Umm Sa’d Kabshah bint Rafi’ Ansariah(ra)

Profetul (sas) a spus:
„O Umm Sa’d! Fii fericită şi dă-le vestea cea bună familiei tale că toţi martirii lor au intrat în Paradis şi intervenţia lor pentru familia lor a fost acceptată.”

Numele ei era Kabshah bint Rafi’ Ansariah şi mama unui mare Sahabii(companion) – Sa’d bin Mu’ath (ra). Când Abu Sa’eed Khudri (ra) începu să-i sape mormântul a spus că pământul emana aer parfumat ca de şofran ori mosc. Profetul (sas) a spus că întreaga împărăţie a lui Allah fu încântată la sosirea lui în Paradis. El fu căpetenia tribului Banu Abdul-Ashahal şi când el acceptă Islamul, întregul său trib îl urmă, întrucât era atât de stimat pentru învăţătura şi cunoştinţele sale.

Usaid bin Hudhair, liderul tribului Aws, află că un tânăr – Mus’ab bin ’Umair (ra) venise din Mekka şi cu elocinţa sa magică atrăgea oamenii către el. Odată ce o persoană îl auzea, devenea Companionul său fidel. Într-o zi Usaid află că acesta stătea într-o grădină, iar oamenii erau adunaţi în jurul lui. De asemenea prezent acolo era şi As’ad Zurarah. Merse acolo plin de mândrie şi aroganţă, ţinând o mică suliţă în mâna sa. Jubilând în puterea şi poziţia sa, el îi vorbi lui Mus’ab bin ’Umair (ra) pe un ton arogant, întrebându-l cine i-a dat permisiunea de a răspândi probleme în liniştitul lor oraş. I-a spus că dacă îndrăznea să intre în vecinătăţile sale va avea de-a face cu el şi el însuşi era responsabil de consecinţe.
Mus’ab bin ’Umair (ra) era un om demn şi răbdător, cu o credinţă puternică în Allah (swt). I s-a adresat apoi politicos şi cu calm, numindu-l frate şi i-a spus că ar fi trebuit să petreacă doar câteva minute cu el şi să asculte ce avea de zis. Dacă îi plăcea ce auzea putea accepta; pe de altă parte, dacă ceea ce auzea nu-i făcea plăcere putea respinge. Acest lucru îi păru rezonabil lui Usaid bin Hudhair şi acceptă. Până la urmă, lumea l-a acceptat ca om învăţat şi era de asemenea un poet a cărui măiestrie în limbaj era bine cunoscută. Îşi înfipse suliţa în pământ şi se aşeză alături de Mus’ab (ra) să asculte ceea ce avea de spus acesta.
Mus’ab bin ’Umair (ra) începu prin a recita prima Surah a Nobilului Qur’an, Surat Al-Fatihah. A făcut acest lucru pe un ton atât de senibil şi plin de farmec, încât Usaid bin Hudhair, pentru care înţelesul şi conţinutul erau total noi şi lucide, nu putu să nu exclame:
„Acestea nu sunt cuvinte ale unei fiinţe umane. Acestea sunt sigur Divine şi Cuvinte Adevărate. Dacă ai adus acest mesaj şi aceste Versete oamenilor din Al-Madinah, te rog să te adresezi  deschis. Nimeni nu te va împiedica să răspândeşti Mesajul. Te rog fă-mi şi mie favoarea de a mă accepta în Islam.”
Imediat ce jură supunere în Islam, modul lui de gândire se schimbă. Se întoarse şi-l trimise pe Sa’d bin Mu’ath cu un anumit pretext pentru a-l asculta pe Mus’ab bin ’Umair (ra). În aceeaşi manieră, arogant şi furios, merse şi el într-o zi pentru a-l întâlni pe Mus’ab (ra). Se întâmpla ca vărul lui Sa’d bin Mu’ath (ra) să fie şi el acolo şi-i şopti uşor acestuia identitatea persoanei care se apropia de ei; acesta-i ceru să vorbească, din moment ce era un foarte influent lider al tribului său. Dacă el accepta Islamul, atunci la fel ar fi procedat întregul trib Banu ’Abdul-Ashahal. În timp ce vorbeau, Sa’d bin Mu’ath se ridică furios. Mus’ab bin ’Umair (ra) i se adresă din nou foarte politicos şi umil, cerându-i ca cel puţin să-l asculte cu răbdare. Dacă nu-i plăcea ceea ce auzea, Mus’ab (ra) va pleca. Până la urmă nu era pământul său şi era un străin acolo fără nicio putere. Când Sa’d (ra) îl auzi pe acest om rafinat şi educat rugându-l atât de politicos, se calmă şi se aşeză lângă el să asculte ce avea de spus. Mus’ab bin ’Umair (ra) vorbi mai întâi de principiile Islamului care au făcut o mare religie. Apoi recită diferite Versete din Nobilul Qur’an. Sa’d bin Mu’ath (ra) de asemenea fu copleşit de această nouă apropiere de viaţă şi valorile sale. El imediat depuse jurământul de supunere şi se converti la Islam. Chiar în acea seară îşi adună membrii tribului său şi-i întrebă:
„O Banu Abdul-Ashahal, mă acceptaţi ca şi conducătorul vostru?”
Toţi au răspuns afirmativ, spunând că era un lider pe care-l iubeau. L-au recunoscut ca fiind un om foarte învăţat. Apoi, devenind foarte emoţionat, li se adresă spunând că dacă nu jurau supunere faţă de Allah (swt) şi de Trimisul Său (sas) nu ar mai vorbi cu niciunul dintre ei.
Toţi membrii tribului, bărbaţi şi femei, juraseră supunere în Islam până seara! Când un număr atât de mare de oameni intraseră în sânul Islamului, întreaga Al-Madinah răsună de strigătul Allahu-Akbar (Allah este cel mai mare). Mama lui Sa’d bin Mu’ath (ra) a fost prima care acceptă Islamul şi oraşul experimentă întâia primăvară a acestei mari religii. Emisarul Profetului (sas) se mută din casa lui As’ad bin Zurarah (ra) în cea a lui Sa’d bin Mu’ath (ra), şi casa lui se umplu de bunecuvântările Islamului.

Elocinţa, străduinţa şi eforturile sincere ale lui Mus’ab bin ’Umair (ra) dădură roade şi revoluţia Islâm-ică cuceri oraşul Al-Madinah. În aceste împrejurări, Allah (swt) porunci Trimisului Său (sas) – Muhammad, să emigreze de la Mekka la Al-Madinah, care azi este cunoscut ca Oraşul Profetului. Când noii convertiţi la Islam auziră că acesta avea să se stabilească aici între ei, nu-şi putură stăpâni bucuria. Femeile celor două cele mai importante triburi ale oraşului, Aws şi Khazraj – începură să-l aştepte cu nerăbdare. Umm Sa’d(ra) era cea dintâi dintre femei. Ea îşi dorea foarte mult ca el să stea în casa ei, aşa cum şi emisarul său – Mus’ab bin ’Umair (ra) a făcut-o.
Anas bin Malik (ra) relatează că dragostea, respectul şi bucuria sinceră pe care au afişat-o bărbaţii şi femeile Ansar, l-au impresionat profund. El a repetat cu emoţie de trei ori:
„Pe Allah (că) voi oamenii îmi sunteţi mai dragi decât oricare alţii.”

Profetul (sas) a stat la casa lui Abu Ayub Ansari (ra). El a spus despre casele din Al-Madinah, că dintre toate casele Ansarilor, cele mai bune erau ale tribului Banu Najjar, apoi cele ale tribului Banu ’Abdul-Ashahal, ale lui Banu Harith bin Khazraj, şi cele ale lui Banu Sa’dah. Cu alte cuvinte, toate casele Ansarilor erau cele mai bune.

Sa’d bin Mu’ath spuse că atunci când Profetul (sas) ajunse în Al-Madinah şi începu să accepte jurămintele de supunere ale oamenilor oraşului, mama sa, Umm Sa’d (ra), fu prima dintre femeile Ansari care a acceptat. Cu ea era Umm ’Amer bint Yazid bin Sakan şi Hawa bint Yazid bin Sakan (ra).
Umm Sa’d (ra) era o femeie foarte demnă, răbdătoare, curajoasă, pioasă şi cu teamă de Dumnezeu. Cei doi fii ai ei, Sa’d bin Mu’ath şi ’Amr bin Mu’ath au paritcipat la Bătălia de la Badr. Ea avu grijă de Mujahideenii răniţi şi cără de-a lungul şi latul câmpurilor de luptă mari saci de piele umpluţi cu apă, pentru a le potoli setea. Ea avu un rol activ în Bătălia de la Uhud. Când auzi că fiul ei, ’Amr bin Mu’ath (ra), fuse ucis, merse imediat în zona unde se dădeau lupte intense şi-i mulţumi lui Allah (swt) pentru că-l protejase pe Profet (sas) şi spuse că durerea pentru fiul ei se mai potoli când îl văzu pe Profet sănătos.
Profetul (sas) o compătimi pentru moartea fiului ei şi încercă s-o consoleze. ’Amr bin Mu’ath (ra) se aruncă în rândurile inamice, mişcat de spiritul Jihadului şi de asemenea îl omorî pe Dharar bin Khattab cu propria-i sabie. În Bătălia de la Uhud au fost ucişi doisprezece oameni din tribul ei ( Umm Sa’d) – ’Abdul-Ashahal şi treizeci fură răniţi.
În bătălia de la Trenches, Profetul (sas) luase măsuri de siguranţă pentru femei şi au stat în portul Banu Harithah. ’Aisha (ra) a relatat că Umm Sa’d (ra) era şi ea cu ei. Când privi afară o văzu pe Sa’d bin Mu’ath (ra) purtând foarte puţină armură, o suliţă, recitând versuri de război şi înaintând triumfătoare. Ea-i arătă mamei lui , Umm Sa’d (ra) că acesta purta foarte puţină armură. Ar fi fost mai bine dacă ar fi purtat una mai mare. Braţele-i erau în afara ei şi neprotejate. Duşmanul îl putea răni. Şi se întâmplă exact aşa cum se temea ea. Habban bin ’Arqah lansă o săgeată la întâmplare care-i pătrunse artera principală a braţului şi sângele-i ţânşi. Văzând aceasta, Habban bin ’Arqah izbucni în hohote de fericire şi spuse că era un cadou pentru el. Sa’d bin Mu’ath (ra) îl blestemă, spunând că faţa lui ar trebui să ardă în Jahannum (Iad).
Din moment ce era o rană adâncă era şi foarte dureroasă. Profetul (sas) avea cortul lui Sa’d (ra) aşezat în interiorul sanctuarului din Al-Madinah astfel încât să poată fi şi el îngrijit mult mai uşor. Când văzu că sângele nu se opreşte şi-a ars rana cu fier încins. Acest lucru îi opri total sângerarea, dar se umflă foarte tare. Într-o zi după ce războiul Banu Quraidhah se încheiă, se întâmplă ca o capră să-i treacă peste rană. Acest lucru îi redeschise rana care începu din nou să sângereze. El slăbi foarte tare şi în cele din urmă muri cu capul în braţele Profetului (sas).
Asma’ bin Yazid bin Sakan (ra) spune că atunci când Sa’d bin Mu’ath (ra) muri, mama sa izbucni în lacrimi fără control. Profetul (sas) îşi exprimă compasiunea şi-i ceru să aibă răbdare. Ea îi spuse că fiul ei a fost o persoană atât de remarcabilă, încât Allah (swt) zâmbi când îl văzu şi ’Arshul (Tronul) Său îl primi bucuros.
Când toate forţele Banu Quraidhah au fost în cele din urmă cucerite, prada războiului a fost distribuită în mod egal între soldaţii – bărbaţi şi femei – care luptară în război. Printre aceştia se aflau: sora tatălui său – Safiyyah bint ’Abdul Muttalib, Umm Sa’d bin Mu’ath, Umm ’Ammarah, Umm Saleet, Sameerah bint Qais şi Umm-ul ’Ala(ra).

Umm Sa’d bin Mu’ath (ra) este acea femeie norocoasă care auzi de la Profet (sas) însuşi că ea va merge în Paradis. Un Hadith relatat de Anas bin Malik (ra) spune că Profetul (sas) a zis:
„Dacă o persoană a pierdut trei fii sau fiice şi a rămas răbdătoare şi-şi declară intenţia de a câştiga răsplată de la Allah (swt), atunci ea sau el va intra în Paradis.”
O femeie se ridică şi întrebă de o persoană care a pierdut doi fii sau două fiice şi el răspunse afirmativ.
Mai târziu, ea-şi dori să-l fi întrebat şi despre pierderea unui singur copil. Umm Sa’d bin Mu’ath (ra) este acea femeie care îndură cu răbdare pierderea a doi fii pentru cauza lui Allah (swt).
În bătălia de al Uhud, ea-l zări pe Profet (sas) pe un cal şi se îndreptă rapid către el. Fiul ei – Sa’d bin Mu’ath (ra), ţinea frâiele calului şi-i atrase atenţia Profetului (sas) că se apropia mama lui. El îşi ţinu în frâu calul şi salutând-o călduros îi spuse:
„O Umm Sa’d (ra)! fii mulţumită şi transmite-i familiei ei vestea fericită că membrii martirizaţi ai familiei ei sunt împreună în Paradis, iar intervenţia pentru ei a fost acceptată.”
Când auzi acestea, Umm Sa’d fu foarte fericită. Cine ar mai putea să plângă şi să mai verse vreo lacrimă pentru cei decedaţi după ce au aflat că ei se aflau deja în Paradis? Apoi îi ceru Profetului (sas) să se roage pentru cei din familie care au mai rămas. Profetul (sas) adresă ruga către Allah (swt) de a  le îndepărta durerea şi tristeţea din inimile lor şi să facă astfel încât problemele să dispară.
După ce ambii ei fii au fost martirizaţi, Umm Sa’d (ra) îşi petrecea marea ei parte a timpului în rugăciune şi amintirea lui Allah (swt) şi continuă să câştige această recompensă până la sfârşitul vieţii ei.
Allah(swt) va fi mulţumit de ei şi ei de El.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: