Asma’ bint Abu Bakr Siddique(ra)

Profetul (sas)a spus: ,, Tu vei fi cea care v-a primi două brâie în schimbul unuia”

Ea se înrudea cu Profetul (sas) prin căsătoria lui cu sora ei, ’Aisha (ra). Tatăl ei, Abu Bakr Siddique (ra) era Companionul apropiat şi prietenul de încredere al lui Muhammad (sas). Bunica ei era Umm Al-Khair Salma bint Sakhr. Surorile tatălui ei erau femei companioane eminente ca Fardah, Qareebah şi Umm ’Amer(ra). Bunicul din partea tatălui era Abu Quhafah. Soţul ei, Zubair bin Awam (ra), era Companion al Profetului (sas). Fiul ei, ’Abdullah bin Zubair (ra) era un alt ilustru Companion Al Profetului (sas). Ea fu femeia care păstră atât de vitejeşte şi calm secretul emigrării Profetului (sas) la Al-Madinah în toiul nopţii împreună cu tatăl ei. Ea a fost cea care le împachetă mâncarea şi alte mici lucruri necesare pentru acea călătorie istorică. Cu acea ocazie Profetul (sas) o binecuvântă cu vestea bună a Paradisului în Lumea de Apoi. Când duşmanul veni s-o interogheze, ea rămase calmă şi nu dădu niciun semn de nervozitate sau teamă, nici măcar printr-o clipire. Viaţa ei este demnă de studiu, provenind dintr-un anturaj în care oricare şi fiecare membru al familiei era un confident şi Companion de încredere al Profetului (sas).

Asma’ (ra) se născu cu douăzeci şi şapte de ani înainte de călătoria Profetului (sas) la Al-Madinah. Numele mamei ei era Qateelah bint ’Uza şi tatăl ei, Abu Bakr (ra), se căsători cu ea înainte de apariţia Islamului. Asma’ (ra) se născu când el avea numai 21 de ani. Asma’ (ra) şi ’Abdullah (ra) se născură din această căsătorie. Pentru o lungă perioadă de timp, mama ei nu acceptă Islamul; în cele din urmă, după cucerirea Mekkăi, jură supunere faţă de Profet (sas). Asma’ (ra) îmbrăţişă Islamul datorită influenţei şi învăţăturilor tatălui ei.
Credinţa, perspicacitatea, inteligenţa, curajul, onestitatea şi generozitatea – toate calităţile lăudate de Islam puteau fi găsite în această persoană. Când tatăl ei şi Profetul (sas) se refugiară în peştera Thour după ce părăsiră Mekka pentru a emigra în Al-Madinah, ea fu cea care se avântă în pustiu pentru a le aduce acestora mâncare proaspătă. Imediat ce aceştia au plecat în călătorie, Abu Jahl veni în casa lui Abu Bakr Siddique (ra) căutându-i cu o furie extraordinară. El o întrebă unde era tatăl ei, la care aceasta i-a răspuns că nu ştie. El dădu dovadă de natura sa josnică, lovind-o puternic peste faţă, dar pentru a nu-şi da în vileag secretul, ea-l înfruntă cu fermitate, curaj şi toleranţă.

’Asma (ra) a ajuns să fie cunoscută cu titlul de That An-Nataqeen. Există o mică întâmplare interesantă despre cum şi-a căpătat ea acest nume. În arabă centura sau brâul purtate de o femeie în jurul taliei se numesc Nataq. Când Profetul (sas) şi Abu Bakr Siddique (ra) se pregătiră să plece către Al-Madinah, Asma’ (ra) a împachetat cele de mâncare într-un sac de piele, dar nu era nicio frânghie cu care ar fi putut lega gaura sacului. Astfel, ea îşi rupse brâul în două şi folosi o parte să lege sacul de piele. Profetul (sas) o binecuvântă şi-i spuse că în locul acestui brâu la care ea renunţă, ea va primi două în Paradis. Astfel, insinua că ea va merge în Paradis. În acest fel, Profetul (sas) dădea vestea unei Lumi de Apoi glorioase credincioşilor săi Companioni.

După ce tatăl ei şi Profetul (sas) plecară, Asma’ a fost lăsată cu bunicul ei vârstnic şi orb, Abu Quhafah. Când îşi dădu seama că fiul lui emigră, acesta se întristă. Apoi se îngrijoră dacă a lăsat vreun ban de cheltuială. Ea povesti că aveau aproximativ patru mii sau cinci mii de dinari în casă şi tatăl ei îi luase pe toţi pentru cheltuielile călătoriei. Dar ea-l linişti pe bătrân spunându-i că erau destui în casă şi nu le lipsea nimic. Pentru a-l convinge adună câteva pietricele de mărimea dinarilor. Aceasta le puse într-o ulcică şi le acoperi cu o pânză. Apoi îi îndreptă mâinile bătrâne peste pânză; Abu Quhafah fu foarte încântat că fiul său nu-i neglijase. Asma’ (ra) făcu acest lucru pentru liniştea psihică a bătrânului, dar adevărul era că Abu Bakr Siddique (ra) cu o puternică încredere în Allah, luase totul pentru a-i cheltui pe calea lui Allah şi aTrimisului Său.

Soţul ei, Zubair bin ’Awam (ra), prietenul şi Companionul Profetului (sas) era fiul Safiyyah bint ’Abdul Muttalib. Când acesta emigră în Al-Madinah deţinea o casă în care locuia, o sabie şi un cal. Era datoria Asma’-ei să aibă grijă de cal şi să-l hrănească. Într-o zi ea se întorcea acasă cu un balot de fân pe cap când Profetul (sas) o văzu. El imediat îşi făcu cămila să se aşeze astfel încât s-o lase să urce pe ea. Dar ea se ruşină şi se gândi că acest lucru nu i-ar plăcea soţului ei care era un om mândru. Astfel ea refuză oferta şi preferă să meargă pe jos. Când ea-i povesti soţului ei despre întâmplare, acesta-i spuse că ar fi trebuit să se urce pe cămilă, întrucât ar fi fost mai puţin ruşinos decât să meargă cu un balot de fân pe cap.
Când Asma’ (ra) emigra către Al-Madinah, în apropierea văii Quba, ea intră în travaliu şi născu un fiu ’Abdullah bin Zubair. Aceasta fu o ocazie foarte specială pentru musulmani. De foarte multă vreme nu se mai născură băieţi în rândul oamenilor lor. Necredincioşii erau foarte fericiţi şi obişnuiau să bârfească între ei că acum musulmanii vor fi dezrădăcinaţi. Toţi musulmanii erau extrem de fericiţi, ca şi Profetul (sas). El luă copilul în braţe şi felicită familia. Apoi el muşcă puţin dintr-o curmală, o înmuie în gura sa şi i-o dădu copilului. Aceasta era o onoare care făcu familia să se simtă foarte mândră.

Când ’Abdullah bin Zubair (ra) crescu, el fu o persoană înţelegătoare, inteligentă şi curajoasă. Mai târziu mama sa veni să locuiască împreună cu el. Când el se mută în Mekka ea-l însoţi de asemenea. El nu-l accepta pe Banu Omayyah ca şi calif şi încercă să-şi întemeieze propriul califat; el reuşi să câştige sprijinul majorităţii oamenilor de când aceştia l-au recunoscut ca fiind un om puternic, învăţat şi curajos. Totuşi, când ’Abdul Malik bin Marwan urcă la tron, el preluă şi unele din provincii. Îl trimise pe Hajjaj bin Yusuf ca reprezentant al său la Hijaz. Hajjaj preluă comanda forţelor Siriene şi începu asediul, atacând din toate părţile; de aici rezultă o bătălie intensă între cele două forţe.
În acest moment critic, ’Abdullah bin Zubair (ra) merse s-o vadă pe mama sa. Când ea-i spuse că e bolnavă, el îi răspunse că oamenii pot găsi liniştea şi se pot odihni după moarte. Ea-l întrebă zâmbind dacă dorea ca ea să moară. Ea a spus că vrea ca el să trăiască şi-şi dorea ca ea să trăiască de asemenea, întrucât trebuia să vadă rezultatul final al străduinţei lui. Dacă el ar fi fost martirizat, ar fi acceptat cu răbdare şi tărie şi dacă el şi-ar fi doborât inamicul în acea luptă ar fi fost fericită.
O bătălie disperată era acum purtată chiar în Mekka şi armata lui ’Abdullah bin Zubair (ra) se apăra. El merse s-o vadă pe mama sa care era în moschee şi-o întrebă dacă ar trebui să se predea. Ea-i răspunse că dacă era de partea dreptăţii nu trebuie să-l îngrijoreze moartea. El i-a spus că se temea ca inamicul să nu-i taie trupul după moartea lui. Ea-i răspunse că ceea ce făceau ei cu trupul era irelevant. Odată ce capra este sacrificată, jupuirea nu-i poate provoca vreo suferinţă. Ea adăugă că teama de moarte nu ar trebui să stea în calea unui om cu adevărat curajos. Moartea onorabilă era mai bună decât o viaţă liniştită în dezonoare. O linişte ruşinoasă nu corespunde cu un tânăr ca el. Astfel, ’Abdullah bin Zubair (ra) se întoarse pe câmpul de luptă cu  forţă reînnoită şi avansă printre rânduri, luptând cu curaj, dar din moment ce erau puţini la număr, muri ca un martir. Crudul Hajjaj bin Yusuf îi atârnă corpul pentru a fi văzut de toţi şi nu-l coborî nici după trei zile. A treia zi, bătrâna mamă merse să încerce să recupereze corpul bravului şi curajosului ei fiu. Din moment ce-şi pierduse vederea datorită vârstei nu putea decât simţi împrejurările. Suspinând, ea întrebă dacă nu sosi încă timpul ca fiul ei să fie coborât de pe cal. Ea se confruntă cu acea mare tortură cu caracteristica-i tărie şi forţă morală.
Când Hajjaj o văzu pe mamă stând lângă trupul fiului ei, trimise un mesager s-o aducă la el. Ea răspunse cu o ură dispreţuitoare că nu va merge să-l vadă pe ucigaşul fiului ei. Când Hajjaj bin Yusuf primi mesajul se umplu de mânie şi-i spuse mesagerului să meargă şi să-i spună că dacă nu venea de bună voie, va fi târâtă de păr în prezenţa lui. Ea-i răspunse cu o indiferenţă totală că nu va merge să-l vadă pe acest mizerabil josnic; aceasta era ultima ei decizie şi putea să-i facă ce dorea el. El o întrebă dacă văzuse ce i-a făcut fiului ei. Ea i-a răspuns că-i ruină viaţa fiului ei în această lume, dar fiul ei îl ruină pe el pentru eternitate, ea adăugă că l-a auzit pe Profet (sas) spunând că un om va apărea din rândul Banu Thaqeef care va fi un mincinos şi un crud şi josnic barbar. Astăzi îl văzu în persoană. Hajjaj bin Yusuf rămase mut.
Într-o zi, când merse la Haram (sanctuarul) în Mekka, ea-l auzi pe Hajjaj bin Yusuf adresânduse adunării clerice. Chiar şi la o vârstă extrem de înaintată, ea nu-şi pierdu simţul umorului; cu îndrăzneală ea merse şi se aşeză lângă el. Când acesta o văzu îi spuse că fiul ei răspândise necredinţa şi ateismul în Casa lui Allah (swt) şi astfel El îi dărui o pedeapsă teribilă. Asma’ (ra) îi răspunse prompt că fiul ei nu fusese niciodată ateu; el fu un om credincios şi învăţat care întotdeauna se ruga lui Allah (swt), muncea pentru bunăstarea Ummah-ei Musulmanilor şi era purtător standard al integrităţii şi onestităţii. El, pe de altă parte, era cunoscut ca fiind un mincinos, un ipocrit şi un trădător. Ar trebui să se teamă de mânia lui Allah (swt), pentru că aceasta îl loveşte pe om atunci când se aşteaptă mai puţin. Hajjaj, pretinzând că n-o auzise, îşi continuă discursul şi spuse:
„Recunosc că ’Abdullah bin Zubair era un excelent membru al Ummei, dar avea o dorinţă arzătoare de putere. Astfel, el creă divergenţe în rândul oamenilor şi cauză probleme chiar în Casa lui Allah (swt) şi avu în cele din urmă un sfârşit teribil. Tu ştii că Adam (as) era mult mai măreţ şi mult mai respectat ca Profet al Lui Allah decât ’Abdullah bin Zubair. Allah (swt) îi oferi o viaţă liniştită şi calmă în Paradis. Dar când încâlcă Porunca lui Allah şi mâncă fructul copacului oprit fu izgonit din Paradis. Fără îndoială că Paradisul este un loc de departe mult mai bun decât sanctuarul Ka’bah.”

Apoi, o voce răsunătoare le ceru oamenilor să se ridice în picioare şi să se pregătească de rugăciune. ’Abdullah bin ’Umar (ra) era şi el prezent şi spuse cu un ton ridicat:
„Oh Hajjaj! Dacă te numesc un ipocrit şi un mincinos nu va fi contrar faptelor. Jur pe Măreţia şi Mânia lui Allah (swt) că ’Abudllah bin Zubair (ra) nu făcu în toată viaţa lui nici măcar un pas care să meargă contrat dispoziţiilor lui Allah (swt). Depun acum mărturie în public că ’Abdullah bin Zubair (ra) era un om cu frică de Dumnezeu care postea şi se ruga nopţile. El întotdeauna a stat alături de ceea ce era corect şi a fost consecvent.”

Apoi se îndreptă către trupul lui ’Abdullah bin Zubair (ra), care era încă atârnat şi cu o voce tremurătoare şi lovită de durere spuse:
„Pacea fie asupra ta, O Abu Khubaib, Pacea fie asupra ta,O Abu Khabeeb.”

Khubaib era numele de familie al lui ’Abdullah bin Zubair (ra). Apoi privind copacul spuse că-l avertizase pe ’Abdullah (ra) să nu se implice într-o luptă pentru putere. Apoi se rugă lui Allah (swt) să-l binecuvânteze cu un loc în Paradisul Său Îndurător.
După câteva zile Hajjaj aruncă trupul în cimitir la porunca lui ’Abdul Malik bin Marwan. Când Asma’ auzi acestea, trimise după corp, îl îmbăie şi apoi îi oficie rugăciunea de înmormântare. În cele din urmă îşi îngropă corpul fiului ei drag. Hajjaj bin Yusuf primi mesajul de la curtea Siriei să o viziteze personal pe Asma’ (ra) şi s-o întrebe dacă dorea sau avea nevoie de ceva. Guvernul ar fi încântat să-i fie recunoscător. Hajjaj merse la casa acesteia să-i transmită mesajul de la guvernatorul lui ’Abdul Malik bin Marwan. Asma’ fu cuprinsă de o mânie teribilă; îi spuse cu o voce fulgerătoare că nu avea nevoie de nimic şi strigă la el să iasă din casa ei; ea spuse că-i întoarse oferta în faţă. Ea întrebă dacă neruşinatul ticălos veni special să-i răsucească cuţitul în rană. Spuse că era o povară pe acest pământ şi-l considera un nenorocit şi un necredincios.

Asma’ se ruga cu o totală concentrare. Zubair bin ’Awam (ra) relatează că odată când veni acasă o văzu rugându-se şi plângând; ea repeta într-una cuvintele următoare din Qur’an o dată şi încă o dată:
„Allah ne-a binecuvântat şi ne-a salvat de chinul vânturilor arzătoare.”   (52:27)

Când o văzu atât de pătrunsă în rugăciune, ieşi din casă şi merse în piaţă. Se întoarse mult mai târziu şi o găsi tot cufundată în rugăciunea ei.
Asma’ (ra) avea o minte foarte ascuţită. Dacă auzea ceva chiar şi o singură dată, nu ar fi uitat. Ca şi ’Aisha, Umm Salamah şi Asma’ bin Yazid bin Sakan Ansariyah,(ra) ea are de asemenea multe Ahadithuri care-i sunt atribuite. Mulţi Companioni şi urmaşi veneau la ea pentru îndrumare şi verificarea Ahadithurilor. ’Abdullah bin Zubair, ’Urwah bin Zubair, ’Abdullah bin ’Abbas, Fatimah bint Manthar bin Zubair şi ’Abdullah bin Keesan (ra) sunt câţiva dintre cei mai de seamă.
Asma’ bint Abu Bakr Siddique (ra) muri în anul 73 după Hijrah. Ea avea aproape o sută de ani, dar chiar şi la această vârstă ea avea dantura întreagă şi o memorie ascuţită.
Allah(swt) va fi mulţumit de ei şi ei de El.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: