Sistemul bancar in islam

Principiul de bază al sistemului bancar islamic este interzicerea cametei -RIBA-. Acest cuvânt “riba” provine din limba arabă de la verbul “raba” (la timpul trecut) şi “yerbuu” (la timpul prezent) şi are înţelesul de “ziyaade”, care înseamnă excedent, surplus, exces, camătă.

Islamul interzice musulmanilor să primească camăta, să dea camătă indiferent de scopul pentru care a fost solicitat împrumutul şi indiferent de mărimea cametei percepute.

În Islam camăta este interzisă sub toate formele sale. Această interzicere este strictă şi absolută.

Interzicerea cametei este menţionată în patru capitole distincte din Coran şi în Sunna (Tradiţia Profetulu Muhammed), după cum urmează, fiind ştiut faptul că Sfântul Coran şi Sunna reprezintă cele două surse de bază a Legii Islamice.

Interzicerea cametei – – principiu de bază al sistemului bancar islamic

În cele ce urmează sunt prezentate cele patru capitolele din Coran, din care reiese clar că Allah Preaînaltul a interzis camăta:

1.     SURAT AL-BAQARA: 275-280

Cei care mănâncă din camătă nu se vor ridica [în Ziua de Apoi]decât aşa cum se poticneşte cel atins de Şeitan[Diavol] şi această [pedeapsă] pentru că ei zic:’Şi negustoria e ca şi camăta’, în vreme ce Allah a îngăduit negoţul, dar El a oprit camăta. Cei cărora le vine povaţă de la Domnul lor şi se opresc, aceia au [iertare] pentru ceea ce au făcut mai înainte şi lucrul lor este la Allah [pentru judectă], dar cei care o fac mai departe, aceia vor fi oaspeţii Focului şi în el vor rămâne veşnic.”(275)

Din  acest verset reiese faptul că Allah îl va reînvia în Ziua de Apoi pe cel care mănâncă din camătă (cel care ia camătă, cel care dă camătă sau cel care lucrează cu camăta, cel care este implicat în operaţiile desfăşurate pe bază de camătă) asemenea unui nebun, ţicnit, îndrăcit drept pedeapsă şi umilire. Dorinţa de a strânge cât mai multă avere, goana după avere în această viaţă trecătoare îl provoacă într-atât de mult, încât el ajunge să se asemene prin reacţiile sale cu un nebun.

De asemenea, Allah face o distincţie clară între negoţ şi camătă. Câştigul obţinut din negoţ nu este acelaşi cu cel obţinut din camătă.

În finalul versetului Allah le vesteşte iertarea acelora care, atunci când le vine povaţă de la Domnul lor se opresc de la ceea ce El a considerat oprit, dar cei care continuă şi nu se supun poruncii lui Allah vor fi pedepsiţi cu Focul şi în el vor rămâne veşnic.

“Allah lipseşte camăta [de câştig] şi îl face să crească pe cel din milostenie.”(276)

Acest verset scoate în evidenţă faptul că, această camăta face ca averea omului să fie lipsită de binecuvântarea lui Allah în timp ce Allah face să sporească averea şi răsplata celui care oferă milostenie.

“O, voi, cei care credeţi! Fiţi cu frică de Allah şi lipsiţi-vă de restul de camătă ce v-a mai rămas [la oameni], dacă sunteţi credincioşi! / Dacă nu o veţi face, vi se vesteşte război din partea lui Allah şi a Trimisului Său. Însă dacă vă veţi căi, veţi avea banii voştri [mai puţin camăta]. Nu nedreptăţiţi şi nu veţi fi nedreptăţiţi.(278,279)

În acest verset Allah îi îndeamnă pe credincioşi să se lipsească de camătă.

Islamul a barat drumul în faţa acelora care încearcă să valorifice banii prin împrumutarea cu camătă, interzicând-o, oricât de mică sau de mare ar fi ea, şi i-a condamnat pe evreii care luau camătă, cu toate că le fusese interzisă. Allah îi avertizează pe oameni şi le vesteşte război, din partea Lui şi a Trimisului Său acelora care nu renunţă la camătă.

“Aceluia care este strâmtorat să I se dea  păsuire până îi va fi uşor, iar să faceţi milostenie e şi mai bine pentru voi, dacă ştiţi!”(280)

Allah Preaînaltul îi învaţă, îi sfătuieşte pe oameni cum să se comporte. Dacă debitorul este în jenă financiară, creditorul trebuie să aştepte până când va dispune de banii necesari, dar şi mai potrivit este să-l scutească de restituirea datoriei.

2. SURAT AL-‘IMRAN: 130

“O, voi cei care credeţi! Nu luaţi camătă înmulţită. Şi fiţi cu frică de Allah, ca să izbândiţi!”

3. SURAT AN-NISA’: 29, 161

“O, voi cei care credeţi! Nu vă mâncaţi averile voastre unii altora pe nedrept, doar dacă este un negoţ [legal], cu bună învoiala voastră!”

“Şi din pricina luării de către ei a cametei – măcar că le-a fost  oprită -; şi din pricina mâncării de către ei pe nedrept a averii oamenilor. Şi le-am pregătit celor necredincioşi dintre ei pedeapsă dureroasă.”

Allah Preaînaltul a interzis camăta, dar a îngăduit valorificarea bunurilor prin comerţ.

4.SURAT AR-RUM: 39

“Ceea ce voi daţi cu camătă pentru ca să se mărească pe seama averii oamenilor nu va spori la Allah, însă aceia care oferă Dania [Az-Zekeat], dorind îndurarea lui Allah, aceia vor avea îndoit.”

De asemenea, Allah Preaînaltul interzice camăta şi în aceste versete.Îmbogăţirea pe seama averii altora prin perceperea cametei este considerat un lucru greşit.

Într-un hadith (relatare) Profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: “Allah l-a blestemat pe cel care primeşte camăta, pe cel care o dă, pe cei doi martori şi pe cel care o însemnează în scris, spunând că ei toţi sunt la fel de vinovaţi.”

Profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a declarat război împotriva cametei şi a cămătarilor, arătând primejdia pe care ei o reprezintă pentru societate: “Dacă se ivesc camăta şi preacurvia într-o cetate, înseamnă că asupra neamului ei s-a abătut pedeapsa lui Allah”.

De asemenea, trebuie menţionat că interzicerea cametei poate fi întâlnită şi în scripturile anterioare Coranului, atât în Vechiul Testament (Tora) cât şi în Noul Testament  (Evanghelia).

În VECHIUL TESTAMENT (EXODUL: 22:25) se spune: “De vei împrumuta bani fratelui sărac din poporul meu, să nu-l strâmtorezi şi să nu-I pui camătă!”

Din păcate, sensul Vechiului Testament a fost deformat, prin expresia “fratelui tău” avându-se în vedere numai iudeul, aşa cum se poate vedea în DEUTERONOM (23:20) “Celui de alt neam să-I dai cu camătă, iar fratelui tău să nu-I dai cu camătă!”

Atitudinea evreilor faţă de camătă nu poate fi trecută cu vederea.

“Oferirea unui împrumut fără dobândă unui evreu este socotită o faptă bună, dar, în cazul în care cel care primeşte împrumutul nu este evreu, atunci perceperea unei dobânzi cât mai mari cu putinţă devine obigatorie.”

“În ‘Cartea educaţiei’ – una din cele mai răspândite cărţi în Israel – se spune: “Ni se porunceşte să luăm dobândă de la neevrei atunci când le împrumutăm bani şi nu trebuie să-I împrumutăm fără dobândă. Explicaţia acestei obligaţii religioase este că noi nu trebuie să facem nici o faptă de îndurare decât în favoarea acelora care Îl cunosc pe Dumnezeu şi Îl adoră pe El. Răsplata Domnului când nu împlinim îndurarea faţă de alţii este egală cu răsplata Lui când o împlinim faţă de fiii neamului bligat.”

Din paragraful de mai sus reiese clar interzicerea cametei între evrei, dar perceperea ei la împrumutarea altora (care nu sunt evrei) devine obligatoriu. Evreii ştiu că Dumnezeu a interzis camăta, iar perceperea ei este un păcat, dar de ce nu aplică această poruncă divină şi în relaţia cu ceilalţi oameni??? Raţiunea umană nu poate concepe ca Dumnezeu, Care este Cel Mai DREPT să le fi impus evreilor să fie îndurători doar între ei, şi să-I nedreptăţească în acelaşi timp pe ceilalţi oameni.

Interzicerea cametei se întâlneşte şi la creştini. În EVANGHELIA LUI LUCA (6: 35) se relatează: “Şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă!”

Explicaţia interzicerii cametei în Islam

Când a insistat asupra interzicerii cametei, Islamul a avut în vedere interesele morale, sociale şi economice ale oamenilor.

Teologii musulmani au oferit explicaţii rezonabile în legătură cu interzicerea cametei, temeinicia lor fiind confirmată de studiile moderne. Ne limităm la menţionarea explicaţiei lui Ar-Razi din Comentariul său:

1. În primul rând, camăta presupune luarea unor bani de la oameni fără a oferi ceva în schimb, iar banii oamenilor sunt destinaţi nevoilor lor şi ei sunt inviolabili, după cum se relatează şi într-un hadith: “Oprirea de la banii omului este asemenea opririi de la sângele său.”Camăta presupune încasarea unei sume de bani, în plus faţă de suma împrumutată. Ea reprezintă un câştig fără a depune efort.

2. În al doilea rând, bizuirea pe camătă îi împiedică pe oameni de la muncă pentru a obţine câştiguri. Cel care posedă o anumită sumă de bani constată că poate obţine mai mulţi bani prin intermediul unui contract cu camătă şi astfel nu se va mai strădui să dobândească prin muncă banii necesari traiului, nu va mai fi dispus să suporte greutăţile muncii, negoţului şi îndeletnicirilor dificile, ceea ce va duce la întreruperea activităţii vizând crearea de bunuri. Dar se ştie că cele necesare oamenilor se dobândesc prin comerţ, practicarea unor meserii şi activităţi industriale şi din imobile. (Fără îndoială că această explicaţie este acceptabilă din punct de vedere teoretic).

3. În al treilea rând, camăta conduce la încetarea binefacerii, întrajutorării între oameni prin intermediul împrumutului, căci dacă nu există camătă, oamenii sunt mulţumiţi să-şi împrumute bani unii altora, pe când în condiţiile cametei nevoia îl obligă pe cel care se află într-o situaţie dificilă, să împrumute o sumă de bani, iar apoi să o restituie dublu chiar, iar acest lucru duce la încetarea binefacerii. (Aceasta este o învăţătură pentru musulman sub aspect moral).

4. În al patrulea rând, în majoritatea cazurilor, cel care împrumută este cel bogat, iar acela care cere împrumut este un om sărac, iar încheierea unui contract cu camătă îi dă posibilitatea celui bogat de a lua în plus de la cel sărac, iar acest lucru nu se cuvine. (Aceasta este o explicaţie sub aspectul social)

Aceasta înseamnă că prin camătă cel slab este stors în interesul celui puternic, iar rezultatul final este că cel bogat îşi sporeşte bogăţia pe seama sărăcirii şi mai accentuate a celui slab, ceea ce conduce la creşterea bogăţiei unei pături a societăţii pe seama uneia sau mai multor pături, genereză invidie, atrage după sine focul luptei dintre diferitele pături ale societăţii, revoltele extremiste şi principiile distrugătoare. Istoria mai nouă a confirmat primejdia cametei şi a cămătarilor pentru politică, guvernare, securitatea naţională şi internaţională.

Adevărul este că musulmanii nu au nevoie de dovezi pentru a accepta interzicerea cametei. Nici o explicaţie umană nu este necesară pentru a accepta o poruncă divină. Cu toţii suntem conştienţi că raţiunea omului este limitată, omul este supus greşelii, în timp ce numai Dumnezeu este Atoateştiutor, Înţelept, El este Cel Perfect. Aici este vorba numai de credinţă (iman).

Cel care dă camătă şi cel care o înregistreză

Beneficiarul cametei este creditorul, stăpânul banilor pe care îi dă celui care cere împrumut şi care îi restituie cu dobândă, sporind suma împrumutată.

Creditorul este bestemat atât de Allah cât şi de către oameni, dar Islamul nu a limitat vina doar la cel care primeşte camătă, ci i-a făcut părtaşi cu el la păcat şi pe cel care ia împrumut şi dă dobândă, pe cel care scrie contractul de camătă şi pe cei doi martori la el, aşa cum reiese dintr-o relatare a Profetului Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) menţionată mai sus.

Dacă cel care acceptă să dea camătă este constrâns de o nevoie presantă la acest lucru, în acest caz păcatul îi revine numai celui care ia camătă (sau dobândă):

1. Cu condiţia să exite o nevoie reală şi nu dorinţa de a extinde bunurile sau obiectele de lux. Nevoia înseamnă lucrul de care omul nu se poate lipsi, pentru că altfel s-ar expune la pieire, aşa cum sunt hrana, veşmintele care-l protejează şi medicamentele fără de care nu poate trăi.

2. Suma trebuie să se limiteze doar la atât cât să acopere nevoia, fără nimic ân plus.

3. Cel care cere împrumut trebuie să epuizeze toate celelate mijloace care l-ar putea ajuta să iasă din dificultatea în care se află, iar fraţii săi musulmani au obligaţia să-l ajute pentru a reuşi acest lucru. Doar dacă nu găseşte un alt mijloc pentru aceasta, are voie să recurgă împrumutul cu camătă, căci Allah este Iertător şi Îndurător.

4. Să recurgă la această soluţie dispreţuind-o şi sperând ca Allah să-i deschidă o cale bună şi permisă.

Ceea ce este important de reţinut este faptul că musulmanul nu recurge la o datorie decât în caz de nevoie acută, iar atunci când recurge la ea, nu-l părăseşte nici o clipă dorinţa de a o achita. Într-un hadith se relatează: “Acela care a împrumutat bani de la oameni cu gândul să-i dea înapoi, vor fi daţi înapoi de Allah pentru el, însă acela care i-a luat cu gândul de a provoca ruină va fi ruinat de Allah”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: