Arătând spre Amir Mu’awiyah (ra) şi Umm Habibah (ra), Trimisul lui Allah (sas) a spus:
„Pe Allah, îmi doresc ca ea, tu şi eu să putem bea din curatul vin împreună în Paradis.”
Wraqah bin Naufil, ’Uthman bin Haweerath bin Asad, Zaid bin ’Amr bin Nafeel şi ’Obaidullah bin Jahash erau patru prieteni foarte descurajaţi de plaga idolatriei care era atât de răspândită în Arabia. Deseori obişnuiau să se întâlnească şi să discute cum ar putea acest rău extraordinar să fie îndepărtat de oamenii lor. Nu puteau vorbi despre asta deschis, astfel încât, ei îşi desfăşurau discuţiile noaptea târziu când toată lumea era liniştită şi adormită.
Aceştia erau supăraţi pentru faptul că nu numai oamenii obişnuiţi neştiutori şi needucaţi de pe stradă erau implicaţi în această practică primitivă a adorării idolilor, dar până şi nobilul trib Quraiş se dezorientase spiritual. Cum ar putea orice om raţional să creadă că pietrele însele cioplite cu mâinile lor, care erau surde şi incapabile de a-şi mişca cel puţin un deget, erau cu putere peste toate şi puteau să-i ajute? Cum se puteau prosterna în faţa acestor pietre, să adore cu toată inima şi cu tot sufletul şi să creadă că acestea îi pot ajuta la rezolvarea tuturor problemelor vieţii? Oamenii obişnuiau să sacrifice animalele în faţa acestor idoli şi să mănânce carnea şi să bea sângele animalelor sacrificate! Ei ajunseră să ia o hotărâre într-o noapte, cum că ar trebui să nu se mai îngrijoreze în legătură cu aceşti oameni iraţonali, necivilizaţi şi încuiaţi şi să găsească o cale de ieşire din această confuzie pentru ei înşişi. Quraiş, tribul conducător, se dezorientase şi aceşti patru prieteni au decis că trebuiau să găsească calea către religia curată şi nepătată a lui Ibrahim (as) pentru ei înşişi. Ei aveau puternica credinţă că aceasta era calea dreaptă şi uşoară a virtuţii şi corectitudinii, îndrumarea dată de Profetul lor din vechime Ibrahim (as). Ştiau care este calea spre salvare, dar trebuiau să-şi ţină secret gândurile şi intenţiile, deoarece adepţii practicilor barbare le-ar putea îngreuna viaţa foarte mult.
Au decis că trebuiau să se gândească şi să caute adevărul, orice ar fi. Cu acest plan în minte, ei se împrăştiară de la întâlnire în diferite direcţii. Obiectivul lor era de a găsi religia Profetului Ibrahim (as), în forma ei pură.
Waraqah bin Nofil renunţase la adorarea idolilor chiar din timpurile primitivismului şi renunţase la mâncarea cărnii animalelor sacrificate în numele idolilor. Ştia Torah şi Injil pe de rost (Evanghelia şi Biblia). Verişoara lui, Khadijah, îl aduse pe Profet (sas) la el cu ocazia primei revelaţii în peştera Hira. Îngerul Jibril (as) îl îmbrăţişase strâns şi Muhammad (sas) se îngrozi. Soţia lui îl consolă; recunoscându-i puritatea şi calităţile virtuoase ale soţului ei, i-a spus că fără îndoială va fi protejat de Allah Atotputernicul. Waraqah îi spuse apoi că fiinţa pe care o văzuse în peşteră trebuia să fi fost acelaşi Înger care le adusese Mesaje de la Allah(swt), Profeţilor de dinainte. El a spus că Muhammad (sas) trebuie să fie ultimul Trimis, a cărui venire fusese prezisă atât în Torah cât şi în Injil. El va fi curând ridicat la marele rang, întreaga naţiune se va întoarce împotriva lui şi el va fi forţat să-şi părăsească pământul natal. Waraqah spuse că dacă ar fi în viaţă la vremea aceea cu siguranţă îl va fi ajutat şi îi va fi fost alături. Însă acesta muri înainte ca Muhammad (sas) să se declare deschis ultimului Mesager şi Trimis al lui Allah(swt).
Al doilea prieten, ’Uthman bin Haweerath bin Asad, călători în Syria şi munci ca misionar pentru răspândirea creştinităţii. El deveni un prieten apropiat al Împăratului Roman, Caesar şi în cele din urmă fu ridicat la rangul de papă.
Zaid bin ’Amr bin Nafeel, al treilea dintre aceşti companioni, nu acceptă nici Creştinismul nici Iudaismul. Încetă să mai adore idolii. Renunţă la a mai mânca animale moarte şi a le mai bea sângele. Ura să mănânce carnea animalelor sacrificate şi deseori vorbea de religia curată a Profetului Ibrahim (as). Şi el muri înaintea declarării lui Muhammad (sas) ca Mesager al lui Allah.
’Obaidullah bin Jahash, al patrulea prieten, din păcate, căzu în aşa îndoieli şi perplexităţi încât oscila între bine şi rău, între ce să facă şi ce să nu facă. Se căsători cu frumoasa, inteligenta şi bine crescuta fiică a căpeteniei Quraişilor, Abu Sufyan Sakhr bin Harb. Cam în această perioada Mekka fu zguduită de vestea că Muhammad (sas) se opunea tuturor ilolilor şi declară că ei nu erau demni de adorare,şi îi invită pe oameni să-l adore pe Allah (swt) şi se proclamă ultimul Său Profet şi Mesager. Conducătorii quraişilor erau furioşi, iar comunitatea se împărţi în două. Unii oameni jurară supunere lui Allah (swt) şi Profetului Său (sas) şi deveniră musulmani. Ceilalţi se îndoiau în legătură cu validitatea acestei noi religii care se opunea practicilor şi credinţei strămoşilor lor. Ei deveniră duşmanii de moarte ai musulmanilor şi erau determinaţi să-i persecute şi să-i chinuie.
Însă inteligenta şi înţeleapta fiică a lui Abu Sufyan, Ramlah, acceptă Islamul şi de asemenea şi soţul ei ’Obaidullah bin Jahash. Cei doi fraţi ai lui, Abdullah bin Jahash şi Abu Ahmad bin Jahash deveniră şi ei musulmani. Cele două surori, Zainab bint Jahash şi Hamnah bint Jahash, veniră şi ele în sânul Islamului. Prima dintre ele se alătură grupului select al Mamelor Credincioşilor. Abu Ahmad bin Jahash era un poet orb foarte cunoscut al acelor zile şi a scris despre istoria şi isprăvile Ummei Musulmane (naţiune) aşa cum se întâmpla. Hamnah fu soţia unuia dintre cei mai loiali Companioni ai Profetului (sas). Întreaga familie avu norocul să fi urmat chemarea la Islam, însă pe când era în Abyssiniah, ’Obaidullah avu nenorocul să respingă Islamul după ce-l acceptase. El deveni un apostat (cel care renunţă la credinţă) şi un eretic şi se întoarse la creştinism. A început să bea şi muri în aceeaşi credinţă. Totuşi, soţia lui, Ramlah(ra) rămase devotată Islamului; de fapt dragostea şi sprijinul ei pentru acesta deveniră mai puternice, şi în cele din urmă ea se alătură Mamelor Credincioşilor. Viaţa ei este un studiu al loialităţii şi dedicării din iubire pentru adevăr.
Abu Sufyan Sakhr bin Harb era un conducător al Quraişlor care i-a îndrumat pe necredincioşi în multe din războaiele duse de acesta. În afară de fiica lui, Ramlah,acesta avea şi doi fii, Yazid şi Mu’awiyah. Ambii erau reunoscuţi pentru ceea ce făceau pentru Islam. Ramlah acceptă Islamul când musulmanii se confruntau cu o mare opoziţie şi erau persecutaţi aspru. Abu Sufyan era un om foarte puternic, dar nu avea nicio putere asupra fiicei sale Ramlah. Mintea umană este întotdeauna liberă, deşi corpul poate fi capturat ori subjugat. Ea era o fată firavă şi neajutorată, dar nu o putea opri să accepte Islamul. Ea se declară deschis musulmană, iar persecuţia Qur’aişilor nu o putea opri sub nicio formă. Ceea ce Alla(swt) vrea, nimeni nu poate schimba, cu siguranţă El este Atotputernic.
În ciuda celor mai mari eforturi ale sale, Abu Sufyan nu o putea face pe fiica sa să renunţe.
Între timp, după ce cercetă situţia, Profetul (sas) hotărî ca susţinătorii dedicaţi Islamului care suportaseră destulă tortură şi persecuţie din partea Quraişilor, trebuiau să emigreze. Le ordonă să plece în Abyssiniah, unde conducătorul era cunoscut pentru îngăduinţa şi ospitalitatea faţă de refugiaţi.
Ramlah bint Abu Sufyan şi soţul ei, ’Obaidullah bin Jahash, se aflau în rândul celui de-al doilea val migrator care se îndrepta spre Abyssiniah. Aici Ramlah născu o fetiţă pe care o numiră Habibah; de aici, Ramlah era recunoscută ca Umm Habibah (ra). Astfel zilele trecură foarte repede pentru ea, întrucât era ocupată cu creşterea fiicei ei; tot timpul ei liber îl petrecea în rugăciune şi meditaţie.
Într-o noapte visă că chipul soţului ei fusese mutilat. Ea se trezi cuprinsă de panică, însă era prea emoţionată pentru a vorbi despre visul ei soţului. Câteva zile mai târziu, el i-a spus că la origini el era creştin şi apoi se converti la Islam. Dar de când sosi în Abyssiniah el dedică o mare parte a timpului gândinduse la această problemă. În cele din urmă ajunsese la concluzia că creştinismul oferea cel mai bun sistem de convingeri pentru a avea o viaţă de succes. Din acest motiv el renunţă la Islam şi se întoarse în braţele creştinismului. El o sfătui să facă la fel şi să devină creştină.
Imediat Ramlah(ra) îşi dădu seama ce însemna visul ei. Metamorfoza figurii soţului ei de la o formă superioară la una inferioară şi mutilarea acestuia însemnau că acesta-şi pierduse identitatea ca musulman. Apoi îi spuse despre visul ei, sperând ca cel puţin acel lucru să-i strecoare teamă de Allah(swt) în inimă. Însă el ajunsese prea departe pe drumul decăderii; nu numai faţa, dar şi inima-i fusese mutilată. ’Obaidullah nu era îngrijorat; de fapt începu să bea. Era atât de dependent, încât marea majoritate a timpului era băut. Umm Habibah (ra) se rugă lui Allah(swt)să-i dea puterea de a rămâne fidelă în credinţa ei. După ceva timp, ’Obaidullah muri din cauza băuturii. Umm Habibah (ra) fu uşurată, desigur, dar ce trebuia să facă acum, cum avea ea să supravieţuiască? Numai două activităţi îi ocupară timpul: creşterea fiicei ei şi rugăciunile. Uneori se aduna cu celelalte femei musulmane din Abyssiniah pentru a vorbi despre cele mai recente noutăţi în ale dezvoltării. Ruqayyah (ra), fiica Profetului (sas), Asma bint ’Omais (ra) şi Laila bint Abi Hashmah (ra) erau marile femei cu care obişnuia să-şi petreacă timpul liber. Însă şi aceste femei se întoarseră curând acasă. Cu toate acestea, erau şi alte femei cu care ea era prietenă.
Anii trecură şi harta lumii Islamice se schimbă, ca şi istoria ei. Al-Madinah fu atacată şi bătăliile continuau. Tratatul de la Hudaibiah fu semnat, iar obsesia Quraişilor pentru răzbunare era în cele din urmă potolită. Ei, şi mulţi alţii ca ei, credeau că acest tratat nedrept înfrâna puterea în creşterea şi influenţa Islamului.
Într-o noapte, când adormi foarte repede, visă cum cineva o strigă „Mamă a Credincioşilor”. Când se trezi, simţi un mare sentiment de bine şi nu numai fericire, ci şi extaz. În acel timp, Profetul (sas) migrase în Al-Madinah unde luă fiinţă primul Stat Islamic. Cineva, în timp ce-i vorbea despre starea afacerilor în Abyssiniah, îi spuse că Umm Habibah (ra) trecea prin mari greutăţi. Fiica unei familii nobile şi înstărite trăia de pe o zi pe alta. După ce soţul renunţă la Islam şi muri, fiica unei căpetenii a Quraişilor trăia în condiţii tragice. Când Profetul (sas) auzi acestea, îl trimise pe ’Amr bin Omayyah Adhmri (ra) la Najashi cu vestea, că dacă Umm Habibah (ra) ar fi preferat să se căsătorească cu el.
Când Najashi primi vestea şi-a trimis sclava numită Abraha la Umm Habibah (ra). Umm Habibah (ra) se bucură peste măsură când auzi propunerea şi nu putea înţelege cum ar putea s-o răsplătească pe cea care-i dăduse mesajul. Era atât de fericită, încât o recompensă pe Abraha cu toate bijuteriile de argint pe care le purta – cercei grei, brăţări şi inele. Abraha îi spuse de asemenea că ar trebui să-şi aleagă pe cineva ca s-o reprezinte la ceremonie. Umm Habibah (ra) îşi numi ruda din tribul Quraiş, Khalid bin Sa’eed bin ’Aas (ra). Chiar în acea seară Najashi îi trimise un mesaj lui Ja’far bin Abi Talib (ra) cerându-i să-şi aducă toţi prietenii musulmani la palat. Când toţi musulmanii refugiaţi s-au adunat în curte, se anunţă vestea căsătoriei lui Umm Habibah (ra). După lauda lui Allah Atotputernicul a spus că a primit un mesaj de la Trimisul Lui pentru a se ocupa de căsătoria lui Umm Habibah (ra) şi-i dădea acesteia o zestre de patru sute de dinari.
Apoi reprezentatul lui Umm Habibah (ra), Khalid bin Sa’id bin ’Aas, citi jurămintele maritale şi spuse:
„Toată lauda lui Allah (Alhamdulillah) şi Îl preamăresc (Subhanallah), caut ajutorul Lui şi-i cer iertare. Depun mărturie că Nimeni nu are dreptul de a fi adorat în afară de Allah şi Muhammad este slujitorul şi Trimisul Său, căruia i-a fost trimisă Religia adevărată peste toate religiile false, cu toate că politeiştii nu o vor agrea. Am acceptat propunerea Profetului (sas) şi am căsătorit-o pe Umm Habibah (ra) bint Abu Sufyan cu el. Fie ca Allah să binecuvânteze această căsătorie şi s-ă o facă roditoare pentru Muhammad (sas).”
Apoi Najashi îi dădu patru sute de dinari lui Khalid bin Sa’id. Când toţi invitaţii se ridicară să plece, Najashi le ceru să rămână pentru o cină pe care o pregăti în celebrarea căsătoriei.
Umm Habibah (ra) era atât de recunoscătoare lui Allah (swt) pentru onoarea cu care o binecuvântă, de a fi una dintre Mamele Credincioşilor, încât trimise după Abraha şi-i dărui o sumă de cincizeci de dinari. Ea spuse că din mila lui Allah(swt) acum avea destul şi-şi ceru scuze că nu o recompensase corespunzător mai devreme, întrucât nu avea atunci nimic în afară de micuţele bijuterii pe care i le oferise. Îi ceru lui Abraha să-şi facă haine şi bijuterii pentru ea însăşi. Abraha se prezentă respectuos cu o mică gentuţă care conţinea parfumuri foarte scumpe pe care Najashi le ceru de la soţiile lui pentru a i le trimite Umm Habibei (ra). Şi Abraha se prezentă acesteia cu aceleaşi bijuterii pe care le primise mai devreme de la ea, cerundu-i scuze pentru lipsa ei de resurse. De asemenea, trimise mesaj Profetului (sas) că îmbrăţişase Islamul, însă îl păstră în secret. Ea spuse că atunci când Umm Habibah (ra) îl întâlni pe Profet (sas), iubit de toţi musulmanii, ea-şi exprimă mulţumirile fără margini şi aceasta ar fi fost cea mai mare mulţumire a unei simple femei.
Când Umm Habibah (ra) ajunse în Al-Madinah îi povesti Profetului (sas) ceea ce se întâmplase în Abyssiniah şi despre bunătatea lui Najashi şi cum fu organizată nunta. Ea-i povesti de asemenea despre sclava Abraha şi urările respectuoase pe care i le trimise lui. Profetul (sas) fu foarte încântat de acest mesaj şi întorcându-i urările se rugă lui Allah(swt) ca El s-o binecuvânteze. Abu Sufyan auzi de căsătoria fiicei sale şi-şi exprimă fericirea în ciuda faptului că nu acceptase încă Islamul. Acesta a spus că Profetul (sas) era tânărul care nu-şi va pierde niciodată credinţa şi întotdeauna va fi respectat.
Când Quraişii încălcară Tratatul de la Hudaibiah, el reveni în Al-Madinah pentru reînnoirea tratatului şi îşi vizită fiica. Exact când voia să se aşeze, Umm Habibah (ra) înaintă repede şi strânse salteaua uşoară ce era întinsă. El fu surprins şi o întrebă dacă el nu era demn de saltea ori salteaua nu era demnă de el. Ea îi răspunse că de fapt era o saltea folosită de un Profet foarte curat şi pur şi niciunul care adora idoli nu putea sta pe ea, întrucât este necurat. Din acest motiv ea a strâns-o şi a luat-o din drumul său. Abu Sufyan a fost foarte deranjat şi-i spuse că-şi uitase bunele maniere de când s-a îndepărtat de el. I-a răspuns acestuia că deprinderile Islamului au învăţat-o valori diferite şi curăţenia avea un nou sens pentru ea acum. Din moment ce el nu era familiar cu aceste concepte, se simţi jignit. Ea-i spuse că Îi este recunoscătoare lui Allah(swt) că a îndrumat-o spre Islam şi era surprinsă că tatăl ei, în ciuda faptului că era o importantă căpetenie a uneia dintre cele mai importante triburi Quraiş, nu acceptase încă Islamul. El se afla într-o înaltă poziţie a standardelor lumeşti, însă în ceea ce privesc normele unei religii raţionale, el era chiar foarte în urmă. Cum putea el să adore o piatră care era atât oarbă cât şi surdă, şi care nu putea nici să răspundă rugilor, dar nici să le respingă. Abu Sufyan nu fu încântat de ceea ce-i spusese fiica sa. El o întrebă cum ar fi posibil ca el, în această situaţie fiind, să întoarcă spatele unei religii pe care strămoşii lui o urmaseră de generaţii şi să-şi părăsească vatra.
Dorinţa cea mai mare a lui Umm Habibah (ra) era ca tatăl şi fratele ei să vină în lumea Islamului şi să câştige recompensa binecuvântatului Paradis. Ea nu voia ca el să plece din această lume într-o stare de necredinţă precum Abu Jahl, Waleed bin Mughairah, Aas bin Wa’il, ’Utbah bin Rabi’h şi Shaibah bin Rabi’h. Cu ocazia cuceririi Mekkăi, când Abu Sufyan şi Mu’awiyah jurară supunere lui Allah(swt) şi Profetului Său, bucuria ei nu avu limite. Şi următorul Ayah(verset) fu revelat:
„Poate că Allah va lega prietenii între voi şi cei pe care-i aveţi ca duşmani. Şi Allah este cu putere (peste toate lucrurile) şi Allah este Iertător, Milostiv.” (60:7)
’Abdullah bin ’Abbas (ra) spuse că acest verset special fu revelat cu ocazia căsătoriei lui Umm Habibah (ra) cu Profetul (sas). Această căsătorie influenţă importante căpetenii şi conducători cunoscuţi ca Abu Sufyan, Mu’awiyah şi Yazid bin Abu Sufyan să înţeleagă Islamul şi să se alăture adepţilor Profetului (sas).
Abu Al-Qasim bin Asakar citându-l pe Hasan (ra) spuse că odată Mu’awiyah îl vizită pe Profet (sas) când stătea cu Umm Habibah (ra) lângă el. Când se întoarse să plece, Profetul (sas) îl chemă şi-l invită să stea cu ei.
Profetul (sas) atunci îi spuse că îşi dorea din tot sufletul ca ei trei să stea împreună şi să servească băutura curată a Paradisului.
Aceste cuvinte implică faptul că toţi trei, Insha Allah, vor fi în Paradis. Într-un mod similar, fericitul destin al Paradisului pentru Umm Habibah (ra) este de asemenea subînţeles dintr-o foarte cunoscută afirmaţie a Profetului (sas) şi anume aceea că i-a fost poruncit de Allah (swt) să se căsătorească numai cu femei ce merită Paradisul. Astfel, aceasta înseamnă că în această existenţă lumească toate Mamele Credincioşilor au primit fericita veste că vor merge în Paradis, în Lumea de Apoi.
Numele lui Najashi, conducătorul Abyssiniei, era de fapt Ashamah, însemând dar (cadou). Din moment ce era un om foarte generos care mereu oferea daruri celor nevoiaşi şi săraci, numele lui era foarte potrivit. El era un conducător foarte îngăduitor şi de treabă. El deveni musulman după ce văzu modul de viaţă Islamic al refugiaţilor din Mekka. Era foarte bun cu ei; nu numai că celebră imediat căsătoria Profetului (sas) cu Umm Habibah (ra), dar de asemenea el găzdui o petrecere de nuntă şi oferi bărci pentru călătoria înapoi. Îngerul Jibril (as) îl anunţă pe Profet (sas) când acesta muri din cauze naturale. Profetul (sas) se rugă lui Allah*swt( pentru a-i ierta păcatele. Toţi refugiaţii – Companionii şi Companioanele – care au găsit pacea şi libertatea adorării religioase în regatul său, fură foarte îndureraţi când primiră vestea morţii lui. Toţi şi-au amintit înţelegerea, amabilitatea, cooperarea şi protecţia pe care le-o oferi în vremurile grele. Ei se rugară ca pacatele lui să-i fie iertate şi să-i fie dat un loc în Rai.
Umm Habibah (ra), datorită cunoştinţelor ei, excelentei stăpâniri a Hadithurilor şi elocvenţei ei fu clasificată a treia în rândul Mamelor Credincioşilor. Prima dintre ele era ’Aisha (ra), iar cea de-a doua Umm Salamah (ra). Sunt şaizeci de Ahadithuri povestite de ea. Unele dintre ele sunt citate de bărbaţi ca Mu’awiyah, ’Abdullah bin ’Uthban bin Abu Sufyan, ’Urwath bin Zubair, Salem bin Shawal bin Maki, Abu Al-Jarah Qurshi, iar doamnele – Zainab bint Umm Salamah Makhzoomiah şi Safiyyah bint Shaiba ’Abdariah(ra) citară altele.
În Sahih Al-Bukhari se menţionează că la trei zile după primirea veştii decesului tatălui ei, Umm Habibah (ra) se parfumă. Apoi ea spuse că nu era nevoie ca ea să se dea cu parfum în acea zi, iar Profetul (sas) a spus:
„Nu e permis ca o femeie musulmană care crede în Allah şi Ziua Judecăţii să plângă pentru mai mult de trei zile o persoană decedată, alta decât soţul ei..” (4 :133)
De asemenea un alt Hadith referitor la Umm Habibah (ra) citat de Abdul Jarrah Qurshi în Musnad Abu Ya’la privind Miswakul. Ea spuse că Profetul (sas) a zis:
„Dacă nu ar fi fost atât de greu,mi-ar fi plăcut ca Ummah mea (adepţii mei) să-şi cureţe dinţii cu Miswak(beţişor folosit pentru curăţarea dinţilor) înaintea fiecărei rugăciuni aşa cum îşi iau abluţiunea(spălarea rituală) înaintea fiecărei rugăciuni.”
Un alt Hadith pe care-l relată ea este menţionat în Musnad Abu Ya’la, Musnad Abu Ahmad şi de alte câteva surse cu autoritate în Ahadith ca Abu Dawood, An-Nasa’i, At-Tirmithi şi Ign Majah. Aceasta se referă la rugăciunea de amiază. Profetul (sas) a spus:
„Oricine se roagă patru Rak’ah (unităţi) voluntare de rugăciune înainte şi după rugăciunea obligatorie de prânz, Allah va face ca focul Iadului să-i fie interzis.”
Când cineva aduse vestea că ’Uthman bin ’Affan (ra) fusese ucis în propria-i casă după ce fusese asaltat, ea fu atât de întristată, încât se rugă ca mâinile ucigaşului să-i fie tăiate ,dispreţuit şi stânjenit în public. Şi Allah(swt) îi îndeplini ruga. Un om intră în casa criminalului şi-l atacă cu o sabie şi când ucigaşul încercă să se apere cu mâna dreaptă, aceasta-i fu tăiată. Apoi încercă să fugă de el şi ieşi în stradă, ţinându-şi cearceaful cu dinţii. Însă nu reuşi. Pânza căzu şi el rămase dezbracat în faţa tuturor oamenilor din stradă. În timpul conducerii fratelui ei Mu’wiyah, ea vizită Damascul (Siria) şi tot în timpul califatului său, ea muri în Al-Madinah în anul 44 după Hijrah. Înainte de a muri Umm Habibah (ra) trimise mesaje Aishei (ra) şi Umm Salamei (ra), cerându-şi scuze pentru orice supărare pe care le-a cauzat-o probabil când au intervenit neînţelegeri sau diferenţe. Atât ’Aisha cât şi Umm Salamah fură deosebit de înduioşate de acest gest.
„O cea în deplină odihnă şi mulţumire! Întoarce-te la Stăpânul tău –mulţumit şi muţumitor.Intră apoi printre slujitorii Mei şi intră în raiul Meu”(89:27-30)
Aceştia erau supăraţi pentru faptul că nu numai oamenii obişnuiţi neştiutori şi needucaţi de pe stradă erau implicaţi în această practică primitivă a adorării idolilor, dar până şi nobilul trib Quraiş se dezorientase spiritual. Cum ar putea orice om raţional să creadă că pietrele însele cioplite cu mâinile lor, care erau surde şi incapabile de a-şi mişca cel puţin un deget, erau cu putere peste toate şi puteau să-i ajute? Cum se puteau prosterna în faţa acestor pietre, să adore cu toată inima şi cu tot sufletul şi să creadă că acestea îi pot ajuta la rezolvarea tuturor problemelor vieţii? Oamenii obişnuiau să sacrifice animalele în faţa acestor idoli şi să mănânce carnea şi să bea sângele animalelor sacrificate! Ei ajunseră să ia o hotărâre într-o noapte, cum că ar trebui să nu se mai îngrijoreze în legătură cu aceşti oameni iraţonali, necivilizaţi şi încuiaţi şi să găsească o cale de ieşire din această confuzie pentru ei înşişi. Quraiş, tribul conducător, se dezorientase şi aceşti patru prieteni au decis că trebuiau să găsească calea către religia curată şi nepătată a lui Ibrahim (as) pentru ei înşişi. Ei aveau puternica credinţă că aceasta era calea dreaptă şi uşoară a virtuţii şi corectitudinii, îndrumarea dată de Profetul lor din vechime Ibrahim (as). Ştiau care este calea spre salvare, dar trebuiau să-şi ţină secret gândurile şi intenţiile, deoarece adepţii practicilor barbare le-ar putea îngreuna viaţa foarte mult.
Au decis că trebuiau să se gândească şi să caute adevărul, orice ar fi. Cu acest plan în minte, ei se împrăştiară de la întâlnire în diferite direcţii. Obiectivul lor era de a găsi religia Profetului Ibrahim (as), în forma ei pură.
Waraqah bin Nofil renunţase la adorarea idolilor chiar din timpurile primitivismului şi renunţase la mâncarea cărnii animalelor sacrificate în numele idolilor. Ştia Torah şi Injil pe de rost (Evanghelia şi Biblia). Verişoara lui, Khadijah, îl aduse pe Profet (sas) la el cu ocazia primei revelaţii în peştera Hira. Îngerul Jibril (as) îl îmbrăţişase strâns şi Muhammad (sas) se îngrozi. Soţia lui îl consolă; recunoscându-i puritatea şi calităţile virtuoase ale soţului ei, i-a spus că fără îndoială va fi protejat de Allah Atotputernicul. Waraqah îi spuse apoi că fiinţa pe care o văzuse în peşteră trebuia să fi fost acelaşi Înger care le adusese Mesaje de la Allah(swt), Profeţilor de dinainte. El a spus că Muhammad (sas) trebuie să fie ultimul Trimis, a cărui venire fusese prezisă atât în Torah cât şi în Injil. El va fi curând ridicat la marele rang, întreaga naţiune se va întoarce împotriva lui şi el va fi forţat să-şi părăsească pământul natal. Waraqah spuse că dacă ar fi în viaţă la vremea aceea cu siguranţă îl va fi ajutat şi îi va fi fost alături. Însă acesta muri înainte ca Muhammad (sas) să se declare deschis ultimului Mesager şi Trimis al lui Allah(swt).
Al doilea prieten, ’Uthman bin Haweerath bin Asad, călători în Syria şi munci ca misionar pentru răspândirea creştinităţii. El deveni un prieten apropiat al Împăratului Roman, Caesar şi în cele din urmă fu ridicat la rangul de papă.
Zaid bin ’Amr bin Nafeel, al treilea dintre aceşti companioni, nu acceptă nici Creştinismul nici Iudaismul. Încetă să mai adore idolii. Renunţă la a mai mânca animale moarte şi a le mai bea sângele. Ura să mănânce carnea animalelor sacrificate şi deseori vorbea de religia curată a Profetului Ibrahim (as). Şi el muri înaintea declarării lui Muhammad (sas) ca Mesager al lui Allah.
’Obaidullah bin Jahash, al patrulea prieten, din păcate, căzu în aşa îndoieli şi perplexităţi încât oscila între bine şi rău, între ce să facă şi ce să nu facă. Se căsători cu frumoasa, inteligenta şi bine crescuta fiică a căpeteniei Quraişilor, Abu Sufyan Sakhr bin Harb. Cam în această perioada Mekka fu zguduită de vestea că Muhammad (sas) se opunea tuturor ilolilor şi declară că ei nu erau demni de adorare,şi îi invită pe oameni să-l adore pe Allah (swt) şi se proclamă ultimul Său Profet şi Mesager. Conducătorii quraişilor erau furioşi, iar comunitatea se împărţi în două. Unii oameni jurară supunere lui Allah (swt) şi Profetului Său (sas) şi deveniră musulmani. Ceilalţi se îndoiau în legătură cu validitatea acestei noi religii care se opunea practicilor şi credinţei strămoşilor lor. Ei deveniră duşmanii de moarte ai musulmanilor şi erau determinaţi să-i persecute şi să-i chinuie.
Însă inteligenta şi înţeleapta fiică a lui Abu Sufyan, Ramlah, acceptă Islamul şi de asemenea şi soţul ei ’Obaidullah bin Jahash. Cei doi fraţi ai lui, Abdullah bin Jahash şi Abu Ahmad bin Jahash deveniră şi ei musulmani. Cele două surori, Zainab bint Jahash şi Hamnah bint Jahash, veniră şi ele în sânul Islamului. Prima dintre ele se alătură grupului select al Mamelor Credincioşilor. Abu Ahmad bin Jahash era un poet orb foarte cunoscut al acelor zile şi a scris despre istoria şi isprăvile Ummei Musulmane (naţiune) aşa cum se întâmpla. Hamnah fu soţia unuia dintre cei mai loiali Companioni ai Profetului (sas). Întreaga familie avu norocul să fi urmat chemarea la Islam, însă pe când era în Abyssiniah, ’Obaidullah avu nenorocul să respingă Islamul după ce-l acceptase. El deveni un apostat (cel care renunţă la credinţă) şi un eretic şi se întoarse la creştinism. A început să bea şi muri în aceeaşi credinţă. Totuşi, soţia lui, Ramlah(ra) rămase devotată Islamului; de fapt dragostea şi sprijinul ei pentru acesta deveniră mai puternice, şi în cele din urmă ea se alătură Mamelor Credincioşilor. Viaţa ei este un studiu al loialităţii şi dedicării din iubire pentru adevăr.
În ciuda celor mai mari eforturi ale sale, Abu Sufyan nu o putea face pe fiica sa să renunţe.
Între timp, după ce cercetă situţia, Profetul (sas) hotărî ca susţinătorii dedicaţi Islamului care suportaseră destulă tortură şi persecuţie din partea Quraişilor, trebuiau să emigreze. Le ordonă să plece în Abyssiniah, unde conducătorul era cunoscut pentru îngăduinţa şi ospitalitatea faţă de refugiaţi.
Ramlah bint Abu Sufyan şi soţul ei, ’Obaidullah bin Jahash, se aflau în rândul celui de-al doilea val migrator care se îndrepta spre Abyssiniah. Aici Ramlah născu o fetiţă pe care o numiră Habibah; de aici, Ramlah era recunoscută ca Umm Habibah (ra). Astfel zilele trecură foarte repede pentru ea, întrucât era ocupată cu creşterea fiicei ei; tot timpul ei liber îl petrecea în rugăciune şi meditaţie.
Într-o noapte visă că chipul soţului ei fusese mutilat. Ea se trezi cuprinsă de panică, însă era prea emoţionată pentru a vorbi despre visul ei soţului. Câteva zile mai târziu, el i-a spus că la origini el era creştin şi apoi se converti la Islam. Dar de când sosi în Abyssiniah el dedică o mare parte a timpului gândinduse la această problemă. În cele din urmă ajunsese la concluzia că creştinismul oferea cel mai bun sistem de convingeri pentru a avea o viaţă de succes. Din acest motiv el renunţă la Islam şi se întoarse în braţele creştinismului. El o sfătui să facă la fel şi să devină creştină.
Imediat Ramlah(ra) îşi dădu seama ce însemna visul ei. Metamorfoza figurii soţului ei de la o formă superioară la una inferioară şi mutilarea acestuia însemnau că acesta-şi pierduse identitatea ca musulman. Apoi îi spuse despre visul ei, sperând ca cel puţin acel lucru să-i strecoare teamă de Allah(swt) în inimă. Însă el ajunsese prea departe pe drumul decăderii; nu numai faţa, dar şi inima-i fusese mutilată. ’Obaidullah nu era îngrijorat; de fapt începu să bea. Era atât de dependent, încât marea majoritate a timpului era băut. Umm Habibah (ra) se rugă lui Allah(swt)să-i dea puterea de a rămâne fidelă în credinţa ei. După ceva timp, ’Obaidullah muri din cauza băuturii. Umm Habibah (ra) fu uşurată, desigur, dar ce trebuia să facă acum, cum avea ea să supravieţuiască? Numai două activităţi îi ocupară timpul: creşterea fiicei ei şi rugăciunile. Uneori se aduna cu celelalte femei musulmane din Abyssiniah pentru a vorbi despre cele mai recente noutăţi în ale dezvoltării. Ruqayyah (ra), fiica Profetului (sas), Asma bint ’Omais (ra) şi Laila bint Abi Hashmah (ra) erau marile femei cu care obişnuia să-şi petreacă timpul liber. Însă şi aceste femei se întoarseră curând acasă. Cu toate acestea, erau şi alte femei cu care ea era prietenă.
Într-o noapte, când adormi foarte repede, visă cum cineva o strigă „Mamă a Credincioşilor”. Când se trezi, simţi un mare sentiment de bine şi nu numai fericire, ci şi extaz. În acel timp, Profetul (sas) migrase în Al-Madinah unde luă fiinţă primul Stat Islamic. Cineva, în timp ce-i vorbea despre starea afacerilor în Abyssiniah, îi spuse că Umm Habibah (ra) trecea prin mari greutăţi. Fiica unei familii nobile şi înstărite trăia de pe o zi pe alta. După ce soţul renunţă la Islam şi muri, fiica unei căpetenii a Quraişilor trăia în condiţii tragice. Când Profetul (sas) auzi acestea, îl trimise pe ’Amr bin Omayyah Adhmri (ra) la Najashi cu vestea, că dacă Umm Habibah (ra) ar fi preferat să se căsătorească cu el.
Când Najashi primi vestea şi-a trimis sclava numită Abraha la Umm Habibah (ra). Umm Habibah (ra) se bucură peste măsură când auzi propunerea şi nu putea înţelege cum ar putea s-o răsplătească pe cea care-i dăduse mesajul. Era atât de fericită, încât o recompensă pe Abraha cu toate bijuteriile de argint pe care le purta – cercei grei, brăţări şi inele. Abraha îi spuse de asemenea că ar trebui să-şi aleagă pe cineva ca s-o reprezinte la ceremonie. Umm Habibah (ra) îşi numi ruda din tribul Quraiş, Khalid bin Sa’eed bin ’Aas (ra). Chiar în acea seară Najashi îi trimise un mesaj lui Ja’far bin Abi Talib (ra) cerându-i să-şi aducă toţi prietenii musulmani la palat. Când toţi musulmanii refugiaţi s-au adunat în curte, se anunţă vestea căsătoriei lui Umm Habibah (ra). După lauda lui Allah Atotputernicul a spus că a primit un mesaj de la Trimisul Lui pentru a se ocupa de căsătoria lui Umm Habibah (ra) şi-i dădea acesteia o zestre de patru sute de dinari.
Apoi reprezentatul lui Umm Habibah (ra), Khalid bin Sa’id bin ’Aas, citi jurămintele maritale şi spuse:
„Toată lauda lui Allah (Alhamdulillah) şi Îl preamăresc (Subhanallah), caut ajutorul Lui şi-i cer iertare. Depun mărturie că Nimeni nu are dreptul de a fi adorat în afară de Allah şi Muhammad este slujitorul şi Trimisul Său, căruia i-a fost trimisă Religia adevărată peste toate religiile false, cu toate că politeiştii nu o vor agrea. Am acceptat propunerea Profetului (sas) şi am căsătorit-o pe Umm Habibah (ra) bint Abu Sufyan cu el. Fie ca Allah să binecuvânteze această căsătorie şi s-ă o facă roditoare pentru Muhammad (sas).”
Apoi Najashi îi dădu patru sute de dinari lui Khalid bin Sa’id. Când toţi invitaţii se ridicară să plece, Najashi le ceru să rămână pentru o cină pe care o pregăti în celebrarea căsătoriei.
Umm Habibah (ra) era atât de recunoscătoare lui Allah (swt) pentru onoarea cu care o binecuvântă, de a fi una dintre Mamele Credincioşilor, încât trimise după Abraha şi-i dărui o sumă de cincizeci de dinari. Ea spuse că din mila lui Allah(swt) acum avea destul şi-şi ceru scuze că nu o recompensase corespunzător mai devreme, întrucât nu avea atunci nimic în afară de micuţele bijuterii pe care i le oferise. Îi ceru lui Abraha să-şi facă haine şi bijuterii pentru ea însăşi. Abraha se prezentă respectuos cu o mică gentuţă care conţinea parfumuri foarte scumpe pe care Najashi le ceru de la soţiile lui pentru a i le trimite Umm Habibei (ra). Şi Abraha se prezentă acesteia cu aceleaşi bijuterii pe care le primise mai devreme de la ea, cerundu-i scuze pentru lipsa ei de resurse. De asemenea, trimise mesaj Profetului (sas) că îmbrăţişase Islamul, însă îl păstră în secret. Ea spuse că atunci când Umm Habibah (ra) îl întâlni pe Profet (sas), iubit de toţi musulmanii, ea-şi exprimă mulţumirile fără margini şi aceasta ar fi fost cea mai mare mulţumire a unei simple femei.
Când Umm Habibah (ra) ajunse în Al-Madinah îi povesti Profetului (sas) ceea ce se întâmplase în Abyssiniah şi despre bunătatea lui Najashi şi cum fu organizată nunta. Ea-i povesti de asemenea despre sclava Abraha şi urările respectuoase pe care i le trimise lui. Profetul (sas) fu foarte încântat de acest mesaj şi întorcându-i urările se rugă lui Allah(swt) ca El s-o binecuvânteze. Abu Sufyan auzi de căsătoria fiicei sale şi-şi exprimă fericirea în ciuda faptului că nu acceptase încă Islamul. Acesta a spus că Profetul (sas) era tânărul care nu-şi va pierde niciodată credinţa şi întotdeauna va fi respectat.
Când Quraişii încălcară Tratatul de la Hudaibiah, el reveni în Al-Madinah pentru reînnoirea tratatului şi îşi vizită fiica. Exact când voia să se aşeze, Umm Habibah (ra) înaintă repede şi strânse salteaua uşoară ce era întinsă. El fu surprins şi o întrebă dacă el nu era demn de saltea ori salteaua nu era demnă de el. Ea îi răspunse că de fapt era o saltea folosită de un Profet foarte curat şi pur şi niciunul care adora idoli nu putea sta pe ea, întrucât este necurat. Din acest motiv ea a strâns-o şi a luat-o din drumul său. Abu Sufyan a fost foarte deranjat şi-i spuse că-şi uitase bunele maniere de când s-a îndepărtat de el. I-a răspuns acestuia că deprinderile Islamului au învăţat-o valori diferite şi curăţenia avea un nou sens pentru ea acum. Din moment ce el nu era familiar cu aceste concepte, se simţi jignit. Ea-i spuse că Îi este recunoscătoare lui Allah(swt) că a îndrumat-o spre Islam şi era surprinsă că tatăl ei, în ciuda faptului că era o importantă căpetenie a uneia dintre cele mai importante triburi Quraiş, nu acceptase încă Islamul. El se afla într-o înaltă poziţie a standardelor lumeşti, însă în ceea ce privesc normele unei religii raţionale, el era chiar foarte în urmă. Cum putea el să adore o piatră care era atât oarbă cât şi surdă, şi care nu putea nici să răspundă rugilor, dar nici să le respingă. Abu Sufyan nu fu încântat de ceea ce-i spusese fiica sa. El o întrebă cum ar fi posibil ca el, în această situaţie fiind, să întoarcă spatele unei religii pe care strămoşii lui o urmaseră de generaţii şi să-şi părăsească vatra.
„Poate că Allah va lega prietenii între voi şi cei pe care-i aveţi ca duşmani. Şi Allah este cu putere (peste toate lucrurile) şi Allah este Iertător, Milostiv.” (60:7)
Abu Al-Qasim bin Asakar citându-l pe Hasan (ra) spuse că odată Mu’awiyah îl vizită pe Profet (sas) când stătea cu Umm Habibah (ra) lângă el. Când se întoarse să plece, Profetul (sas) îl chemă şi-l invită să stea cu ei.
Profetul (sas) atunci îi spuse că îşi dorea din tot sufletul ca ei trei să stea împreună şi să servească băutura curată a Paradisului.
Aceste cuvinte implică faptul că toţi trei, Insha Allah, vor fi în Paradis. Într-un mod similar, fericitul destin al Paradisului pentru Umm Habibah (ra) este de asemenea subînţeles dintr-o foarte cunoscută afirmaţie a Profetului (sas) şi anume aceea că i-a fost poruncit de Allah (swt) să se căsătorească numai cu femei ce merită Paradisul. Astfel, aceasta înseamnă că în această existenţă lumească toate Mamele Credincioşilor au primit fericita veste că vor merge în Paradis, în Lumea de Apoi.
Numele lui Najashi, conducătorul Abyssiniei, era de fapt Ashamah, însemând dar (cadou). Din moment ce era un om foarte generos care mereu oferea daruri celor nevoiaşi şi săraci, numele lui era foarte potrivit. El era un conducător foarte îngăduitor şi de treabă. El deveni musulman după ce văzu modul de viaţă Islamic al refugiaţilor din Mekka. Era foarte bun cu ei; nu numai că celebră imediat căsătoria Profetului (sas) cu Umm Habibah (ra), dar de asemenea el găzdui o petrecere de nuntă şi oferi bărci pentru călătoria înapoi. Îngerul Jibril (as) îl anunţă pe Profet (sas) când acesta muri din cauze naturale. Profetul (sas) se rugă lui Allah*swt( pentru a-i ierta păcatele. Toţi refugiaţii – Companionii şi Companioanele – care au găsit pacea şi libertatea adorării religioase în regatul său, fură foarte îndureraţi când primiră vestea morţii lui. Toţi şi-au amintit înţelegerea, amabilitatea, cooperarea şi protecţia pe care le-o oferi în vremurile grele. Ei se rugară ca pacatele lui să-i fie iertate şi să-i fie dat un loc în Rai.
În Sahih Al-Bukhari se menţionează că la trei zile după primirea veştii decesului tatălui ei, Umm Habibah (ra) se parfumă. Apoi ea spuse că nu era nevoie ca ea să se dea cu parfum în acea zi, iar Profetul (sas) a spus:
„Nu e permis ca o femeie musulmană care crede în Allah şi Ziua Judecăţii să plângă pentru mai mult de trei zile o persoană decedată, alta decât soţul ei..” (4 :133)
„Dacă nu ar fi fost atât de greu,mi-ar fi plăcut ca Ummah mea (adepţii mei) să-şi cureţe dinţii cu Miswak(beţişor folosit pentru curăţarea dinţilor) înaintea fiecărei rugăciuni aşa cum îşi iau abluţiunea(spălarea rituală) înaintea fiecărei rugăciuni.”
Un alt Hadith pe care-l relată ea este menţionat în Musnad Abu Ya’la, Musnad Abu Ahmad şi de alte câteva surse cu autoritate în Ahadith ca Abu Dawood, An-Nasa’i, At-Tirmithi şi Ign Majah. Aceasta se referă la rugăciunea de amiază. Profetul (sas) a spus:
„Oricine se roagă patru Rak’ah (unităţi) voluntare de rugăciune înainte şi după rugăciunea obligatorie de prânz, Allah va face ca focul Iadului să-i fie interzis.”
„O cea în deplină odihnă şi mulţumire! Întoarce-te la Stăpânul tău –mulţumit şi muţumitor.Intră apoi printre slujitorii Mei şi intră în raiul Meu”(89:27-30)
Descopera Islamul 
Leave a comment