Umm Aiman bint Tha’labah(ra)

Profetul (sas) a spus:
„Oricine doreşte să se căsătorească cu o femeie a Paradisului, atunci ar trebui să se căsătorească cu Umm Aiman.”

Numele ei real era Barakah bint Tha’labah, dar deveni cunoscută după numele fiului ei Aiman, cu Umm Aiman (ra). Ea fu cea care a jucat rolul  de mamă şi avu grijă de tânărul Muhammad (sas) când mama lui Aminah bint Wahab muri călătorind de la Mekka la Al-Madinah. Profetul (sas) obişnuia să i se adreseze cu apelativul „mamă” şi spuse că va ajunge în Paradis în Lumea de Apoi. Era o femeie care era ca un membru al familiei Profetului (sas) de-a lungul anilor. Când Khadijah (ra) muri, ea a fost profund afectată şi o plânse. Ea a fost cea care o îmbăiă şi o înveli cu linţoiul şi-i pregăti corpul pentru înmormântare. Când fiica Profetului (sas), Zainab (ra), muri, din nou fu lovită de durere asemenea oricărui membru al familiei. De asemenea, pregăti şi trupul ei pentru înmormântare, cu ajutorul Mamei Credincioşilor – Saudah (ra) şi al Mamei Credincioşilor – Salama (ra). Ea participă la Bătăliile de la Uhud, Khaiber şi Hunain. Ea avu de asemenea dinstincţia de a emigra de două ori – o dată în Abyssiniah şi din nou către Al-Madinah.
Ea a fost o sclavă a tatălui Profetului (sas) – ’Abdullah bin ’Abdul Muttalib. Ea era originară din Abyssiniah. Potrivit obiceiurilor tribale răspândite în Arabia la acea vreme, Profetul (sas) şi-a petrecut primii ani cu tribul Banu Sa’d. El a fost îngrijit şi crescut de către Halimah Sa’diah. Când avea 5 ani, el s-a întors înapoi la mama sa în Mekka. Când avea 6 ani, mama lui a hotărât să-l ducă la Yathrib să-şi întâlnească bunicii care făceau parte din tribul Banu Najjar. Sclava Barakah bint Thu’labah îi însoţi şi ea. Pe drumul de întoarcere, când au ajuns la Abwa’, mama lui se simţi deodată foarte rău şi muri. Aceştia au îngropat-o în cele din urmă aici.
Barakah bint Tha’labah îl consolă pe micuţul băiat şi făcu tot posibilul să-i umple locul lăsat de mama lui.
Când Profetul (sas) crescu şi ajunse un tânăr, o eliberă şi aceasta se căsători cu ’Obaid bin Zaid Khazarji. Când Umm Aiman se converti la Islam începură să apară diferenţe între ei. Acesta nu dorea să depună jurământul de supunere şi să-l accepte pe Allah (swt) şi pe Trimisul Său; astfel încât se despărţiră.
De la primul ei soţ – ’Obaid, ea avu un fiu – Aiman. Astfel ea deveni cunoscută ca Umm Aiman. El crescu şi ajunse să fie unul dintre Companionii de seamă şi fu martirizat în Bătălia de la Hunain. A doua ei căsătorie a fost cea cu Zaid bin Harithah (ra). Acesta a fost Generalul armatei musulmane şi fu martirizat în Bătălia de la Mu’tah. Ei avură un fiu – Usamah bin Zaid (ra), care fu un alt mare General al armatei musulmane.
Când Profetul (sas) se căsători cu Khadijah (ra) ceru de la Umm Aiman (ra) ca Zaid bin Harithah (ra) să-i fie de ajutor. Ea era foarte încântată să-şi ofere acestuia fiul. Profetul (sas) era conştient de caracterul ei exemplar, de manierele ei nobile şi puritatea inimii. El a spus că orcine îşi dorea să se căsătorească cu o femeie a Paradisului ar trebui să se însoare cu Umm Aiman (ra).
Când Zaid bin Hurithah (ra) auzi această declaraţie a Profetului (sas) bazată nu pe înfăţişarea ei, ci pe caracterul ei, el dezvoltă o simpatie pentru ea şi era foarte fericit să se căsătoarească cu ea. Fiul lor – Usama bin Zaid (ra), datorită caracterului său lăudabil, era foarte iubit de către Profet (sas). Zaid bin Harithah (ra) deveni renumit datorită dragostei pe care Profetul (sas) i-o purta; de asemenea şi fiul lui – Usamah bin Zaid (ra), deveni cunoscut ca preferatul Profetului (sas).
Profetul (sas) avea un mare respect pentru Umm Aiman (ra) şi o stima ca pe mama lui. Uneori datorită firii ei, devenea insistentă şi încăpăţânată. Profetul (sas) era apoi foarte respectuos şi răbdător şi făcea tot posibilul să-i facă pe plac.
Anas bin Malik (ra) spuse că Ansarii Al-Madinei şi-au dăruit livezile de curmale Profetului (sas); el în schimb le distribui Muhajirilor ( imigranţilor) din Mekka. Când musulmanii au triumfat în lupta cu Banu Quraidhah şi Banu Nadheer, Profetul (sas) începu să le returneze proprietăţile generoşilor proprietari Ansari. Anas bin Malik (ra) relatează că atunci când el s-a dus la Umm Aiman (ra) să-şi recupereze livezile de la ea, ea-l refuză categoric. Pe de altă parte, îi legă o pânză în jurul gâtului, îl smuci şi-i spunse că ieşea din discuţie, şi că ea nu-i va înapoia livezile sub nicio formă. Când Profetul (sas) văzu aceasta, încercă s-o convingă să returneze livezile. I-a spus acesteia că-i va oferi ceva de aceeaşi valoare în schimb, dar n-a fost de acord. Apoi îi oferi ceva cu dublă valoare; ea refuză din nou. Apoi continuă să-i ofere de trei ori acea valoare şi tot aşa. Într-un final, îi oferi ceva cu o valoare de zece ori mai mare decât valoarea livezilor şi în cele din urmă acceptă. Şi Anas bin Malik (ra) îşi recăpătă livezile sale de curmali.
Profetul (sas) o vizita adeseori. Îndată ce o vedea îi spunea că ea-i aducea aminte de familia lui şi era mama lui care merita respect.
’Aisha (ra) relatează că într-o zi când toţi stăteau împreună, Profetul (sas) bău nişte apă. Umm Aiman (ra) îi ceru să se ducă şi să-i aducă şi ei apă. ’Aisha (ra) o întrebă pe un ton mai degrabă şocat dacă ea-i ceru Trimisului lui Allah să-i aducă acestuia apă.
Ea îi răspunse: „De ce nu? L-am servit deseori.” El îi aduse apă şi i-o oferi acesteia într-un mod foarte respectuos.
Anas bin Malik (ra) povesteşte că uneori o vizita pe Umm Aiman (ra) împreună cu Profetul (sas). Aceasta era deosebit de încântată de sosirea lor şi servea mâncăruri şi băuturi delicioase. Dacă Profetul (sas) refuza dintr-un motiv sau altul să servească, ea se supăra foarte tare şi se simţea jignită. Ea-l întrebă de ce nu mânca sau bea. Profetul (sas) zâmbea văzând-o cum se supăra ea astfel. Uneori aceasta se întâmpla întrucât el postea.
Anas bin Malik (ra) a spus că într-o zi ea începu să frământe cocă pentru a face pâine. El o întrebă ce face. Ea-i răspunse că-i făcea pâine, deoarece era obicei în ţara ei, Etiopia. Usamah (ra) semăna mai mult cu mama lui, decât cu tatăl lui. Astfel că ipocriţii îl batjocoreau, spunând că el nu era fiul lui Zaid bin Harithah (ra). Acest lucru îl supăra pe Profet (sas) foarte tare. ’Aisha (ra) a spus că odată Profetul (sas) intră în casă foarte fericit şi zâmbitor, şi ea l-a întrebat dacă avea vreun motiv special pentru aceasta. El i-a răspuns că se întâmplase ceva ciuda. A zis că Zaid bin Hatithah(ra) şi Usamah bin Zaid (ra)dormeau cu feţele acoperite, însă labele picioarelor li se puteau zări de sub cearceaf. Majzaz Madalji, un expert în phisionomie, îi văzu dormind şi spuse:
„Privind structura osoasă a picioarelor: se pare că tatăl şi fiul dorm.”
Profetul (sas) a spus că e foarte încântat să audă acest lucru.

Unele miracole asociate cu Umm Aiman (ra) pot fi găsite în cărţile de istorie. În ,,Tabqat Ibn Sa’d” se menţionează că în timpul emigrării ei de la Mekka la Al-Madinah, se întâmpla să-i fie atât de sete încât credea că o să moară. Nu era nici urmă de apă în zonă. Deodată ea văzu un vas de apă legat cu o sfoară de un alb extrem de pur şi frumos, coborând treptat către ea din cer. A ajuns în zona feţei ei şi se opri. Ea-şi lipi buzele de el şi bău pe săturate spre mulţumirea sufletului ei. Această apă minunată din ceruri era suficientă să înlăture foamea, setea şi boala pentru restul vieţii ei. După aceasta, ea a spus că nu-i mai fu vreodată sete în viaţa ei. Deşi a postit în timpul celor mai arzătoare luni posibile nu mai simţi vreodată dorinţa de a bea apă. Abu Nu’aym Asbahani, un recunoscut biograf şi istoric, a menţionat acest incident în cartea sa „Hiliyat-ul Awlia”. El spune că Umm Aiman (ra) era o femeie cu teamă de Dumnezeu, cu un suflet bun, pioasă şi cu un caracter pur care postea în timpul zilei şi îşi petrecea nopţile în rugăciune.

Sub îndrumarea Profetului (sas) ea avu un rol activ în cadrul Jihadului. Ea era activă în multe bătălii. În bătălia de la Uhud ea se dedică complet îngrijirii răniţilor şi aprovizionării cu apă a Mujahideenilor cărora le era sete pe câmpul de luptă. În bătălia de la Khaiber ea fu una dintre cele 20 de femei care au luptat împotriva duşmanului. Când fiul ei nu participă la această luptă, deoarece calul lui era bolnav, ea-l numi un laş. Un om devotat Profetului (sas) şi un poet al Islamului, Hassan bin Thabit (ra), a scris poezii dedicate acestei ocazii şi dezvoltă acest punct. Calul lui Aiman (ra) mâncase grâne otrăvite şi de aceea  el nu putu participa la bătălie, deoarece trebuia să aibă grijă de cal.
În bătălia de la Hunain acelaşi războinic curajos şi neînfricat Aiman (ra) fu martirizat, dovedindu-şi valoarea ca războinic al Islamului. Când armata musulmană pierdea teren, câţiva dintre Companioni – Abu Bakr Siddique, ’Umar Farooq, ’Ali bin Abi Talib, ’Abbas bin ’Abdul Muttalib, Abu Sufyan, Harithah bin Nu’man, Usamah bin Zaid şi Aiman bin ’Obaid(ra) au fost acei remarcabili Companioni care i-au fost alături Profetului (sas). Ei nu au ezitat o clipă şi au dat dovadă de o loialitate fără egal şi curaj.
În timpul bătăliei de la Hunain, armata Musulmană s-a confruntat cu o situaţie foarte critică. Armata a intrat în panică, şi Mujahideenii erau pe punctul de a fugi de pe câmpul de luptă. Părea că pământul care era atât de întins se apropia acum de ei. În acel moment când toţi păreau pierduţi, Profetul (sas) dădu dovadă de un curaj extraordinar şi a spus:
„Sunt Profetul cu adevărat.
Sunt fiul lui ’Abdul Muttalib.”
El a vrut să spună că era de neclintit pe câmpul de luptă şi că în acel moment critic, nu era nimic banal.
Umm Aiman (ra) îşi pierdu fiul – pe Aiman (ra) în această bătălie, dar ea era un model exemplar în ceea ce priveşte răbdarea şi acceptarea Dorinţei lui Allah(swt).
În timpul bătăliei de la Mu’tah – Zaid bin Harithah (ra) a fost ales General al armatei musulmane. Profetul (sas) a spus că dacă Zaid bin Harithah (ra) era martirizat, atunci ar trebui ca Ja’far bin ’Ali Talib (ra) să fie General. Dacă şi el era martirizat, atunci ’Abdullah bin Rawahah ar trebui să-i ia locul şi dacă şi el era martirizat, atunci Mujahideenii ar trebui să-şi aleagă pe oricine credeau ei de cuviinţă. Şi fu Dorinţa lui Allah (swt)  ca toţi trei să moară martiri unul câte unul. Umm Aiman (ra) îndură pierderea soţului ei cu o mare stăpânire de sine şi-i ceru şi fiului ei – Usamah (ra) să îndure pierderea tatălui său cu curaj.
Umm Aiman (ra) pronunţa uneori unele cuvinte în dialectul Etiopian. Când Profetul (sas) îi auzea pronunţia anumitor cuvinte zâmbea plăcut şi o corecta. Ea nu putea spune Assalam-u-Alaikum şi spunea invariabil Assalam la Alaikum. El i-a spus într-o zi delicat să spună doar Salam, deoarece înţelesul devenise opusul modului în care ea îl spusese. În acelaşi fel, ea pronunţa greşit anumite expresii în rugile către Allah (swt); Aşa că i-a spus acesteia să nu le mai rostească.
Era o persoană foarte directă, fără absolut nicio rea intenţie; era foarte sensibilă, sinceră şi compătimitoare. La întoarcerea de la Bătălia Bani Mustalaq, când ipocriţii au împrăştiat bârfa defăimătoare în ceea ce priveşte caracterul ’Aishei (ra), ea garantă fără să ezite pentru puritatea caracterului ei. Acest lucru o făcu mai îndrăgită şi îi crescu valoarea în ochii ’Aishei (ra). Este scris în cărţile de istorie că ’Aisha (ra) a spus despre ’Umm Aiman (ra):
„Ochii şi urechile mele au cele mai bune impresii despre ea.”

Profetul (sas) pregăti o armată pentru a zdrobi puterea din Palestina. Usamah bin Zaid bin Harithah (ra) a fost ales General al armatei. Asemenea Companioni ca Abu Bakr Siddique şi ’Umar Farooq au fost de asemenea aleşi să-i fie în subordine. Unii dintre Mujahideeni nu erau fericiţi cu această alegere. Însă Profetul (sas) a rămas foarte ferm în legătură cu deciţia lui şi a spus că Usamah bin Zaid (ra) îşi va păstra poziţia aşa cum o merita. El a trimis după Usamah bin Zaid (ra) şi i-a spus să-şi înceapă călătoria în Numele lui Allah. Armata abia a ajuns la Jaraf pe lângă Al-Madinah, când Umm Aiman (ra) a trimis un mesager să spună că Profetul (sas) era foarte bolnav. Armata se opri şi campă la Jaraf. Când Usamah (ra) a ajuns la Al-Madinah, Profetul (sas) muri. Părea că Umm Aiman (ra) nu putea suporta durerea.
Involuntar, pătrunsă de durere, izbucni în plâns. Oamenii de acolo fură luaţi prin surprindere; ei nu mai auziseră ceva asemănător până acum. Ea îl hrăni pe acesta în copilărie şi-l ţinu în braţe; îl văzu devenind un tânăr educat – un tânăr care apoi purtă mantia Profetului lui Allah (sas). Ea-i fu martoră când se căsători cu Khadijah (ra) şi deveni mire. De asemenea ea trăi torturile şi chinurile la care i-au supus Quraişii şi politeiştii din Mekka pe el şi noii convertiţi. Ea trăi şi ziua când Mekka era ca Ziua Judecăţii de Apoi. Ea văzu acele zile istorice, când acesta a condus nou fondatul stat Islamic Musulman. Şi cel mai important, ea văzu miraculoasele revelaţii ale luminii lui Allah(swt). Toate paginile de aur ale vieţii lui păreau să fi trecut prin faţa ochilor ei.
Câteva zile după moartea Profetului (sas), Abu Bakr Siddique şi ’Umar Farooq au mers s-o viziteze pe Umm Aiman (ra) pentru a o consola. Ea începu să plângă la amintirea Profetului (sas). Ei au întrebat-o de ce plângea, deşi ştia că se afla acum într-o de departe mult mai bună lume decât aceasta, împreună cu Allah (swt). Ea a spus că deşi într-adevăr ştia acest lucru, plângea datorită faptului că revelaţiile lui Allah (swt) luaseră sfârşit odată cu moartea lui. Auzind acest lucru au început şi ei să plângă.

Într-o zi, Mu’awiyah bin Sufyan (ra), vorbind cu Usamah bin Zaid (ra), o lăudă foarte mult pe mama sa. Zaid (ra) fu de acord, spunând că era mult mai binecuvântată chiar şi decât mama sa, Hind. Mu’awiyah bin Sufyan (ra) acceptă adevărul acestei afirmaţii şi spuse că avea dreptate. Apoi a zis că Allah (swt) a spus astfel şi cită următorul Ayah(verset):
„Cu adevărat, cel mai valoros dintre voi înaintea lui Allah este cel mai pios dintre voi.”  (49:13)

Ea avu grijă de Profet (sas) în copilăria lui şi-i dărui acestuia o dragoste şi grijă de mamă după moartea Aminei bint Wahab. Profetul (sas) o iubea şi o respecta foarte mult. Până şi Companionii lui se purtau cu ea cu mare respect.

Sahih Muslim precizează că Umm Aiman (ra) a murit la doar şase luni după decesul Profetului (sas). Însă alţii nu sunt de acord şi spun că ea muri în timpul califatului lui ’Uthman bin ’Affan (ra). Ea trăi până la o vârstă înaintată.

Allah(swt) va fi mulţumit de ei şi ei de El.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: