LUMEA ÎN CONCEPTIA ISLAMICA

Pentru studierea acestei chestiuni complicate este necesara cunoasterea viziunii culturii occidentale în comparatie cu viziunea islamica despre celalalt si aceasta nu doar de dragul comparatiei, chiar daca si ea este necesara, ci pentru ca lumea sa stie cine pe cine contesta, cine este cel care-i recunoaste pe toti ceilalti si convietuieste cu ei si cine este cel care îi tagaduieste pe toti ceilalti – si,în primul rând, Islamul si pe musulmani – si se straduieste sa-i elimine.

În viziunea islamica, dogmatica si ideologica, devenita în istoria civilizatiei noastre o realitate traita de-a lungul timpurilor, norma,traditia, regula si legea sunt reprezentate de variatie si deosebire. Unicitatea este proprie doar divinitatii.

Toti si toate, cu exceptia divinitatii, se bazeaza pe pluralism si pe deosebire. Aceasta este legea care guverneaza toate lumile fapturilor – omul, animalul, plantele, mineralele, dar si ideile,filosofiile si ideologiile, legislatiile, comunitatile religioase si religiile.Lumea a început prin a fi o singura comunitate, apoi s-a împartit în popoare si triburi care au concurat, au intrat în contact si s-au cunoscut. Allah Preaînaltul a grait:

„Oamenii au fost [la început] un singur neam. si i-a trimis Allah pe profeti, vestitori si prevenitori, si a pogorât împreuna cu ei Scriptura cu Adevarul, pentru a face judecata între oameni,acolo unde ei se aflau în vrajba.” (Sura Al-Baqara:213).

Acest pluralism reprezinta o traditie universala si o minune a lui Allah Preaslavitul si Preaînaltul, asa cum El graieste în Cartea Sa cea Sfânta:

„O, voi, oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un barbat si o muiere si v-am facut pe voi popoare si triburi, pentru ca sa va cunoasteti. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoatestiu tor [si] Binestiutor [’Alim, Khabir].” (Sura Al-Hujurat: 13).

Pe lânga traditii si legea multitudinii popoarelor, comunitatilor si triburilor, în conceptia islamica asupra lumii se considera ca regula o reprezinta varietatea omenirii în ceea ce priveste limbile si apoi nationalitatile, precum si în ceea ce

priveste rasele si culoarea pielii. Aceasta varietate este unul dintre semnele lui Allah:

„Si printre semnele Lui sunt crearea cerurilor si a pamântului si deosebirea limbilor voastre si culorilor voastre. Întru aceasta sunt semne pentru cei care stiu .” (Sura Ar-Rum: 22).

De aceea Islamul nu contesta varietatea nationalitatilor, deoarece nationalitatile sunt „sfere lingvistice”, iar varietatea lingvistica – si nationala – reprezinta una dintre rânduielile lui Allah, care nu poate fi modificata sau schimbata. Islamul îl recunoaste pe cel de alta nationalitate atât în cadrul comunitatii musulmane si al civilizatiei islamice, cât si în cadrul celorlalte sfere ale civilizatiei. Islamul îl recunoaste pe celalalt si convietuieste împreuna cu el, nu doar pentru ca acesta reprezinta o realitate inevitabila, ci si în virtutea acestei recunoasteri a rânduielii lui Allah Preaslavitul si Preaînaltul si a vointei Creatorului acestui Univers.

Alaturi de multitudinea si varietatea popoarelor, comunitatilor si a gruparilor, a limbilor si a nationalitatilor, a raselor si a culorilor, exista o rânduiala, un semn si o lege a variatiei si deosebirilor si în privinta culturilor si civilizatiilor:

„Fiecaruia dintre voi Noi i-am dat o lege si o rânduiala. Daca ar fi voit Allah, v-ar fi facut o singura comunitate, dar El voieste sa va încerce în ceea ce v-a dat. Deci, întreceti-va în împlinirea de fapte bune, caci la Allah este întoarcerea voastra, a tuturor, si El va va înstiinta despre cele asupra carora ati avut pareri deosebite!” (Sura Al-Ma’ida:48);

„Si daca Domnul tau ar fi voit, i-ar fi facut pe toti oamenii o singura  comunitate. Dar ei nu înceteaza sa fie în neîntelegere.” (Sura Hud: 118);

„Râvna voastra este felurita!” (Sura Al-Layl: 4);

„Fiecare are o directie spre care se îndreapta.Voi însa întreceti-va în fapte bune. Oriunde v-ati afla, Allah va va aduce pe voi toti [la judecata], caci Allah este peste toate cu putere.” (Sura Al-Baqara:148).

Comentatorii au explicat cele doua versete din sura Hud, afirmând ca „oamenii sunt diferiti”,întrucât diversitatea si diferentele sunt motive si întelepciuni ale fapturilor, iar aceasta se petrece pentru a exista concurenta pe calea evlaviei, a reformei si a faptelor bune. De aceea, în viziunea islamica asupra viitorului, pâna când Allah va lasa mostenire pamântul cu cei care se afla pe el, vor exista numeroase secte, rânduieli si religii, iar victoria Islamului asupra celorlalte religii va fi o victorie a „solutiilor” islamice si nu va consta în mostenirea de catre Islam a celorlalte rânduieli si religii.

Aceasta imagine islamica asupra existentei,cu lumile sale diferite, bazate pe diversitate,multitudine, diferente, recunoastere reciproca si convietuire, nu s-a limitat la atitudinea „teoretica”de recunoastere fortata a celuilalt, ci a atins, ca civilizatie si progres, cel mai înalt grad al justitiei si al echitatii în relatia cu celalalt, indiferent de culoarea acestuia. Religia evreilor se limiteaza doar la Iudaism,contestându-i pe toti ceilalti si învinuindu-i de necredinta, iar Crestinismul procedeaza în mod similar cu toti ceilalti:

„Iar când li s-a zis: «Credeti în ceea ce a pogorât Allah!», ei au raspuns: «Noi credem în ceea ce ne-a fost pogorât!» Si ei se leapada de ceea ce a venit mai apoi – si care este Adevarul ce întareste ceea ce au ei!” (Sura Al-Baqara: 91);

„Au zis iudeii: «Crestinii nu au niciun temei!» Si, [totusi], ei citesc Scriptura. Si astfel au zis si cei care nu au stiinta, asemenea vorbelor lor.” (Sura Al-Baqara: 113).

În vreme ce ceilalti se contesta unul pe celalalt, numai Islamul si musulmanii recunosc toate rânduielile si confesiunile, toate profetiile si mesajele, celelalte carti, scrierile si tablele care au constituit revelatia divina pentru toti profetii si trimisii. Pe lânga aceasta recunoastere, exista sacralitatea, sanctificarea, protejarea si pretuirea tuturor trimisilor si a tuturor mesajelor:

„Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul sau, asemenea si drept-credinciosii.Fiecare [dintre ei] a crezut în Allah, în îngerii Lui, în scripturile Lui si în trimisii Lui. [Si ei zic]: «Noi nu facem nicio deosebire între vreunul dintre trimisii Sai»” (Sura Al-Baqara: 285).

Numai Coranul afirma ca el a venit ca o adeverire a tuturor revelatiilor lui Allah trimise profetilor si este singurul care mentioneaza, în mod direct, în cuvinte, aceste carti divine: foile lui Avraam, Tora si tablele lui Moise, Psalmii lui David si Evanghelia lui Iisus:

„Dar celor temeinici în stiinta dintre ei si drept-credinciosilor care cred în ce si s-a trimis tie si în ceea ce s-a trimis înainte de tine, precum si acelora care îndeplinesc Rugaciunea [As-Salat],platesc Dania [Az-Zakat] si cred în Allah si în Ziua de Apoi, acestora le vom darui Noi rasplata nemasurata. Noi ti-am revelat tie dupa cum am revelat si lui Noe si profetilor de dupa el. Le-am revelat si lui Avraam, Ismail, Isaac, Iacob si semintiilor si lui Iisus, Iov si lui Iona, Aaron si lui Solomon, si i-am dat Noi David psalmii. Povestile câtorva trimisi si le-am spus Noi mai înainte, iar povestile altor trimisi nu si le-am spus, si Allah i-a vorbit într-adevar lui Moise. [Si] am trimis] trimisi – vestitori si prevenitori – pentru ca oamenii sa nu mai aiba niciun fel de scuza fata de Allah, dupa trimisi. Iar Allah este Puternic [si] Întelept [’Aziz,Hakim].” (Sura An-Nisa’: 162-165);

„Aceasta se afla înca si în foile cele vechi. În foile lui Avraam si ale lui Moise.” (Sura Al-’A’la:18-19).

„Legea credintei” fiecarei confesiuni, în afara de Islam, nu este completa daca nu-i tagaduieste si nu-i acuza de necredinta pe ceilalti, în vreme ce credinta islamica nu ar fi completa daca membrii ei nu ar crede în toate profetiile, mesajele, cartile si rânduielile acestor profetii. Credinta islamica nu ar fi deplina daca nu le-ar da adeptilor celorlalte confesiuni posibilitatea de a-si practica dogmele care contravin Islamului, ba chiar tagaduiesc Islamul! Islamul este singura credinta în care recunoasterea celuilalt nu se limiteaza doar la acela care recunoaste Islamul ca religie, ci îl include si pe cel care nu-l recunoaste pe Profetul Islamului ca trimis, nu recunoaste Islamul ca revelatie divina. Islamul este singura religie care-l recunoaste pe celalalt, chiar daca acesta îl contesta si îl tagaduieste!

Aceia care vor sa compare imaginea celuilalt din dogma islamica cu imaginea lui din celelalte culturi sunt liberi sa o faca si vor vedea diferenta clara.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: