “celui care a emigrat la [pentru] Umm Qays” este autentica. De fapt, lantul sau de transmitere indeplineste toate conditiile de autenticitate in afara celor impuse de catre al-Bukhârî si Muslim. Cu toate acestea, Ibn Hajar subliniaza faptul ca nu exista nicio dovada care sa indice faptul ca Profetul (s.a.s.) s-a referit la acest incident cand a spus : “Faptele trebuie calauzite de intentii.”

In orice caz, acest hadis indeplineste conditiile de generalitate in ceea ce priveste semnificatia sa si de cuprindere a sferei de actiune. El este relationat, intr-un fel, de orice fel de actiune care este sau ar trebui sa fie insotita de intentii.

Ce inseamna insotit de “intentii” :

Cand vorbim despre o intentie, ne referim la ce activitate doreste sa desfasoare o persoana sau la ceea ce ea intentioneaza sa obtina facand acel lucru.

Ibn Rajab ne informeaza ca invatatii musulmani, indiferent de momentul cand discuta despre intentii, ei fac referire la doua lucruri :

1. diferentierea unui act de adorare fata de altul;

Aceasta include o separare a rugaciunii de amiaza fata de cea de dupa-amiaza, postul voluntar de cel al lunii Ramadan si toate actele de adorare pe care persoana le face intr-o zi fata de activitatile comune (ex. : separarea spalarii corpului vazuta ca un ritual de purificare, de o baie normala avand drept scop infrumusetarea)

2. determinarea motivatiei care sta in spatele actiunilor intreprinse;

Aceasta vizeaza daca acea actiune este efectuata cu sinceritate doar pentru Allah Preainaltul. [Jâmi’ al-‘Ulum wa al-Hikam]

Primul inteles sta in centrul preocuparilor juristilor, in vreme ce al doilea refera toate aspectele sinceritatii, acesta fiind preocuparea hadisului adus in discutie.

Coranul ne vorbeste in legatura cu aceasta din urma semnificatie oferindu-ne detalii rafinate :

Printre voi [s-au ivit] unii care voiau aceasta lume si altii care voiau Lumea de Apoi. (surat ‘Al-‘Imran 3 : 152)

Si fii rabdator impreuna cu aceia care-L cheama pe Domnul lor dimineata si seara, dorind Fata Sa ! Si nu intoarce ochii tai [pentru altii] de la ei, ravnind la podoaba vietii din aceasta lume … (surat Al-Kahf 18 : 28 )

Opinia lui Ibn Rajab este aceea conform careia in majoritatea cazurilor cand Profetul (s.a.s.) si prima generatie de musulmani au vorbit despre intentie, au avut in vedere daca actiunea respectiva a fost facuta cu sinceritate, doar pentru Allah Preainaltul. [Jâmi` al-`Ulim wa al-Hikam]

‘Umar ibn al-Khattab (Allah sa-l aiba in mila Sa !) relata ca l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui !) spunand : Faptele trebuie calauzite de intentii si pentru fiecare persoana (este pus deoparte) ceea ce isi doreste. Cel a carui pribegie este de dragul lui Allah si al Trimisului lui Allah (este, de fapt, pentru Allah si Trimisul Sau), iar cel care pribegeste pentru cele lumesti, de aceasta va avea parte; iar cel ce pribegeste de dragul unei femei, se insoara cu ea si astfel pribegia sa este pentru telul ce-l are in minte. (Convenit)

Relatia dintre actiuni si intentii :

Invatatii musulmani judeca in mod diferit semnificatia exacta a expresiei : “Actiunile au asociate intentii”. O parte relativ recenta a invatatilor au avansat opinia conform careia expresia refera actiunile din perspectiva corectitudinii, validitatii si, prin urmare, a acceptarii lor de catre Islam.Aceasta viziune, insa, restrange semnificatia hadisului la specificul actelor de adorare care incumba o intentie pentru a fi acceptate si recompensate de catre Allah Preainaltul, precum rugaciunea, postul etc.

Iar pentru alt gen de activitati, cum ar fi mancatul si bautul si chiar pentru acte nobile de genul castigarii increderii cuiva, nu se aplica semnificatia hadisului, daca ar fi sa luam in discutie aceasta optica.

Alta categoria de invatati sunt de parere ca acest hadis vizeaza actiunile in general. Si aceasta este cea mai indreptatita opinie, fiind punctul de vedere majoritar, inclusiv al primilor invatati musulmani. Iar daca este sa ne referim si la ceea ce Ahmad b.Hanbal a inteles din acest hadis, lucrurile devin si mai clare : “Prefer sa cred ca in momentul in care oricine are orice nevoie – indiferent ca este vorba de rugaciune, post sau milostenie sau orice alta trebuinta nobila – acea persoana trebuie sa-si manifeste [sa aiba] mereu o intentie care sa preceada actiunea sa, pentru ca Profetul (s.a.s.) a spus : ‘Actiunile sunt insotite de intentii…’ “

Bazandu-ne pe aceasta, hadisul face referire la toata sfera actiunilor voluntare care ne apartin, din moment orice am face avem inainte o scurta intentie. Cand Profetul (s.a.s.) a spus : “si pentru fiecare persoana (este pus deoparte) ceea ce isi doreste”, ne-a atentionat asupra implicatiilor acestui lucru in legislatia islamica. Daca o persoana executa cu buna intentie o activitate buna si corecta, atunci gestul sau este unul benefic si demn de recompensa, iar daca efectueaza acelasi lucru pornind de la o motivatie rea, atunci fapta sa este inadecvata si pasibila de pedeapsa.

In acelasi mod, daca o persoana desfasoara o activitate permisa, fara a avea intentia de a face ceva bun sau rau, ci pur si simplu facand ceva permis, atunci acea persoana nici nu va fi pedepsita, dar nici recompensata pentru activitatea sa.

Faptele in sine pot fi atat bune, cat si rele. Dar o persoana va fi demna de recompensa pentru ceea ce a facut, doar daca ea a facut acel lucru din dragoste pentru Allah Atoatestiutorul si nicidecum pentru anumite motive ulterioare.

Allah Preainaltul spune :

Nu este nimic bun in cea mai mare parte a vorbelor lor tainice, in afara acelora care poruncesc milostenia, fapta buna si impacarea intre oameni. Iar aceluia care face aceasta, cautand multumirea lui Allah, ii vom darui mare rasplata. (surat An-Nisa’ 4 : 114)

Ibn Rajab a comentat acest verset spunand ca Allah Preainaltul ne indeamna la intr-ajutorare, facerea de bine si impacarea unora cu ceilalti ca si fapte bune prin sine insele. Iar acest gen de fapte sunt o binecuvantare pentru oameni. Oricum, Allah Preainaltul a promis recompensarea acelora care fac asemenea fapte “cautand multumirea lui Allah”. Pentru acest motiv, daca cineva face lucruri bune si benefice de dragul lui Allah Preainaltul, atunci lucrurile vor fi bune atat pentru el, cat si pentru cei care sunt beneficiarii faptelor sale bune. Daca, insa, acea persoana va reclama o anumita motivatie ulterioara, atunci lucrurile efectuate nu vor mai avea aceeasi conotatie ca si pana atunci. [Jâmi’ al-‘Ulum wa al-Hikam]

In plus, Ibn Rajab a subliniat ca daca cineva se roaga, posteste si refera numele lui Allah Preainaltul avand la baza anumite motive ulterioare, atunci nu va avea niciun beneficiu. Cel aflat intr-o asemenea ipostaza isi va atrage pacatul asupra sa. Iar in acelasi timp, faptele sale nu vor aduce nici cel mai mic beneficiu pentru nimeni altcineva.

 

Faptele rele si bunele intentii

 

In episodul anterior am amintit ca Ahmad b. Hanbal a spus : “Principiile Islamului sunt acoperite de catre trei hadisuri : hadisul relatat de ‘Umar conform caruia faptele sunt insotite de intentii, hadisul relatat de ‘A’isha care stipuleaza ca acela care aduce inovatii [in religie], ele ii vor fi respinse si hadisul relatat de al-Nu’mân b. Bashîr care prevede ca tot ceea ce are temei legal este clar si tot ce nu se sprijina pe norma legala este clar.”

Alegerea acestor trei hadisuri este foarte perspicace. Primul hadis (‘Actiunile sunt insotite de intentii’) ne arata ca orice fapta o facem in Islam, aceasta va fi purtatoare de valoare doar daca este precedata de o intentie curata. Astfel, cu totii trebuie sa manifestam sinceritate in toate actiunile intreprinse si ele sa fie doar de dragul lui Allah Preainaltul. Al doilea hadis (‘Inovatiile [in religie] aduse de cineva, ii vor fi respinse’) ne pune in vedere o alta conditie pe care trebuie sa o indeplineasca o fapta pentru ca ea sa fie acceptata din punct de vedere islamic : ea sa se faca respectand Coranul si Sunnah). Astfel, fapta in sine nu poate fi ilegala si cu atat mai mult daca este vorba de materia de adorare, ea trebuie sa fi fost adusa la cunostiinta noastra de catre Allah Preainaltul si Mesagerul Sau (s.a.s.)

Daca o persoana face o fapta avand cele mai bune intentii, dar acea fapta este contrara invataturilor Islamului, atunci nu va fi primita. O buna intentie este o conditie absolut necesara pentru ca o fapta sa fie acceptata, dar aceasta nu este suficient. Fapta in sine trebuie sa fie corecta si conforma cu ceea ce ne invata Islamul.

O intentie buna insotita de o fapta rea constituie o combinatie periculoasa. O persoana care savarseste ceva rau, cum ar fi sa introduca o inovatie in actele de adorare, dar care crede ca face ceva benefic, continua pe aceasta linie si niciodata nu va simti nevoia sa se caiasca. Pe de alta parte, un pacatos care stie ca face ceva rau, are avantajul ca i se ofera posibilitatea sa se caiasca pe viitor pentru fapta sa.

“Cel a carui pribegie este de dragul lui Allah si al Trimisului lui Allah…”

Dupa ce a exprimat principiul conform caruia actiunile unei persoane sunt in legatura directa cu intentiile care le preced, Profetul (s.a.s.) continua si ne ofera un exemplu concret. Este un exemplu de fapta care la suprafata se vede la fel, fiind aceeasi fapta pentru toti cei care o fac. Si cu toate acestea, oamenii pot sa aiba diferite motive pentru a o face.

Emigrarea de la Mekka la Medina a fost mai mult decat o simpla deplasare geografica. A reprezentat o migrare din pamantul necredinciosilor pe taramul Islamului. Si oricare dintre noi reuseste sa faca o astfel de transmutare astazi, la fel cum a fost si atunci, din dragoste pentru Islam, din dorinta de a practica Islamul si a cauta placerea lui Allah Preainaltul si a Mesagerului Sau (s.a.s.) – intreprinde un act important de devotiune, demn de o mare rasplata.

La fel de adevarat, daca “migrarea” noastra din terenul necredinciosilor in pamantul Islamului se face in scop de afaceri (business) sau pentru orice alt beneficiu lumesc, atunci faptele noastre nu vor constitui un act de adorare. Vom vorbi, in acest context, mai mult de o miscare de afaceri (business move). Desigur, exista multe ratiuni pentru care oamenii isi parasesc pamantul natal si se stabilesc in alta parte. Unele dintre aceste miscari sunt indreptatite, altele – nu. Astfel, unele dintre acestea poarta “recompensa” in ele insele. Acesta este motivul pentru care Mesagerul lui Allah a spus : “…[pribegia de dragul lui Allah si al Trimisului lui Allah] (este, de fapt, pentru Allah si Trimisul Sau)”

Daca o persoana calatoreste in alta tara, unde poate sa desfasoare activitati indecente si pline de pacat, inseamna ca intreaga lui calatorie este plina de pacat din moment ce s-a imbarcat in acest gen de corabie. De asemenea, daca cineva se deplaseaza intr-un nou teritoriu cu intentia de a-i insela pe locuitorii sai creduli, acel om este un pacatos de la bun inceput.

Pe de alta parte, daca o persoana calatoreste intr-un loc unde crede ca afacerile ii vor merge mai bine, se poate spune ca nici nu savarseste un pacat, dar nici nu incununeaza un act de adorare. Ci, mai degraba, el se afla in cautarea unor interese ale lumii acesteia. Si la fel putem discuta despre un barbat care calatoreste in alta tara pentru a se casatori cu femeia pe care o iubeste.

Mergand mai departe, inainte de a ne deplasa dintr-un loc in altul, putem chiar sa ne gandim ca migrarea este benefica si demna de rasplata. Si aceasta in ciuda faptului ca scopul real nu este acela de a avea o mai mare libertate de a practica Islamul sau de a locui intr-o tara musulmana. Sa ne imaginam un barbat care chiar locuieste intr-o anumita tara – posibil cgiar o tara musulmana -, unde are posibilitatea sa practice fara nicio constrangere Islamul si unde este fericit din acest punct de vedere. Si, cu toate acestea, el are o problema majora : fiind un tanar musulman, nu poate sa gaseasca o femeie musulmana drept-credincioasa cu care sa se casatoreasca si, prin urmare, se teme sa nu cada in pacat.

El stie, asadar, ca daca se va muta intr-o anumita tara musulmana, casatoria ii va deveni mai usoara. Si isi paraseste pamantul natal pentru a trai undeva unde se poate casatori si, prin urmare, sa-si salveze sufletul de la pacat. In acest caz, barbatul in cauza nu se gaseste sub pretextul emigrarii enuntat initial. In aceasta faza, face acest lucru pentru a se casatori. Prin urmare, ne putem imagina cu usurinta ca recompensa sa nu va fi egala cu cea a celui care ar fi emigrat sa-si invete si perfectioneze religia, precum si pentru a trai printre musulmani. Ceea ce a facut acest barbat este un gest virtuos si, prin urmare, demn de recompensa, insa prin propria sa epistemologie.

Pericolele lipsei de sinceritate : 

Atunci cand un ipocrit savarseste un act de adorare, pur si simplu face pe grozavul. El nu crede in Allah. El se roaga si face alte lucruri bune doar pentru a da bine in fata oamenilor. Allah Preainaltul descrie acest gen de oameni in urmatorul mod :

Cand se ridica pentru Rugaciune [As-Salat], se ridica ei cu lene, ca sa fie vazuti de oameni, si nu pomenesc numele lui Allah decat foarte putin. (Surat An-Nisâ’ 4 : 142)

In orice caz, drept-credinciosul nu are a-si face probleme legate de a cadea intr-o astfel de manifestare a nesinceritatii sau, cel putin, nu intr-o ipocrizie atat de acuta. Si totusi, lipsa de sinceritate se poate strecura si in sufletul unui credincios, ceea ce trebuie sa-l motiveze suplimentar in a se asigura ca intentiile sale sunt curate.

Cea mai mare incercare a adorarii noastre este tocmai cea impusa de lipsa sinceritatii. Prin urmare, putem sa facem cele mai bune fapte si chair si cele mai marete sacrificii, insa daca intentiile de la care am plecat nu sunt drepte, atunci toate actiunile noastre raman simple forme fara fond, putandu-l chiar sa-l priveze pe respectivul de faptele pozitive in Ziua Judecatii.

Mesagerul lui Allah (s.a.s.) a spus :

“Primul om care va fi judecat in Ziua Judecatii va fi unul care a murit martir. El va fi chemat in fata si Allah ii va vorbi despre toate binecuvantarile Sale, dupa care il va intreba : ‘Ce ai facut pentru a le avea ?’ Barbatul va raspunde : ‘Am luptat pentru numele Tau pana in clipa in care am fost martirizat.’ Iar Allah Preainaltul ii va raspunde : ‘Esti un mincinos. Ai luptat pentru ca oamenii sa creada despre tine ca esti brav si, intr-adevar, ei chiar te-au numit astfel.’ Dupa aceasta va fi tras pana cand va simti Iadul.

Altul va fi un om care va detine stiinta si care o va impartasi si celorlalti, obisnuind sa recite si din Coran. El va fi chemat in fata si Allah ii va vorbi despre toate binecuvantarile Sale, dupa care il va intreba : ‘Ce ai facut pentru a le avea ?’ Barbatul va raspunde : ‘Am obtinut stiinta, am dat-o si altora, recitand si din Coran de dragul Tau.’ Iar Allah Preainaltul ii va raspunde : ‘Esti un mincinos. Tu ai adunat stiinta pentru ca oamenii sa spuna despre tine ca esti un om invatat si ai recitat Coranul pentru ca ei sa te admire ca pe un bun recitator si, intr-adevar, ei chiar te-au privit astfel.’ Dupa aceasta va fi tras pana cand va simti Iadul.

Iar alt om va fi pe care Allah Preainaltul i-a dat sa guste din toate bogatiile. Si el va fi chemat in fata si Allah ii va vorbi despre toate binecuvantarile Sale, dupa care il va intreba : ‘Ce ai facut pentru a le avea ?’ Barbatul va raspunde : ‘Am cheltuit bani pentru a-Ti face pe plac de fiecare data cand Tu ai dorit acest lucru.’ Iar Allah Preainaltul ii va raspunde si acestuia : ‘Esti un mincinos. Ai facut toate acestea pentru ca oamenii sa creada despre tine ca esti o persoana generoasa si ei chiar au crezut asta.’ Dupa aceasta va fi tras pana cand va simti, de asemenea, pedeapsa Iadului.” (relatat de Muslim)

Intr-un moment sau altul al vietii, noi toti ne aflam fata in fata cu problema lipsei de sinceritate. Aceasta nu este altceva decat acea forma a ipocriziei cu privire la care chiar si primii musulmani se temeau. Al-Hasan al-Basrî a spus in legatura cu tendinta de a ne fali : “Jur pe Cel in ale carui maini se afla sufletul meu ca niciunul dintre noi nu se simte salvat prin ea, cu exceptia celui ipocrit si nimeni nu se fereste de ea, in afar celui drept-credincios. Lor le era frica ca nu cumva fatarnicia sa nu se strecoare pe nesimtite in ceea ce fac, asa cum a spus Allah Preainaltul :

… pentru ca faptele voastre sa nu fie in desert, fara ca voi sa bagati de seama ! (surat Al-Hujurat 49 : 2)

Acestea fiind spuse, o intrebare arzatoare ne vine in minte :

Ce se alege de fapta noastra atunci cand o dorinta anume isi gaseste loc in inimile noastre ?

Nu exista nici cea mai mica urma de indoiala ca in clipa in care o persoana infaptuieste ceva si inca de la inceput are intentia de a se fali in fata altora, atunci fapta sa este in totalitate lipsita de virtute. Dar ce se intampla daca o asemenea dorinta se cuibareste in sufletul credinciosului dupa ce intentia sa initiala fusese curata ?

In aceasta privinta, nu exista urme de indoiala, de asemenea, ca atat timp cat cineva se angajeaza intr-o adorare curata, iar dorinta de a se fali isi face loc in inima sa si acea persoana o reprima, actul sau de adorare este benefic. In acest punct al discutiei noastre vorbim de posibila batalie pe care uneori musulmanul trebuie sa o duca cu sine insusi. Cu alte cuvinte, greselile si sentimentele au unda verde a se strecura in sufletele noastre tot timpul. Si ceea ce conteaza este modul in care noi raspundem acestui fenomen.

Iar daca dorinta respectiva ne va domina, rezultatele faptelor noastre vor fi negative. Daca actiunile pe care le intreprindem sunt sincere si omogene, cum sunt Rugaciunea si Postul, in acest context faptele pot cu usurinta sa poarte cu sine toata binecuvantarea. De exemplu, daca este sa ne referim la cineva care isi incepe rugaciunea cu sinceritate, iar dupa un timp isi da seama ca anumite persoane importante il privesc, intentia sa initiala se modifica. De aceasta data, va dori sa-i impresioneze pe acestia. Si pus in situatia de a se lupta cu noua sa intentie, el ii va permite sa puna stapanire pe el, astfel incat pentru restul rugaciunii, oamenii aceia ii vor ocupa mintea. In noul context, este adevarat, el chiar poate sa fie in stare sa-si imbunatateasca modul de efectuare a rugaciunii.

Si totusi, dintr-un alt punct de vedere, acest gen de fapte ar putea sa fie separate, astfel incat cel in cauza sa fie recompensat pentru ceea ce a facut de dragul lui Allah Preainaltul si pedepsit pentru ceea ce a facut din dorinta de “a da bine”. Iar acest principiu se aplica si altor actiuni, cum ar fi oferirea de milostenie, recitarea din Coran, ori oferirea de stiinta. Binecuvantarile nu se vor pierde pentru acele fapte efectuate cu sinceritate. Iar dupa ce intentiile noastre se modifica, la fel vor proceda si binecuvantarile lui Allah Preainaltul.

Musulmanul trebuie sa fie preocupat cu privire la intentiile sale. Si, dincolo de acest aspect, nu trebuie sa inceteze sa faca fapte bune din pricina incercarilor de corectie a intentiilor. Si tocmai asemenea fapte nu au nicio relevanta daca nu sunt insotite de propriile intentii, iar intentiile nu inseamna nimic daca nu sunt dublate de propriile fapte. Iata motive suficient de clare pentru un musulman astfel incat el sa continue sa faca lucruri bune si sa fie cu ochii-n patru, in acelasi timp.

Profetul (s.a.s.) l-a invatat pe Abu Bakr o ruga prin care sa cerem iertarea lui Allah Preainaltul cand simtim ca lipsa de sinceritate cauta sa ne loveasca :

“O Allah! Caut refugiu la Tine in fata tendintei de a-Ti face asociati cu buna stiinta si-Ti cer iertare pentru tot ceea ce savarsesc fara de stiinta.” (relatat de Bukhârî)

Faptul ca musulmanul este ingrijorat cu adevarat in ceea ce priveste intentiile sale, constituie o dovada solida a sinceritatii sale. Atat timp cat isi reinnoieste intentiile sale ori de cate ori alte si alte motive incearca sa-si faca loc in inima sa, el se va afla in siguranta. Si niciodata nu ar trebui sa dispere in fata intelegerii, milosteniei si iertarii lui Allah Preainaltul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: