ABDULLAH BIN ABBAS (ALLAH FIE MULŢUMIT DE EL!)

ABDULLAH BIN ABBAS
(ALLAH FIE MULŢUMIT DE EL!)

Această mare personalitate este plină de onoare şi nobleţe. Chiar dacă s-a născut târziu pentru a fi prietenul Profetului Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), a avut onoarea de-a se număra printre companionii Trimisului lui Allah (sas) şi printre cei legaţi prin rudenie cu el, fiind fiul unchiului acestuia. A obţinut de asemenea onoarea învăţăturii, reprezentând „marea de ştiinţă” a comunităţii musulmane şi onoarea smereniei, fiind nu în ultimul rând unul dintre cei mai smeriţi companioni.

Era un om care-şi petrecea zilele postind şi nopţile în adorare, un om smerit care plângea de frica lui Allah Preaînaltul până când lacrimile îi lăsau semne pe obraji.El este Abdullah bin Abbas, cu-adevărat învăţatul şi dreptcredinciosul comunităţii Profetului Muhammed (sas), cel care ştia Cartea lui Allah cel mai bine, care îi pricepea cel mai bine înţelesurile şi interpretările, pătrunzând cel mai mult în adâncurile acestora şi care înţelegea cel mai bine secretele şi obiectivele sfintelor versete.

Abdullah bin Abbas s-a născut cu trei ani înainte de emigrare, la moartea Profetului (sas) având vârsta de numai treisprezece ani. Cu toate acestea, el a memorat nici mai mult nici mai puţin de o mie şase sute şaizeci de relatări ale Trimisului lui Allah (sas), ce trec şi în culegerile de hadithuri ale lui Bukhari şi Muslim.Atunci când s-a născut, mama sa l-a dus pe Abdullah bin Abbas la Profet (sas), iar Trimisul lui Allah (sas) a făcut ca norocosul copil să se umple cu smerenie şi înţelepciune, amestecând saliva sa cu cea a lui Abdullah. El este şi în acest sens primul care a avut această onoare.

După câţiva ani, când Abdullah a ajuns la vârsta discernământului, nu s-a mai despărţit de Profet (sas). Atunci când Trimisul lui Allah (sas) se ridica să facă abluţiunea, el îi pregătea apa, când Profetul (sas) împlinea rugăciunea, se ruga în spatele său, iar când Profetul (sas) pornea într-o călătorie, copilul încăleca în spatele său. Pe surt, îl urma peste tot asemenea unei umbre.Pe lângă toate acestea, Abdullah se deosebea printr-o minte curată, pură, o inimă pătrunzătoare şi o memorie ce întrece toate aparatele de înregistrare cunoscute în ziua de azi.

Însuşi Abdullah povesteşte:
„ O dată, Profetul (sas) a dorit să facă abluţiunea. Văzând că i-am pregătit imediat apa, s-a bucurat. Când a vrut să înceapă rugăciunea, mi-a făcut semn să mă aşez lângă el, dar eu m-am aşezat în spatele său. După rugăciune, s-a aplecat la mine şi m-a întrebat:
– Abdullah, ce te-a împiedicat să stai lângă mine?
Am răspuns:
– O, Trimis al lui Allah, tu eşti mai mare şi mai măreţ în ochii mei încât să fiu în aceeaşi linie cu tine.
Auzind aceasta, Trimisul lui Allah (sas) s-a rugat la Allah să-mi dea înţelepciune (ştiinţă aprofundată).”

Astfel, Allah Preaînaltul a primit ruga Profetului (sas) şi i-a dăruit norocosului copil mai multă înţelepciune decât toţi marii învăţaţi musulmani. Iată câteva exemple ale acestei înţelepciuni:
Atunci când în timpul confruntării dintre Ali (Allah fie mulţumit de el!) şi Muawiye, unii prieteni de-ai lui Ali (ra) l-au părăsit pe acesta, Abdullah bin Abbas şi-a exprimat dorinţa de-a vorbi cu ei. Cu toate că era îngrijorat de faptul că acea mulţime i-ar putea face rău lui Abdullah, Ali (ra) a cedat insistenţelor lui Abdullah şi i-a dat permisiunea.
Abdullah s-a dus la cei pe care îi vedea ca pe nişte oameni dreptcredincioşi şi le-a spus că doreşte să le vorbească. Mulţimea, care s-a împărţit în două grupe în ceea ce priveşte faptul de-a vorbi sau nu cu el, a hotărât în cele din urmă să-l asculte.

Abdullah bin Abbas şi-a început cuvântul astfel:
– Cărui lucru vă opuneţi, ce nu vă place în privinţa lui Ali (ra) – fiul unchiului Profetului (sas), ginerele său şi primul om care-a crezut în el – şi a acţiunilor sale?
Drept răspuns, mulţimea a enumărat cele trei lucruri în privinţa cărora se opunea astfel:
– Faptul că îi numeşte pe oameni judecători în ceea ce priveşte religia lui Allah…
– În ciuda faptului că s-a luptat cu Aişa (ra) şi cu Muawiye, nu a vrut să ia averile acestora pradă de război, iar femeile prizoniere…
– Cu toate că musulmanii l-au ales drept calif al lor, jurându-i credinţă, a renunţat la denumirea de „conducătorul musulmanilor” (emirul mu’miniin)…
Auzind acestea, Abdullah bin Abbas le-a cerut celor din mulţime să-şi dea cuvântul că, în cazul în care va aduce dovezi din Coran şi din tradiţia Profetului (sas) legat de aceste trei subiecte, vor renunţa la aceste gânduri şi nu se vor mai împotrivi, ceea ce au acceptat. Atunci, Abdullah a luat rând pe rând fiecare nemulţumire, astfel:
– În ceea ce priveşte subiectul „I-a numit pe oameni judecători în lucruri legate de religia lui Allah”, iată ce spune Allah Preaînaltul în Sfântul Coran: << O, voi cei care credeţi! Nu ucideţi vânatul când sunteţi în stare de sacralizare [ihram]! Iar acela care omoară într-adins este pedepsit să dea din animale atâta cât a omorât, după ce vor judeca fapta lui doi [bărbaţi] drepţi dintre voi, ca jertfă menită să ajungă [săracilor] la Kea’ba… >> (surat al-Maide:95).
– Pornind de la acest verset, vă las singuri cu conştiinţa voastră şi vă chem să juraţi pe Allah: ce este mai bună şi mai importantă, judecata oamenilor în sensul protejării sângelui musulmanilor şi a înlăturării problemelor şi neînţelegerilor dintre ei, sau judecata privind un iepure în valoare de un sfert de dirhem?
Atunci, mulţimea a răspuns:
– Bineînţeles că judecata oamenilor în sensul opririi scurgerii de sânge al musulmanilor şi în sensul stingerii neînţelegerilor dintre ei este mai importantă…
Când Abdullah a întrebat:
– Mai aveţi vreo îndoială cu privire la acest subiect?, au răspuns: „Nu”.
– Acum, ajungând la gândirea voastră „Ali s-a luptat, dar nu a luat femeile prizoniere aşa cum a făcut-o Trimisul lui Allah”, vreţi s-o luaţi prizonieră împreună cu celelalte femei pe mama voastră Aişa şi să faceţi să vă fie îngăduită vouă? Dacă răspundeţi „Da”, deveniţi necredincioşi. Dacă spuneţi „Ea nu este mama noastră”, iar deveniţi necredincioşi, întrucât Allah Preaînaltul spune:
<< Profetul este mai apropiat de [important pentru] dreptcredincioşi decât îşi sunt ei înşişi, iar soţiile sale sunt mamele lor. >> (surat al-Ahzab:6)
Alegeţi-o pe care vreţi dintre acestea!
Este în regulă şi aceasta?
Au spus: „Da”.
– Venind la faptul că Ali a renunţat la denumirea de „conducătorul dreptcredincioşilor”:
În ziua de Hudeybiye, în tratatul încheiat cu necredincioşii, Profetul (sas) le-a cerut să scrie „ Aceasta este dispoziţia dată de Muhammed, Trimisul lui Allah.”, dar aceştia au refuzat spunând: „ Dacă am fi crezut că eşti Trimisul lui Allah, nu ne-am fi luptat cu tine şi nu te-am fi împiedicat să intri în Mekka.” Când au spus atunci idolatrii scribului să scrie „Muhammed bin Abdullah”, Profetul (sas) a acceptat, spunându-le: „Jur pe Allah că, chiar dacă negaţi, eu sunt Trimisul lui Allah.” În concluzie, situaţia legată de califul Ali este aceeaşi. El oricum este conducătorul musulmanilor. Acum, este în regulă şi această problemă?
Au spus:
– Da.
Atunci, văzând aceste vorbe înţelepte şi aceste dovezi clare, douăzeci de mii de oameni s-au alăturat lui Ali (ra). Patru mii de oameni însă au preferat să rămână în tabăra opusă, continuând să se încăpăţâneze.

În timpul cât a rămas alături de Profet (sas), Abdullah bin Abbas a folosit toate căile de a lua din ştiinţa şi învăţăturile lui. Iar după moartea Profetului (sas), a continuat să se documenteze de la companionii învăţaţi.Iată cum povesteşte Abdullah bin Abbas legat de aventura sa în lumea ştiinţei:
„ De îndată ce auzeam că unul dintre companionii Trimisului lui Allah (sas) ştie un hadith pe care eu nu-l ştiam, mă duceam în miezul zilei la uşa lui, îmi făceam haina pernă pe care să mă rezem şi aşteptam să iasă. În acest timp, mă faceam numai de praf. Asta în situaţia în care dacă ceream permisiunea să intru, mă poftea imediat în casă. Făceam acest lucru numai pentru a fi liniştit în casa sa. Când mă vedea la uşă, cel pe care-l aşteptamchiar îmi spunea:
– Fiul unchiului Profetului! De ce ai venit; dacă îmi dădeai veste, veneam eu la tine!
La care eu răspundeam:
– E mai potrivit să vin eu, deoarece tu te duci la picioarele ştiinţei, nu vine ea la picioarele tale.”
Pe cât de mare modestie arăta Abdullah bin Abbas în căutarea ştiinţei, pe atât de mare importanţă le dădea oamenilor învăţaţi. Iată scriitorul Revelaţiei, autoritatea celor din Medina în jurisprudenţă, citirea Coranului şi cunoaşterea obligaţiilor, Zeyd bin Thabit…
Când vroia să încalece pe animalul său, tânărul Abdullah bin Abbas îl aştepta lângă cal asemenea unui sclav ce-şi aşteaptă stăpânul, se lipea de scara şeii şi ţinea hăţurile calului. Văzând aceasta, Zeyd bin Thabit a spus:
– Fiul unchiului Profetului, nu te deranja.
Abdullah:
– Astfel ni s-a poruncit să ne comportăm faţă de învăţaţii noştri.
Atunci, Zeyd:
– Arată-mi mâinile tale.
Când Abdullah şi-a arătat mâinile, Zeyd s-a aplecat şi, după ce le-a pupat, a spus:
– Iar nouă la rândul nostru, aşa ni s-a poruncit să-i tratăm pe cei din familia Trimisului lui Allah (Ehlul Beyt).

Abdullah bin Abbas a ajuns la un aşa nivel de ştiinţă, încât toţi marii învăţaţi confirmau superioritatea sa în acest domeniu.
Mesruk bin al-Ejda, unul dintre cei mai mari tabiuni (cei ce i-au apucat pe companioni, dar nu l-au apucat în viaţă pe Profet sas), afirma despre Abdullah bin Abbas:
„Când îl vedeam pe ibn Abbas, mi se părea cel mai frumos dintre oameni, când îl auzeam vorbind, mi se părea omul cu vorba cea mai deschisă şi mai manierată, iar când începea să explice ceva, îl vedeam ca cel mai învăţat dintre oameni.”

Atunci când a atins nivelul de ştiinţă dorit, Abdullah bin Abbas a început să le destăinuie musulmanilor cele adunate de el, transformându-şi casa într-un centru de învăţământ asemănător unei universităţi din zilele noastre. Singura diferenţă este că în universităţile zilelor noastre există zeci, poate chiar sute de cadre didactice, iar el era singurul profesor voluntar la universitatea fondată de el.Conform afirmaţiei unuia dintre prietenii săi, centrul de învăţământ al lui Abdullah bin Abbas era izvorul de mândrie al tuturor musulmanilor:
„Oamenii care vroiau să înveţe se îngrămădeau atât de mulţi la uşa lui, încât umpleau tot drumul care ducea la casa lui.Într-o zi, când l-am anunţat de îmbulzeala aceasta a oamenilor, a cerut să i se aducă apa pentru abluţiune. După ce a făcut abluţiunea, mi-a zis să ies afară şi să le spun astfel oamenilor îngrămădiţi la uşă:
– Cei ce au întrebări legate de Coran şi de litere, să intre.
Când le-am spus astfel oamenilor, au intrat până când s-a umplut casa. După ce Abdullah bin Abbas le-a răspuns din plin întrebărilor puse, i-a trimis mulţumiţi pe oameni, cerându-le să deschidă calea şi celorlalţi.
Apoi, mi-a cerut să spun să intre cei cu întrebări despre interpretarea versetelor şi înţelesurilor Coranului. Aceştia au ieşit de asemenea mulţumiţi după ce-au primit mai mult decât răspunsurile dorite.
Mai apoi, mi-a cerut să-i poftesc înăuntru pe cei cu întrebări despre jurisprudenţă, despre lucrurile îngăduite şi cele interzise. După ce le-a răspuns şi acestora din plin, au ieşit.
După aceea, i-am luat în casă pe cei ce aveau întrebări legate de lucrurile obligatorii în religie şi alte subiecte asemănătoare. Şi aceştia din urmă au ieşit satisfăcuţi de răspunsurile primite.
Apoi mi-a spus să-i poftesc pe cei ce aveau întrebări privitoare la limba arabă, poezie şi proverbe arăbeşti. Au intrat şi aceştia şi au primit răspunsuri mai mult decât satisfăcătoare.

După o vreme, cu scopul de a împiedica îmbulzeala oamenilor la uşa sa, ibn Abbas a programat anumite lecţii în anumite zile ale săptămânii. Şi-a împărţit lecţiile pe domenii precum Interpretarea sensurilor Coranului, Jurisprudenţă, Luptele Profetului (sas), Poezie, Istoria arabilor, pe care le-a programat în anumite zile ale săptămânii. În acele zile, dădea informaţii şi răspundea numai la întrebările legate de lecţia din program. Toţi învăţaţii care stăteau lângă el părăseau adunarea recunoscându-i superioritatea în ştiinţă, aşa cum toţi cei ce-l întrebau ceva, învăţau întotdeauna ceva nou.
În ciuda faptului că era tânăr ca vârstă, datorită ştiinţei sale, reuşise să ajungă consultantul califului. Atunci când se confrunta cu o problemă dificilă, Omar (ra) îl chema şi pe Abdullah bin Abbas printre ceilalţi mari companioni, aşezându-l în apropierea sa. Câteodată chiar spunea, dând dovadă de modestie:
– Am venit faţă în faţă cu o problemă dificilă. Eşti aici pentru a rezolva această problemă şi altele asemănătoare.
Celor care nu suportau aceste vorbe chiar le spunea:
– El este un tânăr cu o limbă curioasă şi o inimă ce gândeşte.

Pe lângă adunările ştiinţifice, Abdullah bin Abbas nu-i uita nici pe oamenii de rând, câteodată ţinându-le acestora diverse cuvântări şi sfaturi. Iată una din aceste predici, îndreptată către păcătoşi:
– O, tu ce săvârşeşti păcate, nu fii sigur de finalul păcatelor pe care le-ai făcut. Să ştii că pedeapsa ce vine după păcat este mai mare chiar decât păcatul însuşi. Faptul că atunci când păcătuieşti nu ţi se face ruşine de cei din dreapta şi din stânga ta, nu este mai neînsemnat decât păcatul săvârşit. Faptul că atunci când păcătuieşti, râzi şi eşti indiferent faţă de ce-ţi va face Allah Preaînaltul, este mai mare decât însuşi păcatul respectiv. Faptul că te bucuri atunci când reuşeşti să săvârşeşti un păcat, iar când nu reuşeşti, te întristezi, este mai mare decât păcatul însuşi. Faptul că te temi de vântul ce-ţi ridică hainele şi că, atunci când păcătuieşti, inima ta nu tremură de frica lui Allah, care te vede în orice clipă, este mai mare decât păcatul însuşi.
O, tu, păcătosule, ştii care a fost păcatul lui Eyyub atunci când Allah Preaînaltul l-a încercat prin averea şi corpul său? Păcatul lui fusese că nu răspunsese cererii de ajutor a unui biet om ce căzuse pradă nedreptăţii.Abdullah bin Abbas nu era dintre cei ce nu fac ceea ce spun sau cei ce interzic altora lucruri pe care ei le săvârşesc. Dimpotrivă, el îşi petrecea zilele postind şi nopţile adorându-L pe Allah.
Abdullah bin Melike ne povesteşte o amintire legată de el:
„Am fost tovarăşul lui Abdullah bin Abbas pe drumul dintre Mekka şi Medina. Când ajungeam la un loc de popas, în timp ce ceilalţi dormeau din pricina asprei oboseli, el se scula în miezul nopţii şi făcea rugăciune. Am văzut cum într-o noapte a repetat până dimineaţa plângând versetul despre moarte şi chinurile ei.”

După toate acestea, nu trebuie uitat de asemenea că Abdullah era cel mai frumos şi cu faţa cea mai strălucitoare dintre toţi oamenii. Din cauza plânsului său puternic în întunericul nopţii de frica lui Allah Atotputernicul, lacrimile ce îi ţâşneau din ochi formaseră pe obrajii săi moi două mici canale, pe care unii le asemănau cu nişte urme de încălţăminte.
Un alt exemplu ce demonstrează măreţia sa în ştiinţă este întâlnirea sa cu Muawiye în perioada pelerinajului a aceluiaşi an. Muawiye pornise în pelerinaj cu un mare alai format din oameni de stat. În acelaşi an, şi Abdullah bin Abbas intenţionase să îndeplinească pelerinajul împreună cu o mulţime formată din elevii săi. Dar alaiul aflat în urma lui Abdullah era mai numeros decât cel al lui Muawiye. În plus, nu era nici calif şi nici nu deţinea vreo altă poziţie înaltă.Abdullah bin Abbas a trăit şaptezeci şi unu de ani, timp în care a răspândit pe Pământ ştiinţă, învăţătură, înţelepciune şi smerenie.

La moartea sa, rugăciunea de genaze a fost condusă de către fiul lui Ali (ra) Muhammed bin al-Hanefiye (numit după mama sa pentru a fi cunoscut separat de Hasan şi Huseyn; mama celor doi este Fatimah, fiica Profetului sas, iar mama lui Muhammed este o femei aparţinând tribului Beni Hanife), de către companionii aflaţi în viaţă atunci şi de către mai marii tabiun-ilor.În timp ce-l acopereau cu pământ, companionii au auzit în ceruri ecoul următoarelor versete: << O, tu suflet liniştit! / Întoarce-te la Domnul tău mulţumit şi împăcat / Şi intră între robii Mei / Şi intră în Grădina Mea! >> (surat al-Fejr:27-30)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: