SA’AD BIN ABI WAQQAS (ALLAH FIE MULŢUMIT DE EL!)

Atunci când Profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a primit în Mekka revelaţia divină, Sa’ad era un tânăr aflat în floarea vârstei, puternic şi matur. În acelaşi timp, era foarte legat de familia sa, în special de mama sa.

El nu participa la jocuri, asemenea celor de vârsta sa şi nu-şi pierdea timpul cu lucruri neînsemnate. Cele mai mari distracţii ale lui erau mai degrabă mânuirea sabiei şi aruncarea cu săgeţi, cărora le dedica destul de mult timp. Pe lângă acestea, nu era de acord cu stricăciunea şi dezbinarea în care trăia poporul său, având un comportament de parc-ar fi fost aşteptându-l pe călăuzitorul său.

Astfel stând lucrurile, de îndată ce a văzut flacăra aprinsă a Trimisului lui Allah (sas), fără să piardă vremea, a obţinut onoarea de a fi printre primii oameni care-au acceptat Islamul. Faptul că Sa’ad, care era membru al tribului Beni Zuhra, tribul unchilor Profetului (din partea mamei) în acelaşi timp, a intrat în Islam i-a bucurat nespus pe musulmani, în frunte cu Trimisul lui Allah (sas), deoarece el era un om inteligent, curajos, înţelept şi de familie nobilă.

Consecinţele intrării lui Sa’ad în Islam n-au fost însă atât de simple pe cât s-ar crede. Dimpotrivă, Allah Preaînaltul a dorit să-l pună la încercare cu preaiubita sa mamă. Legat de aceasta chiar, a venit revelaţie din ceruri.
Dar mai bine să ascultăm detaliile despre această încercare de la însuşi Sa’ad:

„ Cu trei zile înainte de a îmbrăţişa Islamul, am avut un vis. Pe când mă zbăteam să nu fiu înghiţit de întuneric, am văzut o lună. Luna lumina tot ce era în jurul meu. În timp ce urmam luna, am văzut cum câţiva oameni m-au întrecut şi au ajuns la lună înaintea mea. Aceştia erau Zeyd bin Harithe, Ali bin Abi Talib şi Abu Bekr as-Siddiq. I-am întrebat de când sunt acolo, iar ei mi-au zis „de-acum”.

A doua zi dimineaţă, am auzit că Profetul (sas) îi cheamă pe oameni la Allah pe ascuns. Am înţeles atunci că Allah Preaînaltul îmi vrea binele şi că vrea să mă scoată din întuneric către lumină. Fără să mai pierd timpul, m-am dus în locul unde era Profetul (sas). M-am întâlnit cu el pe o străduţă lăturalnică după-amiaza. După ce am devenit musulman, am observat că nu intrase nimeni altcineva în Islam, cu excepţia celor pe care-i văzusem în vis. ”
Sa’ad îşi continuă povestea astfel:

„ Când a aflat că am devenit musulman, mama mea a început să mi se opună cel mai mult. Era atât de hotărâtă, încât mi-a spus că dacă nu revin la religia strămoşilor mei, va intra în greva foamei şi nu va pune nimic în gură până când va muri. Toate eforturile mele de a o convinge să renunţe au eşuat. Ezitam totuşi la gândul că voi fi numit „ucigaşul mamei sale” de către oameni, în caz că s-ar fi întâmplat ceva cu ea. În plus, iubirea mea pentru ea era nesfârşită.
Şi-a ţinut astfel cuvântul, timp de câteva zile nepunând pic de mâncare sau băutură în gură, până când a rămas fără vlagă. În acest timp, nu dădea atenţie insistenţelor mele, tot aşteptând să-mi părăsesc religia. Până la urmă n-am mai rezistat şi mi-am spus ultimul cuvânt:

– Dragă mamă, iubirea mea pentru Allah Preaînaltul şi pentru Trimisul Său este mult mai mare decât iubirea mea faţă de tine. Jur pe Allah că, chiar de-ai avea şi o mie de vieţi şi toate s-ar stinge una câte una din acest motiv, nu-mi voi părăsi religia.

Văzându-mi convingerea puternică, chiar dacă fără poftă, a început să mănânce şi să bea. Din acest motiv, au fost revelate următoarele versete legate de noi: (sura Lokman:14-15)

* * *

Sa’ad şi-a trăit întreaga viaţă ca un luptător model şi un rob devotat. În timpul pregătirilor pentru lupta de la Bedr, Sa’ad, împreună cu fratele său mai mic, Umeyr, nu puteau sta locului de emoţie. Dar Umeyr era îngrijorat de faptul că Profetul (sas) îl va întoarce din cauza vârstei sale fragede, în timp ce el îşi dorea din tot sufletul să lupte alături de ceilalţi musulmani. În cele din urmă, de ceea ce se temea n-a scăpat şi Trimisul lui Allah (sas) nu i-a acordat permisiunea să participe la luptă. Dar Umeyr a plâns atât de mult, încât Profetul (sas) n-a mai rezistat şi a fost nevoit să-i dea voie. După ce i-a dat frumoasa veste fratelui său, Sa’ad i-a legat sabia de brâu şi, luându-l de mână, au pornit împreună spre câmpul de luptă.

După ce bătălia a luat sfârşit, Sa’ad a fost nevoit să se întoarcă singur în Mekka, deoarece frăţiorul său Umeyr devenise martir.

În lupta de la Uhud, Sa’ad a fost unul dintre cei câţiva dreptcredincioşi care nu s-au despărţit de Trimisul lui Allah (sas), apărându-l chiar cu preţul vieţii.

Văzând faptele sale de sacrificiu, Profetul (sas) chiar nu se putuse abţine din a striga:
– O, Sa’ad aruncă… O, Sa’ad aruncă… Pe mama şi pe tatăl meu…
Toată viaţa Sa’ad s-a mândrit cu aceste cuvinte ale Profetului (sas) la adresa sa, pentru că, în afară de el, Trimisul lui Allah nu mai arătase faţă de nimeni atâta apropiere.

Lupta de la Qadisiye…

Dar cea mai mare onoare pe care a obţinut-o Sa’ad bin Abi Waqqas şi care a rămas în istorie, a venit odată cu obţinerea victoriei în lupta de la Qadisiye împotriva iranienilor.

Înainte de luptă, conducătorul musulmanilor, Omar bin al-Khattab (ra), a trimis soli în toate cele patru zări ale lumii islamice, poruncind ca toţi cei pricepuţi în arta de-a mânui arma, cei ce aveau cât de cât o idee despre război şi cei care aveau măcar cal sau armă să se adune la Medina. Ascultând porunca lui Omar (ra), musulmanii au început să curgă grupuri-grupuri către Medina.

Odată pregătită numeroasa şi echipata armată musulmană, Omar (ra) a trecut la căutarea unui comandant puternic. Atunci când toţi cei din comitetul de consultanţă l-au indicat pe Sa’ad bin Abi Waqqas, Omar (ra) l-a chemat şi, predându-i steagul, i-a spus:

– O, Sa’ad, să nu te păcălească faptul că eşti unul dintre unchii Profetului (sas) şi că eşti apropiatul lui, pentru că Allah Atotputernicul nu curăţă răul cu rău. Dimpotrivă, curăţă răul cu un bine. Toţi suntem egali înaintea lui Allah. Superioritatea nu se obţine decât prin smerenie şi fapte de adorare. Rămâi devotat la tot ceea ce ştii de la Trimisul lui Allah.
Consecinţa luptelor grele ce s-au dat între cele două armate mai apoi la Qadisiye şi a căror asemănare cu greu poate fi întâlnită în istorie, a fost pierderea a numeroase vieţi omeneşti. Dar izbânda a fost a musulmanilor, iar capul comandantului armatei persane, Rustem, a fost zărit în vârful suliţelor.

Allah să fie mulţumit de Sa’ad şi de luptătorii săi şi să le facă mormintele grădini.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: