Femeia ca fiica

În vremurile pre-islamice, arabii erau mâhniţi şi supăraţi de naşterea fetelor, aşa că un tată, când era informat că soţia lui a dat naştere unei fete, spunea: “Ea nu este atât de binecuvântată de Allah precum un fiu; apărarea ei constă în plâns şi îngrijirea ei este prin furt!” El a vrut să spună că ea nu-şi putea apăra tatăl şi familia decât ţipând şi plângând, ci nu luptând şi folosind arme. Ea nu putea, de asemenea, să fie bună pentru ei şi să aibă grijă de ei decât luând banii de la soţul ei şi oferindu-i familiei. Tradiţiile lor i-au permis tatălui să o îngroape de vie pe fiica lui datorită unei sărăcii actuale sau presupuse sau din cauza temei unei ruşini pe care ar putea s-o cauzeze când ar fi crescut. În acel context, Coranul îi acuză, zicând:

“Şi când fetiţa îngropată de vie va fi întrebată. Pentru ce păcat a fost omorâtă,” (Coran 81:8-9)

Coranul descrie, de asemenea, starea bărbatului când fiicele sunt născute:

“Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte (naşterea) unei fiice,chipul lui devine negru şi el e plin de mânie,Se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el,în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă judecată! (Coran 16:58-59)

Unele reguli vechi îi dădeau tatălui dreptul de a-şi vinde fiica, pe când alţii îi permiteau să o înmâneze altui bărbat care putea chiar să o omoare sau să o posede dacă tatăl omorâse fiica altui om.

Când a fost revelat Islamul, el a poruncit că o fiică, la fel ca un fiu, era un cadou de la Allah, acordat de Allah oricui doreşte din veneratorii Săi:

A lui Allah este stăpânirea cerurilor şi a pământului. El creează ceea ce voieşte şi dăruieşte El copile cui voieşte şi dăruieşte El băieţi cui voieşte, Sau dă El şi băieţi şi copile şi-l face sterp pe cel pe care El voieşte. El este Atoateştiutor (şi) Atotputernic (‘Alim, Qadir).” (Coran 42:49-50)

Coranul a ilustrat în pildele sale cum unele din fiice îşi pot remarca mai bine influenţa şi pot fi mai eterne în memorii decât mulţi bărbaţi rezultaţi. Avem un bun exemplu în povestea Mariei, fiica lui ‘Imran, care a fost aleasă de Allah din toate celelalte femei şi purificată. Mama ei şi-a dorit să fie băiat, să-l servească pe Allah şi să fie unul din credincioşi:

Muierea lui Imran a zis: “Doamne, Îţi juruiesc (numai) Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte-l de la mine! Tu eşti Cel care Aude Totul, Atoateştiutor (As-Sami’, Al-’Alim)!”. Şi când a născut, a zis ea: “Doamne, am zămislit o copilă!”, dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! “Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!”. Domnul ei a acceptat-o cu bună primire şi a lăsat-o să crească cu bună creştere şi a încredinţat-o lui Zaharia. Şi de fiecare dată când intra Zaharia la ea în templu, găsea lângă ea mâncare. Şi a întrebat-o el: “O, Maria, de unde ai aceasta?” Iar ea îi răspundea: “Ea este de la Allah!” Allah îl hrăneşte pe cel pe care El voieşte, fără socoteală!” (Coran 3:35-37)

Coranul a condus o campanie intransigentă împotriva acelor oameni cruzi care ucideau copiii, indifferent dacă erau băieţi sau fetiţe. Allah spune în Coran:

Au pierdut aceia care şi-au omorât copiii, din neghiobie şi neştiinţă, şi care au oprit ceea ce Allah le-a dat pentru trai, născocind minciuni pe seama lui Allah! Ei sunt în rătăcire şi nu au fost bine călăuziţi.” (Coran 6:140)

Şi El mai spune:

“Şi nu vă omorâţi copiii voştri de frica sărăciei! Noi le vom asigura cele de trebuinţă ca şi vouă. Omorârea lor este un păcat mare!” (Coran 17:31)

Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) Islamului a făcut Paradisul o recompensă a fiecărui bărbat care se comportă bine cu fiicele sale, are răbdarea să le crească, le asigură educaţia morală şi ţine cont de poruncile lui Allah cu privire la ele, până ce devin majore. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a păstrat locul de lângă el tatălui în Paradis. Muslim a transmis de la Anas: “Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: ‘Oricine a susţinut şi a protejat două fete sclave până ce au devenit majore, în Ziua Judecăţii, el şi eu vom fi aşa; şi apoi şi-a pus două degete împreună.” A fost redat de Al-Termithy în manierea următoare: “Oricine a susţinut şi a protejat două fete sclave, el şi eu vom intra în Paradis la fel ca acestea, şi şi-a împreunat arătătorul cu degetul mijlociu.”

Ibn ‘Abbas a transmis că Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a zis: “Un musulman care are două fiice, cu care se comportă bine când acestea îl acompaniază sau când el le acompaniază, este admis în Paradis.” (Transmis de Bukhari în Al Adab Al Mufrad (77); Ibn Abu Sheiba, 8/551; Ahmad care este corectat de Şeicul Shaker (2104); Ibn Majah (3670); şi alţii.)

Anumite tradiţii profetice au stabilit că o asemenea recompensă – adică admiterea în Paradis – este de asemenea garantată şi pentru fratele care îşi susţine şi îşi protejează surorile (două sau mai multe). Alte tradiţii spun că aceste recompense cereşti sunt garantate oricui care tratează sexul feminine bine, chiar dacă numai una. Abu Huraira a relatat: “Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: ‘Oricine a avut trei fiice şi şi-a demonstrat răbdarea în creşterea lor, mulţumirea lor şi nemulţumirea lor, Allah îl admite în Paradis pentru mila lui asupra lor. Un bărbat a întrebat: ‘Şi cele două fiice, O Mesagerul lui Allah?’ El a răspuns: ‘Şi două fiice de asemenea’ Altul a întrebat: “O, Mesagerul lui Allah, dar o fiică?’ El a răspuns: ‘Şi o fiică, de asemenea.’” (Transmis şi perfecţionat de Al-Hakim, de acord fiind şi Al-Zahaby, 4/176) Ibn ‘Abbas a relatat: “Oricine a avut o fată care nu a fost îngropată sau insultată de către el, şi nu i-a preferat pe fiii săi înaintea ei, Allah îl admite în Paradis.” (Transmis de Abu Dawud, 5/5146; şi Al-Hakim care l-a corectat, 4/177, aprobat de Al-Dhahaby.)

În relatarea de la Aişa, ce este transmisă de cei doi şeicul , Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: “Oricine suferă o nenorocire din cauza păstrării fiicelor lui, dar încă le tratează bine, va fi protejat de ele de Focul Iadului. (Perla şi Coralul (Al-Lu’lu’wal-Marjan), aprobat de cei doi Şeicul (1688)) Cu aceste texte autentice, cu sporirea şi repetarea veştilor bune, naşterea fetelor nu mai este o povară înspăimântătoare şi nici un semn rău. Dimpotrivă, este o binecuvântare pentru care trebuie să mulţumim şi o îndurare pe care trebuie să ne-o dorim şi să o cerem, fiindcă este o binecuvântare de la Allah Atotputernicului şi o răsplată ce trebuie câştigată.

Astfel, Islamul a anulat pentru totdeauna obiceiul de a îngropa fetele, care, acum au un loc foarte bun în inima tatălui lor. Acest fapt este arătat de ceea ce spune Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre fiica sa Fatima: “Fatima este o parte din mine; ce o înfurie pe ea, mă înfurie pe mine”. (Transmis de Al-Bukhari cu acordul lui Al-Masur ibn Makrama, Cartea concisă şi cuprinzătoare a sunetului Hadith-ului (Sahih al-Jame’as-Sagheer) şi suplementul său. (4188).) Şi: “Fatima este o parte din mine, ce mă întristează pe mine, o întristează pe ea, şi ce mă mulţumeşte pe mine, o mulţumeşte pe ea.” (Transmis de Ahmas, Al-Tabraby şi Al-Hakim cu acordul lui Al-Masur de asemenea. Ibid. (4189). Vezi Ahmad 4/323,332; Al-Tabrany 20/25; Al-Hakim 3/158 care a îmbunătăţit-o şi apoi a fost aprobată de Al-Zahaby.)

Şi “fără îndoială fiica mea este o parte din mine; mă tem de ceea ce o sperie pe ea, şi sunt vătămat de ceea ce o vătămează pe ea”. (Transmis de toţi cei şase. Vezi Cartea Concisă de Tradiţii (Mukhtassar As-Sunna) de Al-Munzery, Hadith (1987).

Simţim efectul acestuia în literatura islamică, un poet scriind următoarele versuri:

Dar pentru fetele gingaşe în blană pufoasă de pisică,

Care le-au luat netezimea,

Eu aş fi fost într-o mare mare problemă

Pe acest pământ vast.

Cu siguranţă când copiii noştri sunt printre noi,

Ei sunt lumina ochilor noştri ce supravieţuiesc pe pâmânt;

Dacă vântul suflă pe vreunul din ei,

Ochii mei nu se vor mai închide niciodată.

Controlul tatălui asupra fiicei lui nu depăşeşte limitele educaţiei morale, la fel şi pentru fraţii ei. El îi spune să se roage când are şapte ani, dar o mustrează dacă nu se roagă când împlineşte zece ani. El trebuie să o separe pe ea şi fraţii ei la această vârstă (Ei nu ar trebui să doarmă împreună în acelaşi pat sau să îşi facă baie împreună aşa cum fac copii mici.) şi o obligă să urmeze codul Islamic al comportamentului în privinţa îmbrăcămintei, împodobirii, ieşirii din casă şi vorbitului. El este obligat conform religiei să o întreţină până când se mărită. Nu are dreptul de a o vinde sau să o facă proprietatea unui bărbat în nici un mod. Islamul a interzis categoric vinderea oamenilor liberi, atât bărbaţi cât şi femei. Dacă un bărbat liber a cumpărat sau a câştigat o fiică care a fost sclavă pentru un altul, ea trebuie eliberată imediat ce a intrat în posesia lui, indiferent dacă este de acord cu acest lucru sau nu, conform Legilor Islamice.

Dacă fiica are proprii ei bani, tatăl ar trebui să îi păstreze pentru ea. Unui tată îi este interzis să îşi mărite fiica în schimbul căsătoriei cu fiica acelui bărbat, aceasta fiind numită în justiţie “căsătorie vacantă” datorită lipsei de zestrei, ce este dreptul fiicei, nu tatălui.

În plus, tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu un bărbat pe care aceasta nu îl vrea sau cu care ea nu este de acord. El trebuie să ştie opinia ei despre bărbatul cu care se va căsători, indiferent dacă ea este de acord sau nu. Dacă a mai fost măritată trebuie să îşi dea acordul clar. Dacă este virgină şi copleşită de timiditate, atunci tăcerea ei este semn că este de acord. Dacă spune „nu”, atunci el nu are puterea de a o mărita cu cineva pe care ea nu îl doreşte.

Cei doi şeici au transmis de la Abu Huraira: „O văduvă nu se poate mărita decât dacă îşi dă consimţământul, nici o virgină până când nu îi este cerută permisiunea. Ei au întrebat: O Mesagerul lui Allah, cum îşi poate da ea consimţământul? El a răspuns: Prin tăcerea ei.”. (De acord este „Perla şi Coralul” (Al-Lu’lu’ wal-Marjan) (895). A fost transmis de asemenea, cu acordul ’Aişei care a zis: „L-am întrebat pe Mesagerul lui Allah: ’Sunt femeile întrebate în legătură cu această chestiune?’ El a răspuns: ’Da.’ Eu am continuat: ’Virgina, când este întrebată, este ruşinată şi rămâne tăcută!” El a spus: ’Tăcerea este permisiunea ei”. (De acord este „Perla şi Coralul” (Al-Lu’lu’ wal-Marjan) (895)) Datorită acestui motiv învăţaţii spun că femeia virgină ar trebui să ştie că tăcerea este consimţământul ei.

Khansaa’ bint Khaddam Al-Ansari a spus: „tatăl ei a măritat-o deşi nu era virgină, iar ea îşi ura mariajul. Când ea a mers la Profet (pacea şi mulţumirile fie asupra sa), el a anulat mariajul. (Transmis de toţi cu excepţia lui Muslim). Cu autoritatea lui Ibn ’Abbas, o fată virgină a venit la Mesagerul lui Allah şi i-a spus că tatăl ei a măritat-o, deşi ea nu dorea. Profetul (pacea şi mulţumirile fie asupra sa) i-a dat posibilitatea de a alege. (Transmis de Ahmad (2469), îmbunătăţit de Şeicul Shakker; Abu Dawud (2069); Ibn Majah (1875) şi Ad-Daraqatny vol. 3, (56)

De la aceste tradiţii (hadisuri), avem o dovadă că tatăl nu este deosebit de un alt bărbat şi că este obligat să îşi întrebe fiica şi că este necesar ca aceasta să fie de acord. Conform lui Sahih Muslim şi a altora: „O virgină este întrebată.” ceea ce înseamnă că trebuie să îşi dea consimţământul. Conform ’Aişei, o fată a venit la ea spunând: „Tatăl meu m-a măritat cu nepotul lui pentru a se înălţa pe el însuşi prin acest act, iar eu nu sunt de acord.” Aişa a replicat: „Stai jos până ce va veni Profetul.” Ea i-a spus, iar el a trimis după tatăl ei care i-a dat libertatea de a alege. Ea a spus: „O Mesagerul lui Allah, am fost de acord cu ce a făcut tatăl meu, dar am vrut să ştiu dacă femeia are vreun cuvânt de spus în această chestiune.” (Transmis de Al-Nisaai în Cartea Mariajului, capitolul „Fata este măritată, fără să dorească, de tatăl ei”; 6186-7.

Evident, tradiţiile Profetice au ilustrat permisiunea şi pentru virgine şi pentru femei care au fost măritate anterior ca o condiţie al contractului mariajului. Dacă tatăl sau persoana în cauză mărită o femeie văduvă sau divorţată fără permisiunea ei, contractul este invalid şi revocabil, precum în povestea lui Al-Khansaa bint Khaddam. În privinţa virginei, şi ea are dreptul de a alege; dacă este de acord, îşi dă permisiunea; dacă nu, refuză, lucru care anulează contractul, precum în una din poveştile lui anterioare. (Vezi Nail Al-Awtar, 6/254-256) Ce este foarte interesant în legislaţia Islamică este faptul că acestea poruncesc consultarea mamei în căsătoria fiicei ei, aşa că mariajul poate fi săvârşit cu mulţumirea tuturor părţilor implicate. Ibn ’Umar a relatat că Profetul (pacea şi mulţumirile fie asupra sa) a zis: „Luaţi permisiunea femeii cu privire la fiicele lor.” (Transmis de Ahmad şi atribuit lui Ibn Umar (4905); cercetat de Ahmad Shaker, Abu Dawud (2095); şi alţii.) În acest context, Iman Abu Sulaiman Al-Kattaby are anumite observaţii demne de luat în seamă de adăugat, comentând acest Hadith, în cartea sa „Puncte de reper ale tradiţiilor” (Maalem as-Sunna), care ar trebui exprimate pentru integritatea şi moralitatea lor. El scrie: Consimţământul mamelor în chestiunile fiicelor lor nu este doar pentru că au ceva de spus în contractul mariajului, ci şi pentru că astfel fetele se simt mai sigure, având o relaţie intimă cu mamele lor, ce implică o prietenie mai îndelungată şi mai afectuoasă în aducerea fiicelor şi soţilor lor împreună, dacă contractul este bazat pe satisfacţia reciprocă şi dorinţa mamelor şi fiicelor. Dar dacă este altul decât acesta, unul nu va scăpa fără o consecinţă negativă (adică stârnind fiicele împotriva soţilor lor), iar posibila cauză de nenorocire va cădea asupra lor.

Mai mult, mamele sunt mai apropiate de fetele lor; ele ascultă mai mult de ceea ce spun. Datorită acestor motive, consultarea lor privind căsătoria fiicelor lor este apreciată şi Allah ştie cel mai bine.

El adaugă: Ar putea fi pentru un alt motiv în plus la ceea ce este menţionat. O femeie poate ajunge să ştie prin relaţia specială cu fiica ei şi prin conversaţia privată cu ea o problemă ce ar putea invalida contractul. Poate fi din cauza unei boli ce o face să nu poată să îşi îndeplinească datoriile de soţie. Pentru acest motiv, cuvintele Profetului: „Fata virgină nu ar trebui să se căsătorească, decât prin permisiunea ei, exprimată prin tăcere”, deoarece poate fi timidă să îşi dea permisiunea şi să îşi arate dorinţa de a se căsători. Prin urmare, tăcerea ei indică libertatea ei de a împiedica o relaţie sau un motiv ce este cunoscut numai de ea şi nu îi permite să se căsătorească. Şi Allah Atotputernicul ştie mai multe. (Vezi Cartea Concisă de Tradiţii (Mokhtasser As-Sunna) de Al-Munzery; Punctele de reper ale tradiţiei (Maalem As-Sunna) de Al-Khattab; Sfaturi de Ibn Al-Qayyim 3/39. Cercetat de Ahmad Shaker şi Mohammed Hamid Al-Fiqy.)

Adăugăm aici că mamei poate i-a mărturisit fiica secretul că inima ei aparţine altcuiva. Dacă acea persoană o cere în căsătorie şi este potrivită pentru ea, atunci el ar trebui să aibă prioritate, conform hadisului: „Nimic nu este mai bun pentru cei îndrăgostiţi decât căsătoria”. (Transmis cu acordul lui Ibn Abbas, Ibn Majah (1847); Al-Hakim şi corectat în termenii islamici 2/160, fiind de acord Al-Dhahaby şi Al-Baihaqi 7/78; Al-Tabrany, Tammam şi alţii. Este menţionat de Al-Albany în „cele autentice” (624).)

Dacă tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu cineva pe care ea nu îl place, atunci nici fiica nu are dreptul de a se căsători fără permisiunea lui, conform Hadith-ului de Abu Musa: „Niciun mariaj fără un păzitor.” şi pentru Hadith (Transmis de Abu Dawud (2085); Al-Termithy (1101); Ibn Majah (1881); Ahmad 4/394,413,418. Alte cuvinte menţionate în Hadith sunt transmise de Al-Munzery în Cartea Concisă de Tradiţii (Mokhtasser As-Sunna), şi de Ibn Al-Qayyim; vezi Hadith (2000).) cu acordul ’Aişei: „Orice femeie care se mărită fără acordul tutorelui ei are mariajul nul.” Acest lucru a fost spus de trei ori. (Transmis de Abu Dawud (2083) şi (2084); Al-Termithy (1102) care l-a îmbunătăţit; şi Ibn Majah (1879).)

Abu Hanifa şi companionii săi cred că o fată are dreptul de a se mărita chiar şi fără acordul tatălui sau al tutorelui său, cu condiţia ca soţul să fie potrivit pentru ea. Hadisul anterior nu este menţionat în scrierile lor, dar îl ilustrează în părerile lor de ceea ce se află în Coran referitor la căsătorie unde Allah cere să împiedice femeile de la căsătoria cu soţul anterior până când nu se căsătoresc cu alt bărbat.

În aceste versete şi în altele, mariajul este atribuit femeilor. Allah interzice împiedicarea unei femei de a-şi căuta pe cineva cu care să se mărite, atâta timp cât este capabilă să facă asta, aşa că acest lucru ar trebui acceptat pentru ea. Abu Hanifa a pus ca o condiţie că mariajul ei trebuie să fie cu un soţ potrivit, altfel persoanele responsabile au dreptul să obiecteze căsătoria. Dacă o femeie se mărită cu acordul tutorelui ei, dar fără prezenţa sa, este permis de anumiţi jurişti, deşi consensul general pune prezenţa tutorelui ca o condiţie, altfel mariajul este nul.

Ibn Qud a spus:Dacă contractul este validat de un conducător, atunci nu este permis să fie anulat. Judecătorul are aici un punct de vedere special: contractul este anulat când este împotriva unui text. Conducătorul are prioritatea, pentru că este o chestiune negociabilă, şi astfel verdictul său nu este anulat, precum dând dreptul de prioritate pentru vecin. Textul (adică „Nicio căsătorie fără un tutore”) a fost interpretat în mai multe feluri şi este aprobat de unii şi respins de alţii.

Aceasta, potrivit lui Ibn Qud, ce are cunoştiinţe profunde şi este cinstit, fie ca Allah să fie mulţumit de el. Cu toate acestea, pentru a avea tact şi a fi individual, căsătoria ar trebui săvârşită cu acordul tuturor părţilor implicate: tatăl, mama şi fiica, pentru a nu da naştere bârfelor, duşmăniei şi certurilor, întrucât Allah a permis căsătoria pentru a susţine iubirea şi mila.

Este necesar pentru tată să aleagă pentru fiica sa un bărbat bun, care o face fericită şi care îşi găseşte fericirea alături de ea. Tatăl ar trebui să se concentreze asupra moralităţii şi credinţei bărbatului, ci nu asupra lucrurilor materiale şi lumeşti. El nu ar trebui să pună obstacole în calea căsătoriei dacă un bărbat potrivit cere mâna fiicei sale. Hadisul spune: „Dacă persoana care te mulţumeşte în privinţa moralităţii şi credinţei vine la tine, las-o să se căsătorească (cu fiica ta). Dacă nu faci asta, vei crea răzvrătire pe pământ şi răspândirea corupţiei”. (Transmis de Al-Termithy; Ibn Majah (1967); Al-Hakim, a cărui îmbunătăţire a fost acceptată de Al-Dhahaby 2/165 cu acordul lui Abu Huraira; Al Baihaqi 7/82 cu acordul lui Abu Hatim Al-Mazay; Ibn Adeyy cu acordul lui Ibn Umar, îmbunătăţit în Cartea Cuprinzătoare a sunetului Hadisului (Sahih al-Jame’as-Sagheer) şi suplementul lor (270).)

Astfel, Islamul l-a învăţat pe tată că fiica lui este o „fiinţă omenească” înainte de orice altceva. Ea nu este o „marfă” pentru a fi dăruită şi dată celui care plăteşte mai mult, precum în cazul multor taţi ignoranţi şi avari ce continuă să practice acest lucru şi azi. Hadisul spune: „Este norocul unei femei să îşi uşureze angajamentul, zestrea şi să îşi uşureze pântecul- adică naşterea”. (Transmis de Ahmad 6/77; Ibn Hayyan (4095);- Hakim 2/181 care l-a îmbunătăţit în termeni musulmani şi aprobat de Al-Dhahaby,cu acordul ’Aişei şi perfecţionat în Cartea Cuprinzătoare a sunetului Hadith-ului (Sahih al-Jame’as-Sagheer) şi suplementul lor (2235).)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: