Principii importante despre predestinare


Ceea ce oamenii de ştiinţa au afirmat despre predestinare scot în evidenţa un număr de principii care sunt de cea mai mare importanţă:

1. Este obligatoriu (waajib) să crezi în predestinare.

2. În ceea ce priveşte înţelegerea şi definirea limitelor şi dimensiunilor predestinării, trebuie să ne bazăm pe Coran şi Sunnah şi nu pe analiza logică şi analogie. Deoarece raţiunea omului este incapabilă să-şi stabilească singură nişte principii călăuzitoare care să o salveze de la rătăcire. Aceia care au căzut în capcana de a discuta despre acest subiect au început să rătăcească şi s-au pierdut. Unii dintre ei au respins predestinarea în întregime; unii dintre ei au crezut că a crede în predestinare implică şi faptul că suntem constrânşi (al-jabr); şi alţii au creat o contradicţie între shari’ah şi predestinare. Fiecare dintre aceste devieri a creat probleme în viaţa cotidiană a omului şi în societate, deoarece devierile ideologice atrag după sine devieri în comportament şi viaţa cotidiană.

3. Ar trebui să evităm discutarea în detaliu a predestinării, căci unele aspecte ale ei nu pot fi înţelese de mintea omului şi altele nu pot fi înţelese decât cu un mare efort.

Se poate spune: nu este acesta un mijloc de restricţie a intelectului omului? Răspunsul este acela ca scopul nu este acela de a impune restricţii gândirii, ci acela de a proteja mintea omului de a-şi risipi energia pe ceva în ceea ce nu poate excela, astfel încât el să se implice în lucruri în care să aibă succes.

Islamul prezintă omului îndrumări pentru a crede în predestinare. Conceptul de predestinare se bazează pe faptul că Allah a ştiut tot ceea ce va fi, şi El a notat totul, l-a intenţionat şi l-a creat. Este simplu pentru mintea omului să înţeleagă acest lucru; nu există nimic dificil, complex sau ambiguu aici.

Dar căutarea secretului predestinării şi urmărirea în detaliu a acestui subiect este o risipa de energie intelectuală. Încercarea de a înţelege cum Allah a ştiut, a scris, a intenţionat şi a creat este încercarea de a înţelege esenţa atributelor lui Allah şi cum aceste atribute acţionează. Aceste chestiuni sunt ascunse minţii omului. Acestea sunt nevăzute, în care ni se cere să credem, dar nu ni se permite să întrebăm despre natura şi esenţa lor. Acela care întreabă despre aceste lucruri este precum cel care întreabă cum Allah s-a înălţat pe Tron. Ceea ce îi răspundem: acestea sunt atribute pe care se bazează principiul predestinării. Înţelesul aparent este înteles, dar aşa cum el se petrece nu ne este cunoscut. Este obligatoriu să credem în ea, dar să întrebăm despre predestinare este bid’ah. (erezie)

Întrebările despre natura sa, cum stau lucrurile îi obosesc pe cei care întreaba despre predestinare, complică problema şi face şi mai dificilă credinţa în predestinare. Aceasta este cauza confuziei care îi afectează pe mulţi care cercetează acest subiect.

De aceea, oamenii de ştiinţa au definit limite peste care nu este permis să trecem când discutam despre predestinare. Am citat mai sus ceea ce Imam Ahmad ibn Hanbal (Allah să fie mulţumit de el) a spus: “Este parte din Sunnah să crezi în predestinare, atât bună cât şi rea, să accepţi hadisurile cu privire la acest subiect şi să crezi în ele şi să nu întrebi de ce sau cum.”

Aceia care au discutat chestiunea de predestinare şi-au permis să discute cum Allah crează faptele supuşilor Săi când, de fapt, aceste fapte izvorăsc din individ şi au discutat despre cum Allah ştie ceea ce supuşii Săi vor face şi cum i-a obligat pe supuşii Săi să îşi dea silinţa, chiar dacă El ştia ce vor face şi El ştie dacă destinaţia lor finală este Raiul sau Iadul.

Aceia care au discutat aceasta chestiune au încercat să creeze contraziceri între părţi din Coran şi au devenit confuzi şi pierduţi şi nu au reuşit să ajungă la o concluzie fermă. Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a avertizat pe cei din comunitatea sa să nu urmeze această cale şi să nu intre în acest vast deşert. În Sunan at-Tirmidhi este relatat cu lanţ de naratori cert că Abu Hurayrah (Allah să fie mulţumit de el) a spus: “Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a ieşit în timp ce ne contraziceam în ceea ce priveşte predestinarea şi el a devenit atât de furios încât s-a roşit la faţă, de parcă o rodie fusese stoarsă pe faţa lui. El a spus:

“Asta vi s-a poruncit să faceţi? De asta am fost Trimis la voi? Cei dinaintea voastră au fost distruşi când au dezbătut aceasta chestiune. Va poruncesc să nu discutaţi despre asta.”

Limita până la care mintea omului poate să înţeleagă motivele care stau în spatele lucrurilor, poruncilor şi faptelor şi ceea ce este bun şi rău în ele

Majoritatea oamenilor de ştiinţa, de atunci sau de acum, au spus că există raţiuni şi înţelepciune în spatele poruncilor pe care Allah le dă şi lucrurilor pe care El le creează, căci El nu dă nici o poruncă fără un motiv şi nu crează nimic fără să aibă motiv.

Unele dintre aceste motive sunt legate de oameni, altele sunt legate de Allah. Cele care au legatură cu omul se referă la ceea ce este bine pentru ei, ce le este benefic, în această lume şi în Lumea de Apoi. Cele care au legatură cu Allah se referă la faptul că Lui îi place să fie adorat şi ascultat, îi place ca oamenii să se întoarcă cu căinţa la El, să îşi pună speranţele în El, să se teamă de El, să se încreadă în El şi să se lupte pe calea Sa şi de dragul Sau. Allah Preaînaltul spune:

“Eu nu i-am creat pe djinni şi oameni decât pentru ca ei să Mă adore.” (Coran 51:56)

“Şi Noi nu te-am Trimis (Muhammad) decât ca o îndurare pentru lumi.” (Coran 21:107)

“Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţiîntoarce la Noi?” (Coran 23:115)

Există multe texte, care indică faptul că Allah este Înţelept în tot ceea ce El porunceşte şi crează; nu este posibil să le trecem pe toate aici. Mintea omului poate înţelege numai o parte a acestei înţelepciuni.

Majoritatea oamenilor de ştiinţa au spus de asemenea că mintea omului este capabilă este înţeleagă ceea ce este bine şi ce este rău. Raţiunea poate să înţeleagă că asuprirea, minciuna, furtul şi crima sunt rele, iar dreptatea, adevărul, împăcarea şi salvarea cuiva de la înec sunt bune.

Scopurile pe care legislaţia islamică speră să le atinga se împart în trei categorii:

1. Orice acţune este fie bună şi benefică, fie rea, chiar dacă legislaţia islamică nu se referă la o anumită acţiune. Se ştie că dreptatea serveşte interesele tuturor, în timp ce asuprirea are efectul contrar. Această categorie se referă la bine şi rău şi putem şti ce e bine şi ce e rău prin raţiune sau prin legislaţia islamică. Dar raţiunea nu poate şti ca o persoană va fi pedepsită în Viaţă de Apoi pentru o faptă rea, decât dacă legislaţia islamică afirmă acest lucru în mod cert în acest caz. Cel care afirmă că Allah îi poate pedepsi pe supuşii săi pentru fapte rele, precum polietismul, necredinţei etc, fără a le fi Trimis Mesageri, se înşeală.

2. Când Allah porunceşte ceva, acesta este bun, iar când interzice ceva, acesta este rău. Astfel, lucrurile sunt hotărâte a fi bune sau rele, în funcţie de afirmaţiile lui Allah.

3. Allah porunceşte anumite lucruri pentru a testa şi încerca, ca atunci când Allah i-a poruncit lui Ibrahim să îl sacrifice pe fiul sau Ismail. Intenţia nu era aceea de a sacrifica copilul; scopul era acela de a-l încerca pe Ibrahim.

Cei din secta Mu’tazilah au fost de acord cu prima categorie, dar nu cu cea de-a două şi a treia. Cei din Ash’ari’ah spun că toate poruncile şi interdicţiile din legislaţia islamică sunt pentru a testa şi nici o faptă nu trebuie descrisă ca fiind bună sau rea, fie din perspectiva legislaţiei islamice sau din alt punct de vedere. Dar oamenii înţelepţi şi majoritatea oamenilor de ştiinţa afirmă cele trei categorii.

Aceasta este viziunea majorităţii Ahl aş-Sunnah, că există motivaţii în spatele tuturor lucrurilor pe care Allah le face şi că este posibil, prin analiza raţională, să ştim ce acţiuni sunt bune şi care sunt rele. Aceasta deschide o portiţă pentru mintea omului de a examina motivele clare pentru care Allah a creat toate lucrurile şi de ce El a dat legile pe care le-a dat. În acest vast areal, în care oamenii pot acumula multe cunoştinţe, îşi pot întări credinţa, îşi pot întări convingerea şi pot ajunge să realizeze perfecţiunea absolută a Atotputernicului Creator:

“Care a făcut desăvârşit tot ceea ce a creat.” (32:7)

Cum ar putea să fie altfel, când Allah a promis să arate supuşilor Săi mareţele Semne care să confirme adevărul Mesajului adus de Trimisul Sau, şi a revelat în Cartea Sa cuvintele:

“Noi le vom arăta semnele Noastre [în cele mai îndepărtate] zări [ale pământului] şi în sufletele lor înşişi, astfel încât să le fie limpede că el [Coranul] este Adevărul. Oare nu este de ajuns că Domnul tău este martor la toate? (Coran 41:53)

Coranul ne îndeamnă să ne uităm, să ne gândim şi să meditam la versetele pe care El le-a revelat, şi semnele pe care le-a creat:

Oare ei nu cugetă la Coran sau peste inimile lor sunt lacăte? (Coran 47:24)

“Spune: “Priviţi la cele care sunt în ceruri şi pre pământ!” Însă nici semnele şi nici prevenitorii nu sunt de ajuns pentru un neam [al celor] care nu cred!” (Coran 10:101)

“Oare nu se uită ei la cămile cum sunt ele create?” (88:17)

“Atunci să cugete omul la hrana sa [ca să vadă cum a ajuns la el]!… Noi am vărsat apa din belşug, apoi am crăpat pământul, despicându-l.” (Coran 80:24-26)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: