ABU HURAIRA AD-DEUSI (ALLAH FIE MULŢUMIT DE EL!)

Toţi musulmanii îl cunosc mai mult sau mai puţin pe acest om care străluceşte ca o stea în lumea Islamului. În timp ce în perioada preislamică numele său era Abduşems (robul soarelui), după acceptarea Islamului Profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i l-a schimbat în Abdurrahman (robul Celui Milostiv). Abu Huraira, care înseamnă „tatăl pisicuţei” este de fapt porecla lui. S-a relatat că a căpătat această poreclă datorită unei pisicuţe pe care o avusese în copilărie, iar Trimisul lui Allah (sas), pentru a-şi arăta dragostea faţă de el, îl striga în acest fel din când în când.

După cum am precizat şi mai înainte, Abu Huraira a cunoscut Islamul mulţumită lui Tufeyl bin Amr şi abia după şase ani de la emigrare a putut să-l întâlnească pe Profet (sas) în Medina. După ce-a venit în Medina, Abu Huraira n-a mai vrut să se despartă de Profet (sas), preferând ca până la sfârşitul vieţii să rămână acolo. El s-a stabilit în acest oraş, deschizând o nouă pagină în cartea vieţii sale. moscheea a devenit reşedinţa sa, iar Profetul (sas) învăţătorul şi îndrumătorul său. El şi-a dedicat viaţa însuşirii ştiinţei şi învăţăturilor Trimisului lui Allah (sas), deoarece nu avea pe nimeni cu excepţia unei bătrâne mame, mamă care nu prea reuşea să se delase de vechile obiceiuri, insistând în idolatrie.

Abu Huraira dorea foarte mult ca mama sa să devină musulmană şi, cu toate că în fiecare zi folosea metode diferite de a o atrage către Islam, nu reuşea. Într-o zi chiar, s-a întristat atât de tare din cauza unor cuvinte pe care mama sa le spusese despre Profet (sas) încât, cu ochii în lacrimi, s-a dus la Trimisul lui Allah (sas) şi i-a cerut să se roage pentru ea. Acesta şi-a întins mâinile către Allah şi s-a rugat pentru călăuzirea mamei lui Abu Huraira. Când Abu Huraira s-a întors acasă, a descoperit o privelişte total diferită. Uşa era încuiată, iar din interior se auzea apa curgând. După ce-a fost nevoit să aştepte la uşă un timp, cerând permisiunea mamei sale, Abu Huraira a intrat. A auzit-o numaidecât pe mama lui rostind mărturisirea de credinţă fapt pentru care a început să plângă de fericire. Fără să mai aştepte, a alergat la Profet (sas) pentru a-i da frumoasa veste şi pentru a-i spune că ruga sa fusese primită.

Scopul lui Abu Huraira, care devenise cel mai apropiat prieten al Profetului (sas), era să-şi însuşească cât mai mult posibil învăţăturile Trimisului lui Allah (sas), iar pentru aceasta nu rata nici una dintre întâlnirile ştiinţifice ale acestuia. De aceea, el şi ceilalţi companioni nevoiaşi transformaseră moscheea într-un centru educativ. Ei învăţau acolo sub îndrumarea Profetului (sas) ştiinţele Coranului, hadisului, jurisprudenţa şi alte subiacte legate de acestea, iar după ce Trimisul lui Allah (sas) pleca, companionii continuau să se consulte între ei. Văzându-i astfel, Profetul (sas) chiar se ruga pentru ei şi îi ajuta ori de câte ori era nevoie.

Abu Huraira, care cu timpul ajunsese la un înalt grad de ştiinţă, din punct de vedere material, nu deţinea nimic. În această perioadă îşi petrecea o mare parte a timpului înfometat. Uneori, pentru a-şi astâmpăra foamea, îi întreba pe companionii mai avuţi lucruri pe care le ştia sperând că va fi invitat acasă la ei şi i se va oferi mâncare. Iată o întâmplare din viaţa sa legat de aceasta:
„Într-o zi eram atât de înfometat, încât mi-am legat o piatră de burtă şi m-am aşezat în drumul pe care treceau de obicei companionii. Când l-am zărit pe Abu Bekr, l-am întrebat explicaţia unui verset din Cartea lui Allah pe care o ştiam. De fapt, intenţia mea era să fac în aşa fel încât să mă invite acasă la el, dar el a plecat fără să mă invite. În acelaşi mod a trecut şi Omar; l-am întrebat şi pe el, dar nici el nu m-a invitat.

Apoi, a trecut Trimisul lui Allah (sas), a înţeles situaţia mea şi mi-a spus să-l urmez. Nu avea nimic de mâncare în casă decât o cană cu lapte. După aceea, mi-a spus să-i chem şi pe ceilalţi companioni sărmani care nu aveau pe nimeni şi care rămâneau la moschee. M-am întrebat în sinea mea cui îi va ajunge o cană cu lapte, dar nu puteam să-l contrazic pe Profet (sas). Când au sosit companionii nevoiaşi, mi-a spus să-i servesc cu lapte. I-am îndeplinit întocmai porunca, dându-le la toţi lapte. După aceea, i-am întins cana Profetului (sas) iar el zâmbind, a spus „am rămas amândoi”. Apoi mi-a zis să beau, eu am băut pe săturate la insistenţele lui, Trimisul lui Allah (sas) mulţumindu-se cu laptele rămas.”

Nu după mult timp de la această întâmplare, situaţia musulmanilor s-a îmbunătăţit în urma victoriilor obţinute, iar Abu Huraira a obţinut avere şi şi-a întemeiat o familie.

Abu Huraira era un om foarte smerit. Îşi petrecea majoritatea zilelor în post, iar noaptea se trezea împreună cu familia pentru rugăciune.

O iubea foarte mult pe mama sa; nu pleca nicăieri fără să-i dea de veste, iar la întoarcere o dezmierda cu cuvinte frumoase pentru a o mulţumi. În plus, în multe ocazii îşi exprima îngrijorarea faţă de drepturile părinţilor.
Allah să-l binecuvânteze cu mila Sa. El a memorat peste 1600 de hadisuri pentru comunitatea musulmană şi a devenit steaua strălucitoare a ştiinţei hadisului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: