Femeia, această perlă preţioasă

Azi, mai mult ca ieri, din ignoranţă sau din orgoliu, în faţa adevărului, unii atacă Islamul şi îl critică, în timp ce această religie reprezintă prin excelenţă respectarea drepturilor omului din toate zonele lumii şi provenind din toate clasele sociale. Religia islamică este acuzată de unii oameni că ar oprima unele categorii sociale şi că le-ar denigra. Ei pretind că femeia, în general, este considerată inferioară, drepturile ei fiind reduse, chiar inexistente, iar rolul său în societate se pretinde a fi nul. Dincolo de minciuni, ură, ignoranţă, care este statutul real al femeii în Islam şi în Occident? Unde este femeia cu adevărat respectată şi integrată în societate şi unde are ea într-adevăr un rol?

Condiţia femeii în Occident

În Occident, sau mai pe larg spus în ţările neislamice, femeia, se spune, este un cetăţean cu drepturi depline şi egală bărbatului din toate punctele de vedere. Ori această pretinsă egalitate nu a fost dintotdeauna dobândită. Femeia a trebuit să şi-o revendice cu voce tare şi uneori chiar cu preţul vieţii.

În timpul în care hoardele izoltate se găseau în plină luptă pentru existenţă, clanul se vedea pus în situaţia de a se debarasa de orice vlăstar care necesita o îngrijire mai atentă. Fetiţele nou-născute, în primul rând, aveau caracterul de impediment. Se căuta, astfel, să se debaraseze cât mai repde posibil de ele. Nu erau lăsate să trăiască decât un număr mic dintre ele, necesare mai târziu pentru căsătorie şi pentru perpetuare.

În Grecia, fetiţa era asemenea unui obiect care se vindea şi se cumpăra în piaţă, fără ca ea să aibă vreun drept. În Imperiul Roman, bărbatul avea orice drept asupra familiei sale, chiar şi acela de viaţă şi moarte asupra soţiei şi copiilor săi, fără a trebui să dea socoteală Statului. În India, atunci când soţul murea, soţia se sacrifica de bună voie. În zilele noastre, se mulţumeşte să-şi radă părul.

Actualmente se menţine şi se agravează tot mai mult un fapt: prostituţia. Aceasta era nu numai permisă fetelor necăsătorite, ci, în Babilon, la fenicieni, lidieni şi la alte popoare de asemenea, era cerută, obligatorie prin religie.La Babel, capitala puternicului Imperiu Babilonian, era prescris ca orice fată să meargă în pelerinaj la templul zeiţei Mylitta pentru a se prostitua, în onoarea acestei zeiţe, la libera alegere a mulţimii de bărbaţi. Se spune despre Cheops, regele Egiptului, că scotea profit din prostituţia fiicei sale suma de bani necesară construirii unei piramide.

În religia iudaică, femeia este considerată blestemată, căci ea l-ar fi influenţat pe Adam (pacea fie asupra lui!) să păcătuiască. Pe vremea primilor creştini, ea era considerată ca fiind poarta lui Satan.

În Franta, în anul 585, la Conciliul de la Macon, se punea întrebarea dacă femeia putea fi considerată o fiinţă umană şi dacă ea avea suflet. Iar dacă avea, era acela al unei fiinţe umane sau al unui animal? S-a decis, până la urmă, că femeia deţinea un suflet uman însă că ea fusese creată numai ca să-i servească bărbatului.

Occidentul considera chiar că vrăjitoria era legată de natura feminină însăşi şi că orice femeie este o vrăjitoare nativă. Multe femei încep să fie arse pe rug ca vrăjitoare începând cu secolul XV, această practică sfârşindu-se abia în secolul al XVII-lea.

În Franţa anului 1804, în Codul napoleonean stătea scris: «văduva nu are nici un drept asupra succesiunii soţului său decedat şi dacă ea doreşte să se recăsătorească, trebuie să se supună consiliului familiei».

În legile englezeşti, femeia nu a fost considerată cetăţean până în secolul trecut, iar până în anul 1805 soţul avea dreptul de a-şi vinde soţia.

În China, anul calului şi cel al femeii sunt prevestitoare de rău. În mult mai multe comunităţi, femeia cunoştea şi încă mai cunoaşte această soartă, poate chiar una mai rea.

De câteva secole, femeia cunoaşte o înjosire sigură şi nu beneficiază de nicio recunoştinţă, în ciuda rolului său capital în societate. Femeia este umilită, dispreţuită, neglijată, redusă la un obiect al plăcerii şi al procreaţiei. Mulţi oameni vor replica spunând că femeia este, de aici încolo, respectată, că ea face parte integrantă din societate, că dispune de drepturi echivalente cu cele ale bărbatului, că este liberă şi că poate lucra în orice domeniu. Într-adevăr,viziunea lor asupra femeii s-a schimbat, dar în ce sens s-a făcut această schimbare?

Emanciparea femeii

Emanciparea femeii s-a confirmat cu adevărat spre a doua jumătate a secolului al XX-lea, când femeia a început să-şi ceară drepturile, aceleaşi cu cele ale bărbaţilor pe toate planurile, drepturi pe care le-a obţinut încetul cu încetul sau de-a lungul anilor. În mod paralel, influenţată sau nu, se naşte ideea de a-şi lărgi, trăi şi revendica libertatea, independenţa şi de a se detaşa de vechile mentalităţi.

Femeia îşi dobândeşte, deci, libertatea.Astăzi, ea face tot ceea ce doreşte în numele libertăţii şi al egalităţii, dispune de aceleaşi drepturi ca ale bărbaţilor, este cetăţean, femeia există şi face cunoscut acest lucru. Totuşi, această libertate este într-adevăr libertate în adevăratul sens al cuvântului sau mai degrabă libertinaj? La fel ne-am putea întreba dacă emanciparea femeii nu este, în realitate, o expresie frumoasă care disimulează, pentru cel care meditează putin, exploatarea femeii.

Cu siguranţă a avut loc o schimbare în viziunea asupra femeii, dar această schimbare nu s-a făcut tocmai în avantajul ei. În zilele noastre, este suficient să deschidem ochii pentru a vedea că femeia nu mai este respectată aşa cum ar trebui, chiar dacă mulţi sunt cei care vor să arate că ea ar fi. Este adevărat că şi-a dobândit libertatea, însă este vorba de o libertate totală, golită de principii, valori, pudoare şi onoare. Femeia a trecut de la o extremă la alta, de la lipsa lbertăţii la libertatea totală, fără limite, cu fructe aşa de amare!

Mulţi au vrut să facă să pară credibil (şi, din păcate, multe persoane au crezut) că femeia va fi complet egală barbatului din toate punctele de vedere, că va avea aceleaşi drepturi ca el, deşi, în mod curios, anumite inegalităţi între ei încă persistă. Pentru aceştia, a se dezvolta înseamnă a se lipsi de tabuuri. O femeie nu va fi femeie decât dacă nu are reguli de conduită. Este împinsă să se îmbrace într-un mod puţin decent pe stradă, pretinzându-se că acest lucru ar însemna să fii o femeie realizată, în largul său. Se răspândeşte peste tot mixtitatea, ce are ca rezultat expansiunea perversităţii, a problemelor conjugale şi a unor grave probleme în ceea ce priveşte lipsirea femeilor de respect. La fel, înmulţirea relaţiilor înainte de căsătorie dintre un bărbat şi o femeie duce la creşterea numărului de copii ilegitimi. Marea majoritate a avorturilor sunt o consecinţă a acestui fapt. Tot astfel, cazurile de violuri au fost mult mai numeroase, crescând de până la 4-6 ori.

De aici încolo, femeia ajunge să fie considerată un obiect de plăcere trecătoare, de la un bărbat la altul, de care aceştia se debarasează apoi fără a se gândi la viitorul şi la onoarea ei.

Pentru a reuşi în carieră, femeii i se cere adesea să fie «deschisă compromisurilor». Marele savant Ibn Qayyim a spus cu privire la relaţiile mixte femei-bărbaţi:«Fără nicio îndoială,amestecul femeilor cu bărbaţii este originea tuturor relelor şi a tuturor calamităţilor, fiind şi una din cauza celor mai mari pedepse de la Allah (asupra unei comunităţi).» Această amestecare a femeilor cu bărbaţii este cauza multiplicării relaţiilor de adulter, a bolilor şi a numărului de decese cauzate de acestea.

Femeia este, de asmenea, un bun argument pentru a vinde. În fapt, pentru a convinge clientela să cumpere, este de ajuns să aşezi o femeie seducătoare lângă produs. Vedem atâtea fete puse să se dezbrace atunci când se fac reclame, de la mărfuri mărunte până la maşini! Nu există emisiune de televiziune care să nu aibă un intreg grup de domniţe aproape dezbrăcate, gata să râda la tot felul de glume la adresa lor venind din partea publicului de sex masculin, care este, în mod curios, foarte satisfăcut! Femeia posedă adesea posturi ce implică venirea în contact cu clientela, ca secretară, vânzătoare sau casieră, încurajând-o să poarte haine din ce în ce mai impudice în scopul de a atrage mai bine. Dacă nu va face asta, se vor căuta femei mai «docile». Înainte de a fi recunoscută datorită anumitor merite într-o meserie, femeia trebuie în primul rând să fie frumoasă, să arate acest lucru şi să profite de tot şarmul de care dispune.

În realitate, ea nu a dobândit nici o libertate în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă şi-a pierdut demnitatea, umanitatea şi prima sa natură. Demult, ea era adesea umilită, însă făcea totuşi parte dintr-o familie. Se căsătorea cu modestie şi poseda un cămin. Umilinţa nu-i era atât de evidentă. Astăzi, rămâne umilită, însă într-un alt fel, fiind redusă la un obiect al fantasmelor sexuale şi a convieţuirii cu un anumit bărbat, ce apoi va uita de ea. Celula familiară este aproape inexistentă, slăbind astfel întreaga societate, căci rolul familiei este primordial. De când cu această pseudo-libertate, viciile n-au făcut altceva decât să se înmulţească. Femeia nu a cunoscut în nici un chip o emancipare în sensul pozitiv, ci cunoaşte, mai degrabă, o exploatare din partea bărbaţilor fără nici un scrupul, profitând de ea pentru a-şi atinge scopurile. Tot astfel, ea nu şi-a obţinut libertatea în sensul moral şi uman al cuvântului. Iar de această aşa-zisă libertate nu profită decât bărbaţii, care sunt liberi să abuzeze unele femei, sub ochii indiferenţi şi complici ai tuturor. Acceptând această situaţie, femeia şi-a pierdut feminitatea, frumuseţea, gingăşia şi distincţia. Cere să fie respectată, în vreme ce le întinde mâna celor nerespectuoşi. Cum poate ea atunci să obţină respectul?

De cealalată parte se află Islamul, religia cea dreaptă, care nu cade în nicio extremă:

«Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată, pentru ca să fiţi martori în legătură cu oamenii şi pentru ca Profetul să fie martor în legătură cu voi.» (Surat Al Baqara,143)

Condiţia femeii în Islam

Dezrobire, ameliorare a situaţiei membrilor unei comunităţi, interzicând injustiţia şi opresiunea, ordonând echitatea şi respectul faţă de aproape, Islamul a dat femeii un loc fără echivalent în nicio altă comunitate. Această religie i-a recunoscut femeii capacităţile şi drepturile în mod necondiţionat, pe toate planurile: social, civil, economic şi personal. Femeia se bucură astfel de capacitatea şi de dreptul de a moşteni, de a da şi de a contracta o datorie, de a dobândi, de a încheia contracte, de a denunţa în justiţie şi de a-şi administra singură bunurile. Ea are dreptul de a-şi alege liberă soţul, de a se recăsători după ce va fi devenit văduvă sau după ce va fi divorţat. Acest ultim drept nu i-a fost recunoscut femeii occidentale decât mult mai târziu.

Printre drepturile femeii asupra bărbatului, putem cita, de exemplu, dota primită la căsătorie, dreptul ei de a-i fi asigurat de către soţ tot ceea ce are nevoie, chiar şi atunci când este bogată, şi dreptul de a trăi în linişte cu soţul ei, după cum ne-a fost relatat hadithul: Mesagerul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah asupra lui!) a spus: «Cel mai bun dintre voi este cel care se poartă cel mai bine cu soţiile sale». (raportat de Hakim şi autentificat de Albany).

Femeia nu este obligată să lucreze, bărbatul fiind cel care trebuie să-i asigure toate cele de trebuinţă. Dacă bărbatul îi refuză acest drept, săvârşeşte un mare păcat. Pe de altă parte, dacă femeia alege să lucreze, banii câştigaţi îi revin numai ei, bărbatul neavând niciun drept asupra lor.

Cât despre suma dublă de bani care îi revine bărbatului la moştenire, aceasta se explică prin obligaţiile excepţionale pe care le are bărbatul, în vreme ce partea revenită femeii este totală, cheltuielile ei pentru copii şi soţ fiind voluntare.

La arabii de dinante de Islam, femeia nu era apreciată mai mult decât în alte popoare şi zone geografice. A da naştere unei fetiţe era, în acea vreme, considerat ca fiind o calamitate, deci pentru a se debarasa de ele, unii le îngropau de vii, aşa cum a fost menţionat în Coran:

«Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte [naşterea] unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie, se ascunde de lume din pricina răului  ce i s-a vestit. Să-l ţina el, în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă judecată! (Surat An Nahl,58-59).

În acele vremuri, femeia nu avea aproape niciun drept. Bărbatul putea să aibă atâtea soţii câte îşi dorea, fără a fi nevoit să răspundă nevoilor vreuneia. Prostituţia şi vagabondajul erau o monedă curentă în Arabia.

De cealaltă parte se află Islamul, care a reglementat anumite obiceiuri păgâne, precum poligamia, pe care a legiferat-o. S-au stabilit pentru poligam condiţii riguroase, astfel încât această practică a scăzut simţitor. Într-adevăr, poligamia trebuie să se adapteze unor exigenţe, printre care echitabilitatea între soţii, cum este menţionat în Coran:

«Dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi [cu ele],atunci luaţi una singură». (Surat An Nisa,3)

În Occident, un bărbat care are mai multe amante nu ar trebui considerat poligam? De ce li se reproşează musulmanilor poligamia în vreme ce aceasta este dobândită prin legăturile sfinte ale căsătoriei? În schimb, este admirat bărbatul care îşi schimbă femeile în fiecare săptămână.

Sociologul francez Gustave le Bon a recunoscut acest lucru: «Nu văd de ce poligamia orientalilor să îi fie inferioară aceleia ipocrite a europenilor, în vreme ce văd foarte clar în ce fel poligamia orientalilor îi este superioară aceleia a europenilor.» (Civilizaţia arabilor,pag. 422).
În ceea ce priveşte poligamia Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah asupra lui!), care a fost mereu menţionată în Occident, ea se explică mai ales prin scopuri de ordin politic, care l-au împins pe Mesagerul lui Allah să nu refuze niciodată ofertele tribale. Altfel, cum să justificăm faptul că Profetul s-a căsătorit prima dată cu Khadija, care atinsese vârsta de patruzeci de ani, de vreme ce el era în floarea vârstei? A trăit douăzeci şi cinci de ani cu ea, fără să se gândească vreodată să-şi ia şi o altă soţie.

În majoritatea ţărilor occidentale persistă o problemă, divorţul. Acesta a atins un procent de 60%. Care este semnificaţia acestui fapt? Aceasta arată că structura socială în Occident nu este echilibrată şi că se tinde spre ruperea legăturilor dintre soţi şi distrugerea căsătoriilor. Acest rezultat era lesne de prevăzut: în Occident, frecventările mixte sunt libere în exces, consumul de alcool este foarte răspândit, acestea alături de lipsa pudorii unor femei contribuind la apariţia adulterului. Desigur, şi bărbaţii au partea lor de vină. Este un lucru foarte uşor pentru cei ce nu au teamă de Allah. În toate ţările, următoarea este formula degradării: bărbati, femei, alcool, nuditate, relaţii libere între femei şi bărbaţi, toate acestea având ca urmare distrugerea căsniciilor şi naşterea multor copii ilegitimi ce nu vor fi pe deplin fericiţi nicicând.

Din cauza tuturor acestor cauze Islamul interzice frecventările libere, declară alcoolul prohibit şi recomandă păstrarea castităţii şi a pudorii. Astfel se protejează căsniciile, este diminuat numărul copiilor născuţi din relaţii ilegitime, fiind mult mai fericiţi decât ceilalţi. Sociologul francez Gustave le Bon observă acest fapt: «Situaţia legală a femeii căsătorite, aşa cum este prescris în Coran, este mult mai avantajoasă decât cea a femeii europene».

Odată cu Islamul, femeia şi-a regăsit demnitatea, onoarea şi umanitatea. Ea există cu adevărat, deţine un rol concret şi este indispensabilă societăţii. Femeia în Islam reprezintă lumina, pudoarea, comportamentul frumos, castitatea, puritatea, frumuseţea. Acasă, cu soţul şi copiii ei, aceasta este onorată, iubită, respectată, protejată. Femeia a fost creeată din coasta bărbatului, astfel aceştia fiind inseparabili, completându-se şi depinzând unul de celălalt:

«Ele vă sunt veşmânt vouă, iar voi le sunteţi veşmânt lor». (Surat Al Baqara,187).

Faptul de a avea aceeaşi origine augumentează sentimentul de unitate şi de apropriere printr-o legătură de interdependenţă care nu poate fi sfărâmată. Bărbatul trebuie,aşadar, să aibă grijă de soţia lui ca de propria sa persoană, căci ea este o parte a lui:

«Şi printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc.» (Surat Ar Rum,21)

Oricare i-ar fi poziţia, fie ea mamă, soţie, fiică, i-a fost ordonat bărbatului să se comporte frumos cu femeia. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah asupra lui!) a spus: «Cel cu credinţa cea mai perfectă este cel care are cel mai bun comportament. Cei mai buni dintre voi sunt cei mai buni cu soţiile lor.» (raportat de Hakim şi audentificat de Albany).

Bărbatul căsătorit trebuie să-şi iubească soţia, să-i vorbească frumos, să aibă răbdare cu ea atunci când greşeşte, să o înveţe religia.

Dacă divorţează, trebuie să îi asigure o pensie şi să o găzduiască vreme de trei menstruaţii înainte ca ea să se poată recăsători, cum este spus în Coran:

«Lăsaţi-le să locuiască acolo unde locuiţi voi, după mijloacele voastre, şi nu le faceţi nicio daună, ca să le faceţi să trăiască strâmtorate! Iar dacă ele sunt îngreunate, atunci îngrijiţi de ele până nasc şi dacă alăptează [copiii născuţi] de la voi, atunci daţi-le lor simbria lor şi sfătuiţi-vă între voi [în această privinţă], aşa cum se cuvine! Iar dacă aflaţi voi greutăţi, atunci îl va alăpta pe el alta.» (Surat At Talaq,6).

Dacă are fiice, bărbatul trebuie să le înveţe religia, să le educe aşa cum trebuie, să nu le oprime, şi ele vor fi pentru el o poartă în Paradis cum este spus în hadithul următor: «Cel care are o fiică,să nu o împovăreze, să nu o rănească şi să nu facă diferenţieri între ea şi fiul său: Allah îl va face să intre în Paradis.» Se relatează, de asemenea: «Cel care educă două fete până când ele ating pubertatea, el şi cu mine vom reînvia în Ziua Judecăţii aşa (şi şi-a apropiat două degete).
(raportat de Muslim).

Dacă bărbatul are mama, el trebuie să
fie cel mai bun cu ea, căci aceasta l-a purtat timp de nouă luni. Ea şi-a sacrificat timpul şi viaţa pentru a se ocupa de el. Se spune în Coran:

«Noi i-am poruncit omului să arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri. Purtarea lui şi până la înţărcarea lui sunt treizeci de luni.» (Surat Al ‘Ahqaf)

Stă scris, de asemenea:

«Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri.» (Surat Al ‘Isra)

Chiar dacă această femeie îi este străină, bărbatul trebuie să se poarte frumos cu ea. Să o ajute face parte din Islam şi a fi nedrept faţă de ea reprezintă un mare păcat. Femeia este un stâlp al societăţii, a cărei bună funcţionare depinde de ea. Dacă femeia greşeşte, întreaga comunitate va suferi.

În timp ce în Islam, începând cu primele decenii ale erei hegiriene, femeia a putut  să se impună prin larga şi eficacea participare alături de bărbat, în viaţa socială şi culturală, în celelalte părţi ale lumii acest lucru a fost obţinut cu greu de către femei şi mult mai târziu. Aişa avea o puternică erudiţie, care în mai puţin de douăzeci de ani a făcut din ea una dintre cele mai strălucitoare figuri ale epocii. Marii companioni ai Profetului veneau să o consulte în probleme juridice, istorice, literare şi medicale. Ea face parte, de altfel, dintre cei care au raportat cele mai multe hadithuri.

Profetul (pacea si binecuvântarea lui Allah asupra lui!) le încuraja pe femei să înveţe, spunând: «A căuta ştiinţa este o datorie pentru fiecare musulman.» Acest hadith desemnează deopotrivă pe bărbat şi pe femeie. O femeie a venit la Profet şi a spus: «O,trimis al lui Allah! Bărbaţii ţi-au acaparat tot timpul, consacră-ne un timp pentru a putea veni la tine pentru a ne învaţa ceea ce Allah te-a învăţat». În zilele stabilite, Profetul le învăţa ceea ce Allah îl invăţase mai înainte.

De aici încolo, numărul femeilor care au studiat a crescut tot mai mult. Ibn Hajar, unul dintre cei mai importanţi imami ai Islamului, citează în operele sale biografice mai mult de o mie de femei printre care figurează juriste şi femei savant.

La Allah, femeia nu este sub nicio formă inferioară bărbatului în ceea ce priveşte drepturile sale. Fiecare dispune de un rol propriu, care implică drepturi şi responsabilităţi. O persoană nu îi este superioară unei alteia decât prin pioşenie, nu prin origine, bogăţii, aşa cum Allah ne spune în Coran:

«Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi.» (Surat Al Hujurat,13)

În final, ne putem da seama că femeia nu este asuprită în Islam. Şi cei care afirmă acest lucru sunt ori duşmani ai Islamului, folosindu-se de minciuni pentru a-i îndepărta pe oameni, fie sunt ignoranţi care urmează orbeşte tot ceea ce se spune, fără să se ostenească să verifice informaţiile primite.
Pe de altă parte, deşi Islamul ne impune comportamentul cuviincios, unii musulmani nu acţionează aşa cum ar trebui. Deşi Islamul nu acceptă atitudinea lor, greşelile lor contribuie la formarea unei păreri greşite asupra acestei religii şi îi îndepărtează pe oameni. Profetul este cea mai bună dintre creaturi şi un exemplu pentru noi toţi. El a avut un comportament inegalabil faţă de soţiile sale: era blând şi milos cu ele, le cerea sfatul, le ajuta în treburile casnice, nu ridica vocea la ele şi nu le lovea.

«Aţi avut voi în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă» (Surat Al ‘Ahzab)

Nu există decât un Islam. El se bazează pe Coran şi Sunna (tradiţia Profetului) şi nu pe oameni. Altfel ar fi existat atâtea Islamuri câţi oameni sunt pe pământ căci fiecare ar fi interpretat în felul său propriu. Cunoscând cu adevărat Islamul, vom cunoaşte adevăraţii musulmani şi vom evita astfel prejudecăţile.

Femeia este o perlă preţioasă, deci trebuie protejată. Ea este o comoară de o valoare inestimabilă, acesta fiind motivul pentru care Allah i-a cerut să-şi acopere trupul. Scrie în Coran:«O,Profetule! Spune soaţelor tale şi copilelor tale şi femeilor drepcredincioşilor să se învelească în jilbaburile lor, căci astfel vor fi mai bine distinse să fie cunoscute şi să nu li se pricinuiască necazuri. Allah este Iertător, Îndurător!» (Surat Al ‘Ahzab,59)

«Şedeţi în casele voastre şi nu vă arătaţi [nurii] aşa cum se arătau în vremea Jahiliyyei de mai înainte!» (Surat Al ‘Ahzab,33).

Allah le-a sfătuit pe soţiile Profetului să stea în casele lor şi această cerinţă este valabilă pentru toate femeile credincioase. Dar asta nu înseamnă că femeile trebuie să devina prizoniere la ele acasă întreaga zi. În orice lucru, există o cale de mijloc care este cea mai potrivită. Profetul nu-şi închidea soţiile în casă, aşa cum se pretinde! Din contră, el le-a permis să iasă atunci când aveau ceva de făcut, dar şi pentru a-şi vizita rudele şi prietenele, pe cei bolnavi. Le-a permis de asemenea să meargă la moschee, spunând: «Nu le împiedicaţi pe femei să meargă la moschee». (relatat de Ahmad şi Abu Dawud).Mai mult chiar, Profetului îi plăcea compania soţiei sale atunci când era invitat undeva şi refuza invitaţia daca soţia sa nu era invitată de asemenea. După Anas, se povesteşte că Profetul (sallaAllahou alayhi wa salam) avea un vecin persan care pregătea nişte bucate delicioase. Acesta a pregătit într-o zi masa pentru Profet şi l-a invitat. Profetul l-a întrebat: Şi soţia mea? (referindu-se la Aisha, radhia Allahu anha). Vecinul îi răspunse: Nu (nu o invit). Atunci Profetul spuse: Atunci refuz invitaţia. Vecinul îi făcu din nou o invitaţie Profetului şi din nou acesta întrebă: Şi soţia mea? Bărbatul, după trei întrebări consecutive, răspunse: Sunt de acord. Profetul şi Aisha s-au îmbăiat şi au mers în linişte până acasă la cel care îi invitase. (relatat de Muslim).Adevărata definiţie a femeii, a libertăţii şi a respectului se găseşte în Islam. Numai urmând Islamul femeia va cunoaşte respectul în adevăratul sens al cuvântului atât aici,  cât şi în Viaţa de Apoi. Profetul (sallaAllahou alayhi wa salam) a spus: «Dacă femeia se roagă de cinci ori pe zi, posteşte în luna Ramadan, îşi păstrează castitatea şi îşi ascultă soţul, va intra în Rai pe poarta pe care va dori.» (raportat de Ibn Hibbane).Condusă de mentalitatea care pretinde că vrea emanciparea femeii, aceasta este, de fapt, defavorizată. Femeia devine astfel victima unei societăţi nepăsătoare, fără să-şi dea măcar seama. Islamul i-a dat femeii o valoare foarte mare, respect şi i-a asigurat drepturi fără echivalent.Comportându-ne cu femeia aşa cum o cere Occidentul, ar însemna să răspândim haosul şi imoralitatea, acestea devenind obişnuite, aşa cum arată situaţia actuala pe glob. Comportându-ne însă cu femeia aşa cum cere Islamul, adică aşa cum cere Creatorul nostru, vom reda societăţii armonia şi fericirea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: