’Aisha bint Abu Bakr(ra)

’Aisha a spus:
„ Îngerul Jibril (sa) i-a adus în vis imaginea mea, învelită într-o mătase verde şi i-a spus:
Ea este soţia ta în această viaţă şi-n viaţa de Apoi. ”

( Tirmithi în capitolul Fadha’il )
’Aisha (ra) a fost fiica preferată a unuia dintre cei mai apropiaţi prieteni şi tovarăşi ai Profetului (sas), Abu Bakr Siddique(ra). Câteva Ayat(versete) din nobilul Qur’an ce au fost revelate, erau asociate cu ea, iar ea era justificabil mândră de această onoare. Ea se afla într-o poziţie de invidiat printre femeile credincioşilor, întrucât era cea mai însemnată dintre ele. Allah (swt) a ales-o chiar El în Rai, ca mireasă pentru Muhammad (sas); un portret al ei, învelit în mătase, îi fu adus în vis Profetului (sas) de către Îngetul Jibril (sa). El i-a spus că se va căsători cu ea şi-i va fi soţie atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi.
’Aisha avea, pe lângă o minte extraordinară şi o memorie remarcabilă, şi distincţia de a fi sursa celor mai multe Ahadithuri datorită perioadei lungi pe care a petrecut-o alături de Muhammad (sas). Cunoştinţele ei despre multe din ramurile religiei cum ar fi Fiqh şi Shari’ah, inteligenţa ei în interpretare, cunoaşterea desăvârşită a învăţăturilor Profetului (sas), corectitudinea şi integritatea ei – toate aceste calităţi au făcut din ea una dintre cele mai remarcabile personalităţi ale timpului. Ea era foarte miloasă şi niciun nevoiaş nu-i părăsea casa cu mâinile goale. Îngerul Jibril (sa) o binecuvânta personal. În timpul vieţii ei, Pofetul (sas) îi dădu minunata veste de a-şi fi câştigat un loc pentru ea însăşi în Paradis. Era în timp ce se odihnea pe genunchii ei, când Profetul (sas) trecut în nefiinţă şi locuinţa ei era cea care se transformă în cel din urmă loc de odihnă al acestuia. Îngerii îi înconjurau locuinţa chiar şi în timpul vieţii ei, pentru totdeauna binecuvântările lui Allah (swt) se vor revărsa asupra ei, din moment ce se află în centrul sanctuarului în Al-Madinah.
’Aisha a zis că sunt nouă binecuvântări ale lui Allah (swt) care o deosebesc pe ea de toate celelalte femei din lume, cu excepţia lui Maryam bint ’Imran, mama lui ’Isa(Isus) (as).
1. Îngerul Jibril (sa) i-a înfăţişat portretul ei lui Muhammad (sas), învelită într-o mătase verde şi i-a spus acestuia că este imaginea doamnei alese de Allah (swt) pentru a-i fi soţie în această lume şi-n Viaţa de Apoi.
2. A fost singura soţie virgină a Profetului (sas).
3. Când Profetul (sas) muri, el se odihnea pe genunchii ei şi a fost înmormântat în locuinţa ei.
4. De multe ori îngerii i-au încercuit locuinţa cu dragoste şi respect.
5. Deseori revelaţia divină îi era trimisă lui Muhammad (sas) când cei doi erau împreună, odihnindu-se în pace şi linişte.
6. Era fiica prietenului loial şi adevărat al Profetului (sas), Abu Bakr Siddique (ra).
7. Ayat(versete) ce o eliberau de orice acuzaţie au coborât din ceruri de la Allah (swt), însuşi dovedindu-i inocenţa.
8. S-a născut musulmană şi a fost crescută într-un mediu curat şi şi-a petrecut anii de formare împreună cu cel mai curat şi cel mai bun dintre oameni, Profetul (sas).
9. Allah(swt), el ce Întreţine Universul i-a promis Iertarea Divină şi binecuvântari din abundenţă.

’Aisha (ra) avea drepturile unei naşteri nobile din ambele părţi ale familiei. Mama ei a fost Umm Roman (ra), iar tatăl ei a fost Abu Bakr Siddique (ra). Umm Roman s-a căsătorit mai întâi cu ’Abdullah Azdi şi avură un fiu pe nume ’Abdur-Rahman. ’Aisha (ra) s-a născut în 614 CE. Tatăl ei, Abu Bakr Siddique (ra) este menţionat în termeni măreţi în nobilul Qur’an. Era un om cu frică de Allah(swt), cel dintâi şi cel mai de încredere susţinător al Profetului (sas), pe care-l iubea din toată inima, chiar mai mult decât propria-i viaţă, şi astfel leagănul ’Aishei a fost leagănul Islamului. Abu Bakr Siddique (ra) a avut onoarea de a fi înmormântat alături de dragul lui lider şi Profet (sas), în sanctuarul din Al-Madinah. El va intra în Paradis alături de Profet (sas).
Cea mai mare distracţie a ’Aishei (ra)în copilărie era leagănul şi jocul cu păpuşile. Într-o zi cu ocazia unei vizite la tatăl ei, Muhammad (sas) o văzu jucându-se cu un cal înaripat; abia avea cinci ani la vremea respectivă. El a întrebat-o ce era şi ea i-a răspuns că era un cal. El zâmbi şi-i mărturisi că după cum ştie el caii nu au aripi, iar replica ei imediată a fost că Profetul Sulaiman (sa) avea cai înaripaţi! Acest incident evidenţiază căteva lucruri despre ea – era inteligentă, spontană, bine informată asupra religiei şi istoriei – şi toate acestea la o vârstă atât de fragedă. Avea memoria unui computer, care nu părea s-o fi înşelat vreodată. Rareori abia uita ceva odată ce l-a auzit. La vremea Hijrei,- emigrarea Profetului (sas) către Al-Madinah, ea avea abia opt ani şi cu toate acestea, ani mai târziu, ea-şi amintea detalii minore despre acea mişcare istorică importantă, când primul stat Islamic era în creştere.
Avea aproape nouă ani când intră în familia Profetului (sas). Era perioada în care fu lovit de durerea pricinuită în urma pierderii iubitei lui soţii Khadijah (ra), care-i era atât alinare, cât şi sprijin. Atât ea cât şi unchiul lui – Abu Talib, l-au apărat împotriva celor mai puternice căpetenii ale celor două cele mai importante triburi ale Arabiei.
Odată cu moartea lor, Profetul (sas) se simţi singur şi izolat. Apoi el şi Companionii credincioşi lui au avut de-a face cu cea mai cruntă persecuţie religioasă din istorie.
Când ’Aisha (ra) s-a alăturat familiei lui în Al-Madinah, ea nu se regăsea într-o locuinţă regală. Un număr de camere micuţe au fost construite în localitatea Bani Najjar, împrejurul Moscheii Profetului (sas), iar ea locuia într-una dintre acestea, aflată în partea estică a Moscheii. Avea o lărgime de aproximativ doi metri, avea pereţi de pământ, iar acoperişul din frunze şi ramuri. Pentru a evita infiltrarea ploii în acoperiş, acesta era acoperit cu o pătură. Acoperişul era atât de jos, încât o persoană aflată în picioare îl putea atinge. Era o singură uşă despărţitoare ce nu era niciodată închisă, iar o pătură ţinea loc de perdea. În apropierea camerei, la un nivel uşor ridicat, se afla o altă mică încăpere, pe care Muhammad (sas) o ocupa cu o singură ocazie; când le boicota pe femeile credincioşilor. Un preş, o saltea subţire, o pernă umplută cu scoarţă de copaci, o pleoscă din piele pentru apă, o mică farfurie pentru curmale şi un pahar pentru băut apa erau toate lucrurile din încăpere. Nu era niciun semn de bunăstare pământească şi măreţie, însă această mică încăpere era plină de comori spirituale. Profetului (sas) îi plăcea lipsa bogăţiilor şi a confortului material; deseori se ruga să trăiască şi să moară în sărăcie şi să fie readus la viaţă în Ziua Judecăţii, în compania celor săraci şi nevoiaşi.
Lui Bilal (ra) îi erau încredinţate toate afacerile şi aprovizionarea familiilor Profetului (sas). El era cel care obişnuia să distribuie rezerva anuală de cereale. Uneori devenea chiar necesar să împrumute bani pentru a le acoperi nevoile. Când întreaga Arabie era sub autoritatea Islamului, mari cantităţi de grâne şi bani se vărsau în trezoreria centrală. Însă în ziua în care Muhammad (sas) muri, nu avea în casă mâncare nici măcar pentru o singură zi. ’Aisha (ra) a menţinut această tradiţie a generozităţii şi libertăţii până în ultimele sale zile. În perioada prosperă, bogăţii abundente veneau zilnic, însă ea le distribuia mereu celor nevoiaşi până la lăsarea serii. Cea mai minunată trăsătură a caracterului ei era mărinimia ei înnăscută şi bunăvoinţa. Generozitatea ei era acum binecunoscută şi niciun cerşetor nu-i părăsea casa cu mâinile goale.
’Abdullah bin Zubair (ra) a menţionat că atât ’Aisha (ra) cât şi sora ei Asma’ (ra) erau amândouă foarte mărinimoase şi îngăduitoare. Cheltuiau tot ce primeau în Numele lui Allah (swt). Singura diferenţă dintre ele era că ’Aisha (ra) aduna treptat o anumită cantitate pe care apoi o dădea de pomană; Asma’ (ra), pe de altă parte, oferea orice ar fi avut. Astfel, ea intră chiar în datorii pentru a ajuta pe cineva. Fiind întrebată de ce îşi face datorii fără să ezite, răspunsul ei fu că dacă o persoană are toată intenţia de a plăti înapoi datoria, Allah (swt) o va ajuta. A adăugat că ea caută Mila şi Ajutorul Lui.
Odată, ’Aisha (ra) oferi şaptezeci de mii de dirhami ca pomană pentru cauza lui Allah (swt) şi se ridică toată lumea de faţă, văzându-i batista goală. Într-o seară primi o sută de mii  de dirhami de la Amir Mu’awiyah (ra) care se afla în Siria şi până la lăsarea serii, întreaga sumă era dată de pomană. Fata din casă îi aminti că posteşte şi că ar trebui să-şi păstreze ceva şi pentru ea, însăşi. Şi o întrebă de ce nu-i amintise mai devreme. Cu o altă ocazie, ’Abdullah bin Zubair (ra) i-a  trimis o sută de mii de dinari şi în mod similar, aceştia fură oferiţi imediat.
Într-o zi, ea ţinea post şi un cerşetor veni la uşa ei şi-i ceru ceva de mâncare. Îi spuse femeii din  casă să-i dea bucata de pâine pe care o aveau. Aceasta îi aminti însă că nu aveau nimic altceva cu ce să-şi deschidă postul. ’Aisha (ra) i-a răspuns scurt că trebuie să o ajute pe femeia înfometată şi că seara situaţia lor se va rezolva de la sine. Seara, cineva i-a trimis un vas cu carne gătită, şi ea îi spuse femeii din casă că Allah (swt) îi dăduse ceva chiar mai bun decât ceea ce oferise ea. Avea o casă pe care o vându lui Mu’awiyah (ra) şi toţi banii obţinuţi în urma vânzării îi oferi ca pomană.
Îl iubea pe fiul surorii ei, ’Abdullah bin Zubair (ra) foarte profund. Şi el o iubea foarte mult şi mereu umbla să-i îndeplinească dorinţele. Odată acesta observă că generozitatea ei trebuia să fie moderată. ’Aisha (ra) a fost foarte deranjată şi supărată când auzi aceasta şi jură să nu-i mai vorbească vreodată. L-a întrebat cine în lume ar putea s-o oprească să cheltuie pe calea lui Allah (swt). L-a întrebat cum a îndrăznit măcar să spună aşa ceva. Şi în cele din urmă, când se calmă şi se împăcară, eliberă câţiva sclavi ca pedeapsă pentru încălcarea jurământului.
’Aisha (ra) era foarte sensibilă şi izbucnea în plâns foarte uşor. Odată, când o cerşetoare cu doi copilaşi în braţe veni la uşa ei, ’Aisha (ra) avea doar trei curmale în casă pe care i le oferi femeii. Aceasta dădu câte o curmală fiecărui copil şi una începu s-o mănânce ea. Unul din copii îşi termină bucata foarte repede şi începu să o privească lung pe mamă, mâncânu-şi partea. Femeia nu putu să îndure foamea copilului său şi luându-şi  bucata de la gură, o rupse în doua jumătăţi pe care le dădu fiecărui copilaş. Când ’Aisha (ra) văzu această imagine sfâşietoare nu-şi putu opri lacrimile.

’Aisha (ra) era o femeie modestă, curată şi credincioasă, şi totuşi nu-i putea ignora pe bârfitori şi invidioşi, complotând împotriva ipocriţilor. În luna Sha’aban (a opta lună a calendarului Hijrah) în anul cinci Hijrah, Muhammad (sas), a condus armata musulmană spre Qadeed şi o mică luptă rezultă între ei şi tribul lui Banu Mustalaq. Câţiva oameni fură ucişi, dar majoritatea fură luaţi prizonieri. Armata stabilise tabăra pe malurile unui curs de apă numit Marisa’.
’Aisha, o micuţă foarte slabă de patrusprezece ani, de asemenea îl însoţi pe Profet (sas) în această expediţie. Ea împrumutase un colier delicat de la sora ei Asma’. Pe drumul de întoarcere, când armata îşi stabili tabăra, ea se îndepărtă în deşert pentru a se elibera. Deodată observă că acel colier îi căzu undeva pe drum. Şi-a refăcut traseul şi într-un final fericit găsi colierul pierdut. Procedura obişnuită era ca femeile ce erau separate de mulţimea bărbaţilor să intre în încăperile lor (ca o litieră, dar cu perdele şi aşezate pe cămile) şi să tragă perdelele.
Apoi, cei ce mânau cămilele urcau litiera pe spatele cămilelor. Întrucât ’Aisha era foarte uşoară nimeni nu-i remarcă lipsa. Când se întoarse la focul de tabără după căutările ei, descoperi că întreaga caravană plecase. Neînfricată cum era se aşeză, aşteptând companionii să se întoarcă după ea când îi vor remarca lipsa.
Safwan bin Mu’attal avea responsabilitatea de a verifica locul de campare după cele ce ar fi putut fi  uitate involuntar, după plecarea caravanei. La răsăritul soarelui el zări o figură întinsă pe jos şi învelită într-un jilbab (o mantie ce acoperă întreg corpul). Când observă că este o femeie coborî de pe cămilă astfel încât ea să poată urca în locul lui. Când ’Aisha (ra) îl auzi, se trezi şi se urcă pe cămilă. Apoi el merse pe jos, conducând cămila de hăţuri.
După amiază, când caravana a ajuns la următorul loc de campare pentru odihnă, aceştia o văzură pe ’Aisha (ra) sosind cu Safwan bin Mu’attal. Coborî de pe cămilă de faţă cu toţi oamenii adunaţi acolo. Acest incident se transformă în scânteia unui scandal iscat de ipocriţii conduşi de ’Adbullah bin Ubayy bin Salool. Natura sa intrinsecă, înclinaţia sa naturală pentru suspiciuni prosteşti şi ciudate i-au facilitat drumul spre bârfe defăimătoare. Întreaga Al- Madinah era acaparată de aceste vorbe ticăloase, înjositoare cum că ’Aisha (ra) era o femeie uşoară, iar caracterul ei era suspect. Hasan bin Thabit, Hamnah bint Jahash şi Mastah bin Athathah s-au alăturat şi ei ipocriţilor în această defăimare. Profetul (sas) a fost în mod normal foarte deranjat când a auzit aceste vorbe despre un membru al familiei sale şi chiar despre soţia sa preferată, însă ’Aisha (ra) era de o ignoranţă radiantă şi evita aceste bârfe despre ea şi Safwan bin Mu’attal.
Într-o noapte când ieşi împreună cu vârstnica mamă a lui Mastah bin Athathah, femeia se împiedică şi începu să-şi blesteme fiul. ’Aisha (ra) fu surprinsă; certând-o i-a spus că acesta era un Companion al Profetului (sas) ce a luptat curajos în bătălia de la Badr şi era demn de respect. Vârstnica i-a răspuns că ea nu ştia de complotul urât şi înfricoşător în care el fu implicat; apoi revelă ceea ce avusese loc pe la spatele ei. ’Aisha fu atât de îngrozită, încât o absolută josnicie deliberată poate face o persoană să decadă. După ce s-a întors acasă, ceru permisiunea lui Muhammad (sas) şi plecă să-şi viziteze părinţii. Ei au aprobat de asemenea povestea pe care ea o auzise. Avea inima frântă şi începu să plângă. Iubitoarea şi sensibila ei mamă încercă să o consoleze, însă nu reuşi să-i oprească şiroaiele de lacrimi. I-a spus că datorită faptului că este soţia lui Muhammad (sas), cei invidioşi de poziţia ei au pus la cale acest complot în mod deliberat. A sfătuit-o să aibă răbdare şi totul se va clarifica. Tatăl ei a încercat, de asemenea, s-o potolească şi s-o calmeze, însă cu această vie puritate şi integritate a imaginii nu putea accepta că oamenii pot decădea în asemenea adâncimi şi că viaţa poate fi o asemenea tortură psihică. După două zile şi două nopţi de plâns continuu, ea s-a îmbolnăvit. A treia dimineaţă părinţii erau alături de ea, încercând s-o consoleze, când veni şi Profetul (sas) s-o vadă. I-a spus foarte drăgăstos că dacă cumva a greşit ar trebui să-i ceară iertare lui Allah (swt). Auzind acestea, ‘Aisha se opri din plâns şi-i ceru mamei să-i răspundă. Însă aceasta a rămas tăcută, îngrijorată şi plină de lacrimi. Când văzu că mama ei nu spunea niciun cuvânt, a apelat la tatăl ei, Abu Bakr Siddique (ra) să-i vorbească lui Muhammad (sas), însă  nici el nu a spus nimic. În cele din urmă a vorbit cu soţul ei şi i-a spus că dacă şi-ar nega vinovăţia, nimeni nu ar crede; însă ea este inocentă şi numai Allah (swt) ştie asta. Cel mai bun răspuns pentru acuzaţiile ce i se aduc ar fi să-i citeze răspunsul tatălui lui Jusuf (Iosif):
„ Astfel (pentru mine) răbdarea este cea mai potrivită. Şi numai ajutorul lui Allah poate fi căutat împotriva (minciunii) pe care o descrieţi. „ (12:18)

Era atât de răvăşită încât chiar de-a încercat foarte tare, tot nu-şi putu aminti numele de Ya’aqub (ra), tatăl lui Jusuf (sas). Chiar în acest moment i-a fost revelat Profetului (sas) Ayah (verset)ce îi anunţa nevinovăţia.
Când revelaţia s-a încheiat, sprânceana sa era plină de broboane de sudoare datorită efortului; apoi s-a întors către ’Aisha(ra) şi-a început să recite următoarele:
„ Într-adevăr…” (24:11-21)
„ Cei care au venit cu minciuna sunt într-un grup dintre noi. Nu o socotiţi a fi un rău pentru noi, ci mai degrabă ea este un bine pentru voi! Fiecare om dintre ei are păcatul ce şi l-a agonisit, iar aceluia căruia îi revine cea mai mare parte din ea va avea parte de mare pedeapsă ” (24:11)

Părinţii ei au fost copleşiţi de un mândru sentiment de uşurare; mândri pentru că fiica lor avea onoarea unei revelaţii Qur’anice şi uşuraţi pentru că ea a fost achitată de orice răutate. Ei i-au cerut fetei să se ridice şi să-i mulţumească soţului ei, însă ’Aisha (ra) a răspuns imediat că-i era recunoscătoare lui Allah (swt) întrucât El revelase Ayaturile(versetele) Qur’anice în cinstea ei. Iar acestea vor fi recitite până în Ziua Judecăţii. Acest episod este cunoscut în istoria islamului ca, ,,Întâmplarea din Ufuk”.

După acest eveniment respectul Profetului (sas) pentru ’Aisha (ra) deveni mult mai mare. ’Amr bin ’Aas l-a întrebat odată pe Muhammad (sas) pe cine iubeşte cel mai mult pe lume, iar el a răspuns că o iubeşte pe ’Aisha (ra) mai mult decât pe oricine. Apoi l-a întrebat despre mulţimea bărbaţilor şi Profetul (sas) a răspuns că-l iubeşte cel mai mult pe Abu Bakr Siddique (ra). Odată ’Umar i-a spus fiicei sale – Hafsah – să nu încerce să concureze cu ’Aisha(ra) întrucât Profetul (sas) o respecta şi o preţuia foarte mult. Unul dintre motive fiind excelentele sale cunoştinţe despre legile şi articolele legate de credinţă, ca şi genialele ei interpretări ale legii Islamului.
Profetului (sas) îi plăcea enorm să o asculte pe ’Aisha (ra) vorbind şi întotdeauna zâmbea când vorbea. Întotdeauna a încercat să-i facă pe plac acesteia. Cu ocazia unei zile de Aid (sărbătoare) nişte africani îşi prezentau îndemânarea suliţelor. ’Aisha (ra) dori să privească acest sport aşa că Profetul (sas) se aşeză în faţa ei, pentru ca ea să se simtă bine şi să nu fie văzută. Iar el nu se mişcă din loc până ce ea nu se plictisi. Deseori, doar pentru a se simţi bine împreună îţi spuneau povestiri unul altuia. Profetul (sas) i-a spus povestea unui om numit Kharafah pe care îl luară Jinnii. ’Aisha (ra) la rândul ei i-a povestit detaliat despre unsprezece fete care erau prietene şi fiecare dintre ele îşi descria soţul. Profetul (sas) o asculta foarte atent în timp ce ea vorbea. Cele unsprezece femei au stabilit de comun acord să fie sincere şi să nu ascundă nimic despre soţul lor. Prima dintre ele povesti că soţul ei este ca o bucată de carne de cămilă aflată pe creasta unui munte – şi nu era nicio cale de a ajunge la ea; şi oricum nu putea fi a nimănui.
A doua a spus că erau atât de multe de zis despre soţul ei, încât, dacă ar fi început să povestească, nu ar şti ce să omită şi era astfel mai bine să nu înceapă.
A treia prietenă a spus că soţul ei are aşa un temperament prostesc încât dacă ea ar discuta cu el în contradictoriu ar divorţa imediat de ea, iar dacă nu – asta ar fi fost o altă posibilitate. Era ca şi cum ar fi fost căsătorită şi totodată necăsătorită.
Acum era rândul celei de-a patra prietene. Aceasta a zis că soţul ei era ca nopţile de Hijaz, nici prea reci, dar nici prea calde, avea un temperament echilibrat.
A cincea femeie a spus despre soţul ei că era ca o cheetah în casă şi ca un leu în afara ei; dacă-şi dădea cuvântul nu şi-l încălca niciodată şi nici nu era nevoie să-i fie amintit.
A şasea femeie a spus că soţul ei nu urma niciodată calea de mijloc în nimic. Când începea să mănânce, el mânca tot ce se afla în faţa lui; la fel şi cu orice băutură se afla acolo. Chiar  şi când dormea, trăgea toată învelitoarea pentru a se acoperi. Nici măcar nu întreba cum se descurcă soţia lui.
A şaptea a spus că soţul ei era un om de nimic ce avea un temperament vulgar. La furie ar fi putut sparge capul ori sfărâma oasele cuiva.
A opta doamnă a povestit că soţul ei era blând şi delicat la atingere ca un iepuraş şi mirosea ca dulceaţa miresmei de iasomie.
A noua soţie era foarte fericită, descriindu-şi soţul: spuse că era înalt, trăia într-o locuinţă imensă şi era un om foarte deschis şi mărinimos.
A zecea prietenă a spus că soţul ei era mai bun decât toţi cei descrişi anterior, era un om foarte înstărit ce poseda multe cămile. Era atât de ospitalier încât deseori era în compania prietenilor şi-i făcea o mare plăcere să-şi sacrifice cămilele pentru oaspeţii săi.
A unsprezecea doamnă era foarte mândră de soţul ei, Abu Zara’a, deoarece era bogat şi o copleşea cu daruri şi bijuterii. Imaginea lui zâmbitoare şi plăcută o făcea fericită. El o întâlni pentru prima oară când era doar fiica unui cioban, dar a adus-o într-o casă, plină de grâne şi suficiente rezerve pentru o viaţă, cămile şi cai. Pretutindeni era îndestulare şi o atmosferă plăcută. Chiar dacă ea s-ar fi culcat târziu spre dimineaţă, el nu ar fi deranjat-o vreodată. Mama lui era o adevărată doamnă şi de asemenea avea o situaţie bună. Avea o mulţime de haine şi o casă mare. Fiul ei luă doar o mică parte şi mânca cele mai bune delicatese, care constau în carne de capră. Fiica lui preferată era educată şi foarte ascultătoare faţă de părinţi. Femeia în casă a lui Abu Zara’a era o femeie loială ce nu purta vorbe despre cele ce se întâmplau în casă. Ea era foarte credincioasă şi onestă şi menţinea casa într-o curăţenie permanentă. Şi astfel povestea continua şi continua…
Profetul (sas) o ascultă pe ’Aisha (ra) total captivat şi apoi i-a spus că el era un soţ la fel de bun cum era Abu Zara’a pentru Umm Zara’a. Însă nici măcar aceste clipe extrem de plăcute nu-l puteau distrage pe Muhammad (sas) de la datoria sa faţă de Allah (swt). Chiar şi în momentul în care se simţea atât de bine, chemarea Mu’aththin (muezinului) ar fi fost imediat auzită şi s-ar fi ridicat imediat pregătindu-se să meargă la moschee. ’Aisha (ra) a spus că acesta părea să nu-şi mai recunoască familia ori prietenii; dragostea pentru Allah (swt) avea prioritate înaintea tuturor celorlalte iubiri şi interese.
„ Cât de perfect este Allah şi eu îl preamăresc.
Cât de perfect este Allah, supremul. ”
Un alt incident ce a adus binecuvântarea revelaţiei a avut loc într-o călătorie, când ’Aisha (ra) era împreună cu Profetul (sas). Tatăl ei şi alţi Companioni îi însoţiseră. Ei s-au oprit într-un loc în deşert şi din nou colierul ’Aishei căzu. Câţiva Companioni au fost trimşi să-l caute, însă nu putu fu găsit. Profetul (sas) se odihnea în cortul său, când s-a dat chemarea pentru rugăciunea de dimineaţă. Însă nu era apă pentru abluţiune. Companionii erau îngrijoraţi în legătură cu rugăciunile de dimineaţă şi ziceau că ’Aisha era vinovată pentru această situaţie neplăcută. Abu Bakr Siddique (ra) o certă scurt pe fiica lui pentru crearea acestei situaţii, care ar putea duce la omiterea rugăciunilor Fajr. Exact în acest moment fu revelat un alt Ayah(verset)Profetului (sas).
Imediat aceleaşi persoane care o criticaseră şi se plânseră în legătură cu ’Aisha (ra) începură s-o preamărească şi să-şi exprime aprecierea şi mulţumirea pentru o asemenea favoare cu care Allah (swt) i-a binecuvântat datorită ei. Unul din companioni – Aseed bin Hudhair (ra) a spus că familia lui  Abu Bakr Siddique (ra) a fost intotdeuna responsabilă pentru favorurile şi binecuvântările trimise de Allah (swt). Abu Bakr Siddique (ra) însuşi, care cu câteva clipe mai devreme îşi certase fata, acum era numai zâmbet. El a spus că nu realizase până în acel moment cât de mulţumit era Allah (swt) de ea, încât revelase un asemenea Ayah(verset) care va fi o sursă de binecuvântări pentru întreaga Ummah(naţiune) a musulmanilor până în Ziua Judecăţii. Se rugă ca ea să aibă o viaţă lungă şi fericită, întrucât ea a fost sursa unor mari uşurinţe şi alinări pentru toţi cei ce urmează Islamul. După rugăciune, când cămilele erau gata de plecare, colierul a fost găsit sub una dintre acestea.

Până în al nouălea an după Hijrah, puterea Islamului se răspândise în marea parte a Peninsulei Arabice. Nou fondatul centru al Islamului, Al-Madinah, devenise un oraş-stat în dezvoltare. Unele dintre soţiile Profetului (sas) erau obişnuite cu un stil de viaţă de lux înainte de căsătorie, şi când văzură că ar mai fi putut avea bogăţii şi alte bunuri au făcut o cerere ca alocaţiile lor să fie revăzute şi mărite corespunzător. Acestă dorinţă pentru binecuvântare lumească îl deranjă pe Profet (sas). Declară că pentru o lună se va separa de soţiile lui şi se izolă într-o mică cameră deasupra locuinţei ’Aishei(ra). În această perioadă el suferea datorită unei răni căpătate în urma unei căzături de pe cal. În mod normal acest lucru declanşă furori în rândul familiilor. După douăzeci şi nouă de zile coborî în locuinţa ’Aishei(ra) şi i-a spus că putea să aleagă, după consultarea părinţilor, între a duce alături de el o viaţă grea şi aproape de înfometare, ori ar putea să-l părăsească şi să aibă o viaţă uşoară şi confortabilă. ’Aisha (ra) nu avu nicio îndoială în mintea ei. Ea a răspuns imediat că atât ea cât şi părinţii ei şi-ar fi sacrificat viaţa cu bunăştiinţă pentru el, în caz că era necesar. Ea a spus că nu era nevoie să-şi consulte părinţii şi că ea preferă viaţa alături de el,în schimbul  celei lumeşti cu atracţiile şi tentaţiile ei. Un frumos zâmbet îi lumină faţa. Şi apoi Allah (swt) revelă următorul Ayah(verset):  33:28-29
28: „ O, Profetule! Spune soţiilor tale: De voiţi această viaţă cu podoabele ei, atunci veniţi, căci eu vă voi da vouă mijloacele necesare şi vă voi da vouă dezlegare (prin divorţ) după cuviinţă ”
29: „ Iar de Îi voiţi voi pe Allah şi pe Trimisul său şi Casa cea de Apoi, atunci Allah a pregătit pentru cele binefăcătoare dintre voi răsplată mare! ”

După ce-i spuse ceea ce simţea în această privinţă, ’Aisha (ra) foarte naivă îi ceru acestuia să     păstreze acest secret, întrucât ar vrea să vadă ce spun ceilalţi, nefiind influenţaţi de decizia ei. I-a spus, zâmbindu-i foarte călduros, că el a fost trimis de Allah(swt) ca învăţător şi nu ca dictator ori tiran. Până la urmă, toate soţiile luară aceeaşi decizie ca ’Aisha (ra), iar valul de tensiune ce învăluia Al-Medinah se schimbă; aceeaşi eră a fericirii, păcii şi liniştii reveni.
S-au reţinut două evenimente când ’Aisha (ra) însăşi îl văzu pe Îngerul Jibril (as) personal.

Odată ’Aisha (ra) îl zări pe Profet (sas) cu mâinile pe coama unui cal, vorbind cu călăreţul. Îl întrebă cine era acela. Profetul (sas) păru surprins şi o întrebă dacă îl văzu într-adevăr. Apoi îi spuse că era Îngerul Jibril (as) cu înfăţişare umană şi-i ceruse să-i transmită salutările acestuia ei. Ea se rugă instantaneu ca Allah (swt) să le dea o bună răsplată onorabilului oaspete şi nobilei gazde.

Anas (ra) narează cum odată Profetul (sas) se rugă în locuinţa ’Aishei, când văzu un străin stând în faţa uşii. Ea îi spuse soţului ei, el termină rugăciunea şi ieşi. Pe cine ar fi putut vedea altul decât Îngerul Jibril (as). Muhammad (sas) îi ceru să intre, însă el îi spuse că ei nu intră în locurile unde se află câini sau tablouri. Când Profetul (sas) se uită împrejur zări un căţeluş într-un colţ al camerei; când acesta fu izgonit, Îngerul Jibril (as) intră.
’Aisha (ra) obţinu un statut nobil datorită cunoştinţelor şi isteţimii cu care ea fu binecuvântată. Era consultată de către ceilalţi Companioni şi de Companioane în legătură cu cele mai delicate subiecte ale religiei. Multe dintre tradiţiile şi Ahadithurile  autentice provin de la ea.
Din mulţimea Companionilor asociaţi cu Profetul (sas), numai şapte sunt nobili Companioni  cărora li s-au atribuit mii de Ahadithuri. Aceştia sunt:
Abu Hurairah ’Abdur-Rahman bin Sakhar Dosi (ra) – 5374 Ahadithuri
’Abdullah bin ’Umar bin Khattab (ra) – 2630 Ahadithuri
’Aisha (ra) – 2210 Ahadithuri
’Abdullah bin ’Abbas (ra) – 1660 Ahadithuri
Jabir bin ’Abdullah Ansari (ra) – 1540 Ahaidthuri
Sa’ad bin Malik Abu Saeed Khudri (ra) – 1540 Ahadithuri
Anas bin Malik (ra) – 2286 Ahadithuri

Imam Thahbi a scris că ’Aisha (ra) era superioară tuturor celorlalte femei în cunoştinţe şi inteligenţă. Era un teolog de cel mai înalt rang. După toate acestea, se născuse şi crescuse sub îndrumarea unui tată ca Abu Bakr Siddique (ra), şi-şi petrecuse viaţa de soţie alături de Profet (sas) încă de la o vârstă fragedă. Ea absorbi cunoştinţe de provenienţă divină şi isteţime de la izvorul presupus al Profeţiei; era martoră oculară a problemelor şi întrebărilor pe care revelaţiile divine le soluţiona. Locuinţa ei era punctul central în care Ayat (versete) erau revelate din Mila divină a lui Allah (swt). Astfel ea primi titlul de „Orizontul Doamnelor din Islam”.
În timpul califatului lui Khulafa-u-Rashideen [primii patru califi după Profet (sas)]; Abu Bakr Siddique(ra); ’Umar bin Khattab(ra), ’Uthman bin Affan(ra), Ali bin Abi Talib (ra)], Fatwa ei fu acceptată. Cineva îl întrebă odată pe Masrooq dacă ’Aisha (ra) are cunoştinţe desăvârşite asupra legilor Shari’ah în ceea ce priveşte moştenirea. Acesta jură că  văzuse personal Companioni respectabili, punându-i întrebări despre cele mai delicate subiecte ale legilor legate de moştenire. ’Urwah bin Zubair (ra), fiul surorii ei, o vizită deseori pentru a discuta probleme religioase cu ea. Alţi Companioni îl învidiau pe acesta deoarece el se putea apropia oricând în mod liber pentru a clarifica unele îndoieli, întrucât era fiul surorii ei Asma’ (ra), şi astfel era Mahram(interzis) pentru ea (rude specifice cu care căsătoria este interzisă).

Profetul (sas) o iubea foarte mult şi o respecta datorită faptului că era stăpână pe probleme religioase şi alte calităţi demne de laudă. Într-o zi, când Profetul (sas) era bolnav, nici ’Aisha (ra) nu se simţea bine. Profetul (sas) spuse că dacă ea ar fi murit înaintea lui ar îmbăia-o personal, înveli-o şi coborî-o personal în mormânt şi s-ar ruga pentru ea. Ea îi răspunse voioasă că ar părea ca şi cum  el ar sărbători moartea ei; şi-i spuse că în cazul în care ea ar muri înaintea lui, ar trebui să aducă o nouă soţie în locuinţă. La aceasta, Profetul (sas) zâmbi, dar în timpul acestei boli el părăsi această lume pentru a se alătura Stăpânului său.

’Aisha(ra) relată că era mândră că Profetul (sas) muri atunci când era rândul ei, în locul ei, pe genunchii ei. Fratele ei, ’Abdur-Rahman, intră în ultimele sale momente cu un Miswak (un beţişor de copac utilizat pentru curăţarea dinţilor şi a gurii) în mână; Profetul (sas) se uită lung la el. ’Aisha (ra) înţelese ce voia şi-l întrebă dacă ar dori să-i dea unul. Când acesta îi făcu semn că da, acesta-l luă pe al fratelui ei; deoarece era dur îl înmuie chiar ea cu dinţii şi apoi i-l dădu. El îşi curăţă dinţii şi inmuindu-şi mâna constant într-un vas cu apă aflat în vecinătatea sa, îşi tot umezea faţa, repetând cuvintele:
„ Nu este nimeni demn de laudă în afară de Allah. Într-adevăr, moartea are dureri”
Apoi arătă în sus şi spuse:
„ Spre cel mai bun prieten”.
Şi astfel sufletul se ridică din închisoarea trupului.
Anterior ’Aisha (ra) avu un vis care timp de trei luni coborî în locuinţa ei. Când Profetul (sas) muri fu îngropat în locuinţa ei. Apoi tatăl ei îi spuse că o parte a visului ei se îndeplini în cel moment – prima lună îi lumină locuinţa. Mai târziu, tatăl ei fu înmormântat alături de Profet (sas) şi mai târziu ’Umar Farooq (ra). Astfel, profeţia visului ei fu îndeplinită.

Ea lăsă existenţa lumească pentru Paradis în anul 58 Hijrah în ziua de 17 Ramadhan la vârsta de şaizeci şi şase de ani.
„ Lui Allah Îi aparţinem şi la Allah ne întoarcem. ”
Ea fu înmormântată în cimitirul din Al-Madinah, Jannatul Baqi’. Abu Hurairah (ra) a condus rugăciunile funerale. ’Adbullah bin Muhammad bin  ’Abdur-Rahman bin Abu Bakr Siddique şi ’Abdullah bin ’Abdur -Rahman bin Abu Bakr Siddique (ra) o aşezară în mormântul ei.
„ O, cel în odihnă şi satisfacţie completă! Întoarcete la Domnul tău! –mulţumit şi mulţumitor.Intră apoi printre slujitorii Mei şi intră în Raiul Meu  ”      (89: 27-30)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: